Jump to content

TEST cu noul Hyundai Grand Santa Fe. Evoluţie uriaşă


rTn Ezio
 Share

Recommended Posts

TEST cu noul Hyundai Grand Santa Fe. Evoluţie uriaşă

 

Hyundai Grand Santa Fe este cel mai mare model din flota sud-coreenilor, iar recent, SUV-ul a făcut primii paşi în Europa. Grand Santa Fe are multe lucruri de oferit şi pieţei din România, graţie unei revoluţii de lungă durată, dar eficientă, susţinută de Hyundai. Să vedem, deci, cine este şi ce vrea Grand Santa Fe.

 

 

 

test-hyundai-grand-santa-fe-front.jpg?wi

 

Când Hyundai a anunţat în urmă cu ceva ani că brandul va ţinti către zona premium, reacţiile diferitelor părţi mai mult sau mai puţin proeminente în industria auto a variat de la neîncredere totală până sprâncene ridicate şi hohote de râs. Coreenii şi-au văzut de drum, şi-au ridicat mânecile şi au trecut la treabă. Încă mai fac asta, deşi progresele realizate în ultima perioadă nu mai pot fi ignorate de vocile care contestau iniţial aspiraţiile brandului.

 

test-hyundai-grand-santa-fe-2.jpg?width=

 

Dimensiunile crescute amplifică şi mai mult prezenţa impunătoare pe şosea, pentru o imagine dominantă emanată de SUV-ul sud-coreean.

O parte din strategia Hyundai a fost adoptarea şcolii germane de design. Ca dovadă, o fac transferurile de succes de designeri şcoliţi în studiourile de creaţie de la Audi şi BMW. Vorbim în primul rând de Peter Schreyer, cel care şi-a trecut semnătura pe modelele Audi TT, A3, A4, A6, şi care ocupă în prezent funcţia de Chief Design Officer la Hyundai Motor şi Kia Motors. Din echipa celor de la BMW a venit Christopher Chapman, Chief Designer în cadrul centrului de design Hyundai din Irvine, California. Munca sa la BMW? Designul exterior al arhicunoscutului X5 şi un rol decisiv în ghidarea şi supervizarea producţiei noului X5, X3 şi Z4. Aşa că dacă din anumite unghiuri vi se pare că Hyundai Grand Santa Fe seamănă cu un Q7 cu linii de BMW, explicaţia v-a fost deja dată.

Acestor achiziţii-cheie li se adaugă fonduri masive investite în design şi tehnologie, constant, an de an, şi eforturi susţinute de perfecţionare. Rezultatele se văd după un drum lung şi greu, iar dacă există un model care să le reflecte cel mai bine, acela este Hyundai Grand Santa Fe.

 

test-hyundai-grand-santa-fe-6.jpg?width=

 

Spatele robust îşi trage unghiurile drepte, teutonice, de la designerii care au activat pentru principalii constructori germani.

Dacă America îl ştie drept Santa Fe GLS/Limited, modelul configurat în şapte locuri se recomandă simplu în Europa: Grand Santa Fe. Cele două locuri suplimentarea adăugate în portbagaj îl fac să se diferenţieze vizibil de versiunea cu cinci locuri, în special în zona dimensiunilor. Cum era şi normal, nu am luat superficialitatea în braţe şi am încercat să-l cunoaştem mai bine pe acest Gulliver asiatic, pregătit să "înghită" cinci adulţi şi doi copii, sau mai multe bagaje.

Cum spuneam mai sus, Grand Santa Fe se diferenţiază de versiunea cu cinci locuri prin dimensiuni şi uşor prin design. Versiunea cu trei rânduri de scaune este cu 10 milimetri mai înaltă, cu cinci milimetri mai lată şi cu 225 de milimetri mai lungă faţă de cea obişnuită, în timp ce ampatamentul a crescut cu 100 de milimetri. Premise prin care spaţiul oferit de SUV în habitaclu este suficient de bine proporţionat, în special pentru pasagerii de pe bancheta din spate, cu menţiunea că cei poziţionaţi pe cele două scaune adiţionale vor fi nevoiţi să se adapteze unei poziţii incomode. Deci, concret şi cinstit, pe scaunele de pe ultimul rând vei pune doar copii.

 

test-hyundai-grand-santa-fe-35.jpg?width

 

Instrumentele de bord afişează un look modern şi curat, iar lumina este delicată cu ochii şoferului pe timp de noapte.

