Ebola, superstițiile și frica de Dumnezeu

[South NUTU]

Ebola, superstițiile și frica de Dumnezeu

Ebola nu se limitează doar la creșterea numărului de victime. Reușește chiar să reactiveze frici și comportamente tipice Evului Mediu. Superstițiile sunt doar unele dintre acestea. Chiar și Dumnezeu este invocat în dezlegarea enigmei legată de o epidemie care pare tot mai greu controlabilă.

Pe măsără ce focarul de Ebola ia proporții, bisericile din Africa au început să identifice noi soluții pentru prevenirea infecției, care nu fac decât să ilustreze panica care s-a instalat pe continental african. În Nigeria, preoții romano-catolicii au început să ofere ostia (pâinea de împărtășanie) în palmă, evitând să o mai pună pe limbă, anunță The Washington Post.

Pretutindeni în Africa de Vest, găleți cu apă și săpun sunt dispuse la intrările în biserici. Mulți oameni sunt reticenți în a da sau primi îmbrățișări. Chiar și a întinde mâna în semn de salut a devenit o problemă.

Pot părea gesturi bizare, însă nu și în condițiile în care epidemia a ucis mai mult de 1.400 de persoane în Liberia, Sierra Leone, Guineea și Nigeria, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

Și superstiția promite salvarea

Bisericile creștine nu au de luptat doar cu focarele de infecție. Un alt adversar se profilează insistent la orizont: superstițiile. Vindecătorii tradiționali par să fie tot mai bine veniți și doriți. Promisiunile lor de vindecare rezonează cu o puternică credință în superstiții.

Nenumărați vindecători care recurg la practici primitive și-au făcut prezența în zonele rurale, potrivit OMS. Aceștia utilizează remedii pe bază de plante și apelează la ritualuri cu intenția tratării persoanelor din zonele în care suspiciunea față de medicina modernă persistă.

În Sierra Leone, Mamie Lebbie, o vânzătoare de plante medicinale, a pretins că este înzestrată cu puteri speciale pentru a vindeca Ebola. Aceasta i-a adus notorietate, reușind să câștige încrederea și vecinilor din Guineea.

Lebbie a devenit prima femeie infectată în Sierra Leone. Boala i-a fost fatală. La înmormântarea ei bocitoarele au venit din toate colțurile pentru a-i aduce omagii. Efectele au fost catastrofale. Simpatizanții i-au atins corpul, fapt care a condus la un val de infecții.

„Comunitățile rurale au privit inițial această boală ca rezultat al unei vrăjitorii, de aceea i-au dus pe cei bolnavi la vindecătorii tradiționali, în timp ce alții le-au administrat doar plante”, a spus Sumoward Harris, episcop emerit al Bisericii Luterane din Liberia.

Nu este surprinzător că, în anumite societăți, în perioade de criză, superstițiile se instalează confortabil. O posibilă explicație pentru persistența superstițiilor în mentalul colectiv este lipsa de control. În opinia lui Stuart Vyse, „scopul este de a obţine mai mult control. Când ceva important este în joc, iar rezultatul este nesigur, atunci intervin superstiţiile care ne fac să ne simţim mai încrezători”. Intervine, de fapt, nevoie de siguranță în contexte dificil de înțeles precum epidemiile.

Creștinii îl invocă pe Dumnezeu

Dacă superstiția încearcă să ofere un răspuns fricii de necunoscut, mulți dintre creștini se străduiesc să explice teologic flagelul pe care îl generează Ebola, făcând apel la o altă frică.

Liderii creștini reuniți în cadrul Consiliului liberian al Bisericilor au fost de acord în unanimitate: „Dumnezeu este supărat pe Liberia”. Conform declarației Consiliului, „Ebola este o plagă. Toți liberienii trebuie să ne rugăm și să căutăm iertarea lui Dumnezeu pentru corupția și actele imorale (cum ar fi homosexualitatea, etc.), care continuă să penetreze societatea noastră”. Soluția recomandată pentru încetarea acestei boli devastatoare asupra națiunii este că toată lumea ar trebui să stea în casă pentru o perioadă de trei zile de post și rugăciune.

Ideea că „Dumnezeu este furios” și a trimis Ebola este o reminiscență a unui mod de a reacționa și la alte episoade caracterizate de criză sau dezastre natuale. Explicații similare au fost oferite în urma valului tsunami din Asia din 2004, sau a uraganelor Sandy și Katrina.

Celebrul lider evanghelic Pat Robertson a fost de părere că seismul de pe coasta de est a Americii a fost un semn divin. De altfel, nu a avut nicio ezitare în a consideră că atacurile din 11 septembrie au fost pedeapsa divină pentru proliferarea avortului, homosexualității sau a mișcărilor feministe.

Catastrofa din Japonia a fost catalogată drept un „avertisment divin” de către pastorul Cho Yong-gi, de la Yoido Full Gospel Church din Coreea de Sud. „Mă tem că acest dezastru este un avertisment din partea lui Dumnezeu cu privire la ateismul şi materialismul poporului japonez.” Chiar și guvernatorul oraşului Tokyo a afirmat că Japonia a fost lovită de pedeapsa divină. Ulterior a retractat afirmația.

Deci, nu este acum pentru prima oară când Dumnezeu este „acuzat” că orchestrează dezastrele. Comentatori de la Daily Beast au susținut că pedeapsa divină este pur și simplu un mecanism bine stabilit prin care umanitatea a încercat dintotdeauna să înțeleagă catastrofele. În acest sens, ei argumentează cu situația similară din Evul Mediu, atunci când „Moartea Neagră” a fost percepută ca o răzbunare a divinității.

Ce schimbă de fapt frica?

Conexiunea de natură religioasă între boală și păcat este o constantă. Ea apare nu doar în interpretarea unor teologi mai mult sau mai puțin familiarizați cu teodiceea. Însăși Biblia Îl identifică de multe ori pe Dumnezeu în culisele unor situații similare cu cele ale epidemiilor moderne. A pretinde că Dumnezeu nu are niciodată de a face cu acest gen de tragedii umane presupune o negare voluntară a unor evidențe teologice. Plăgile egiptene constituie un argument în această privință, dar nu sunt și singurele.

Însă, pe de altă parte, susținerea cu vehemență că în spatele unui oarecare eveniment catastrofal poate fi identificată prezența divină constituie cel puțin o eroare. Cu atât mai mult cu cât efectele este posibil să fie contrare celor pe care le așteaptă protagoniștii acestor scenarii.

În acest sens se exprimă și editorialiștii de la Slate care critică faptul că liderii religioși care prezintă Ebola și alte crize ca pedepse divine participă la perpetuarea unui mod periculos și distructiv de a gândi.

Rezolvarea dramelor umanității prin intermediul fricii este posibil să nu fie cea mai bună soluție. Nici superstițiile, nici teama de „mânia divină” nu vor determina vreodată pe cineva să experimenteze vreo schimbare interioară. Și, cel mai probabil, nici nu vor eradica Ebola.

Este suficientă o parcurgere a paginilor biblice pentru a vedea că de regulă amenințările divine se soldau cu conversii ocazionale, conjuncturale, de scurtă durată. Cu alte cuvinte, apelul la frică nu este cea mai bună strategie didactică. Poate că nu întâmplător Scriptura corectează această perspectivă, afirmând că „în dragoste nu este frică”. Dragostea nu va stopa Ebola, dar oferă șansa unei salvări din falsa siguranță.

Sursa

[South NUTU]