Jump to content

Un pumn de nuci pe zi te-ar putea proteja împotriva unui tip de cancer mortal


South Silviu.
 Share

Recommended Posts

nuci.jpg?width=290
Un pumn de nuci pe zi te-ar putea proteja de cancerul de colon, deoarece nucile acţionează asemeni unui probiotic, menţinând flora intestinală sănătoasă, potrivit unui studiu publicat în jurnalul medical Cancer Prevention Research.
O echipă de cercetători de la Universitatea Connecticut şi Laboratorul Jackson pentru Medicină Genomică au arătat că acei cobai care au consumat înte 7 şi 10, 5% din totalul caloriilor din nuci au prezentat mai puţine şanse de a dezvolta cancer de colon. Studiul a arătat că efectul a fost mai pronunţat în cazul cobailor de gen masculine, care au prezentat de 2,3 ori mai puţine tumori când au fost hrăniţi cu nuci, parte a unei diete similare cu dieta occidentală.
Cercetătorii au descoperit că un consum de nuci favorizează sănătatea microbiomului. Deşi aceştia nu ştiu încă motivele, cercetări anterioare au arătat că unele bacterii din flora intestinală digerează fibre în compuşi cu propietăţi anti-inflamatorii care ar putea reduce formarea tumorilor.
nuci.jpg?height=450&width=600
Doctorul Daniel W. Rosenber, coordonatoul proiectului a explicat: „Rezultatele noastre arată pentru prima dată că un consum zilnic de nuci ar putea reduce dezvoltarea tumorilor în cazul cancerului de colon. Sunt tot mai multe dovezi că nucile pot oferi o varietate de beneficii pentru probleme de sănătate.”
Nucile conţin nenumăraţi nutrienţi importaţi:
  • cea mai mare cantitate de acizi graşi polinesaturaţi dintre toate tipuri de nuci
  • cea mai mare raţie de aciz graşii omega şi omega 6
  • o concentraţie importantă de vitamina E, cu propietăţi anticancerigene

 

Şi alte studii au arătat că nucile au rezultate foarte promiţătoare în ceea ce priveşte prevenirea bolilor asociate cu dieta şi stilul de viaţă, cum ar fi bolile de inimă, diabetul şi tulburările neurologice.

Deoarece studiul a fost efectuat doar pe cobai, cercetătorii spun sunt necesare mai multe teste pe oameni înainte de a recomanda nucile ca agent de prevenire a cancerului. Echipa condusă de Rosenberg lucrează deja cu un nutriţionist şi monitorizează colonoscopia pacienţilor şi dietele acestora, parte a unui studiu mai larg pe oameni.
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.