Calitatea materialelor se ridică în mare parte la pretenţiile impuse de Hyundai, iar în echiparea Luxury – prezentă pe modelul de test – opţionalele ca volanul încălzit, îmbrăcat în piele şi scaunul şoferului cu reglare electrică şi suport lombar te fac să uiţi de micile puncte slabe legate de calitatea unor materiale mai puţin vizibile. Demn de menţionat este şi faptul că portbagajul disponibil pe Grand Santa Fe este cel mai voluminos din clasă, graţie celor 607 litri puşi la bătaie de SUV. Deşi, dacă se rabatează al treilea rând de scaune, acest volum dispare considerabil şi porbagajul se transformă din generos în foarte chibzuit.

Din start, Grand Santa Fe ştie exact ce vrea şi este oferit într-o singură variantă de motorizare. SUV-ul se pune şi se menţine în mişcare cu ajutorul unui propulsor diesel CRDi de 2,2 litri, destul de generos în ceea ce priveşte resursele livrate: 197 CP la 3.800 rpm şi un cuplu maxim de 436 Nm disponibil între 1.800 şi 2.500 rpm. Şi dacă am ajuns la acest capitol, aş vrea să dezvolt puţin subiectul.

 

test-hyundai-grand-santa-fe-34.jpg?width

 

Cu echiparea Luxury, Grand Santa Fe oferă un volan încălzit, îmbrăcat în piele de calitate.

Coreenii au ales o transmisie automată cu şase rapoarte pentru gestionarea resurselor oferite de motor, care mai apoi sunt trimise către toate cele patru roţi via unui sistem de tracţiune integrală. Combinaţia lucrează bine în oraş şi facilitează mult manevrarea SUV-ului prin trafic, iar în afara oraşului vei resimţi o senzaţie de siguranţă atunci când vrei să depăşeşti, ştiind că la nevoie un kickdown te va scoate dintr-o situaţie neplăcută.

Dar nu spre sportivitate este concentrat Hyundai Grand Santa Fe. Departe de această zonă, elementul lui este mai degrabă cel al călătoriilor pe distanţe lungi, poate în compania familiei. Completez, al călătoriilor lejere şi comode. Suspensia este o combinaţie reuşită între ideea de izolare a pasagerilor în caz de gropi şi denivelări şi ţelul reducerii cu orice preţ a ruliului, asta în condiţiile abordării unui stil normal de condus, fără puseuri de sportivitate.

 

test-hyundai-grand-santa-fe-41.jpg?width

 

Da, este cel mai mare portbagaj din clasă, însă volumul i se reduce mult când al treilea rând de scaune îşi intră în drepturi.

Direcţia servoasistată electric este plăcută atât în oraş cât şi în afara acestuia, iar consumul mediu obţinut pe durata testului s-a situat în jurul valorii de 8,7 l/100 km, destul de aproape de acel teoretic 7,6 l/100 km din fişa tehnică dar ajutat şi de comutatorul funcţiei ECO DRIVE. Totul este îmbrăcat de ambianţa oferită de sistemul audio care se aude foarte bine, iar per total, atmosfera de la bord este una de confort şi relaxare, în acord cu clasa maşinii.

 

test-hyundai-grand-santa-fe-19.jpg?width

 

Deşi nu este construit pentru comportament dinamic, Grand Santa Fe dă dovadă de suficiente resurse atunci când este suprasolicitat.

În România, Hyundai Grand Santa Fe este disponibil în cadrul unui stoc special de lansare – cu nivel de echipare Luxury şi configuraţie cu şapte locuri – la un preţ de 45.227 euro cu TVA. Per total, Hyundai Grand Santa Fe este un uriaş blând, o maşină potentă pe care te poţi baza şi care pe lângă un pachet bun de resurse îţi va oferi şi acea senzaţie de confort în orice situaţie. Ceea ce s-ar putea traduce într-un pas mare făcut spre domeniul premium, ţinta celor de la Hyundai.

 

Hyundai Grand Santa Fe 2.2 CRDi

Motor: diesel, 2.199 cmc

Putere maximă: 197 CP / 3.800 rpm

Cuplu maxim: 436 Nm / 1.800 – 2.500 rpm

Cutie viteze: automată, 6 rapoarte

Viteză maximă: 200 km/h

Demaraj 0-100 km/h: 10,3 secunde

Consum mediu: 7,6 l/100 km

Volum portbagaj: 607 litri

Preţ de bază: 43.727 euro

Sursa: Promotor

 

 

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.