Jump to content

Shazam devine mult mai util pe Windows Phone


Lowley
 Share

Recommended Posts

Cel mai recent update adus aplicaţiei Shazam, prin volumul de funcţii incluse, va fi o încântare enormă pentru posesorii de telefoane cu Windows Phone.

Shazam-Windows-Phone-8-update_thumb.jpg

Cei de la Microsoft fac în continuare eforturi să aducă aplicaţii importante în Windows Phone Store. În acelaşi timp însă, există o altă problemă care ia amploare. Lipsa actualizărilor la unele dintre cele mai populare programe este acum cel mai important motiv pentru care utilizatorii evită smartphone-urile cu WP8. În definitiv, este inadmisibil ca la aproximativ un an după introducerea funcţiei de filmare în Instagram pe iOS şi Android, amatorii de Windows Phone să fie privaţi de aceasta.

Partea bună este că există şi excepţii de la regulă, iar în această categorie intră Shazam. Prin noua versiune, populara aplicaţie de recunoaştere a melodiilor a devenit mult mai rapidă şi mai eficientă în a nu greşi. În definitiv, această aplicaţie a pornit de la o funcţie foarte simplă care îşi pierde din valoare dacă nu o puteţi apela în timp util. Pornind de la această premisă, Shazam acum porneşte mai repede şi afişază rezultate mai rapid. Dezvoltatorii săi au afirmat că vă puteţi aştepta la aceeaşi experienţă ca pe iOS sau Android.

Printre elementele specifice noului Windows Phone 8.1 incluse în Shazam se numără suportul pentru Cortana. Este suficient să spuneţi cu voce tare Shazam This, indiferent de meniul telefonului în care vă aflaţi şi, în câteva secunde, veţi afla titlul melodiei care se aude la radio sau în club. În ceea ce priveşte integrarea cu Live Tile-urile aferente platformei Microsoft, aşteptaţi-vă să vedeţi pe mica icoană cu conţinut dinamic numele ultimelor melodii pe care le-aţi căutat. Nu va lipsi, desigur, nici posibilitatea achiziţiei melodiilor recunoscute din magazinul virtual Xbox Music.

Noua versiune de Shazam poate fi descărcată acum din Windows Phone Store, iar creatorii săi au promis mai multe update-uri importante în următoarea perioadă.

 

 

 

 

 

 

Sursa -> http://playtech.ro/2014/shazam-devine-mult-mai-util-pe-windows-phone/

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.