Cluburile de calculatoare din Cuba sunt mai triste decât Internet Cafe-urile din România anilor 90

[TG Chinez]

Nu-mi vine să cred ce fișiere am în fața ochilor.

Foldere întregi pline cu videoclipuri cu nume de genul „Fete care cad", „Fail cu cătușe", „Cea mai sexi roată a norocului". Albume Mumford and Sons și Jason Derulo. Un film foarte prost numit Jurassic City. Episoade din 2 Broke Girls și Modern Family și Criminal Minds .

Sunt într-un club de calculatoare pentru copii din Havana și guvernul cubanez îmi oferă materiale piratate din toată lumea.

În stânga mea, un puști se joacă o versiune piratată a jocului Halo. În dreapta, altul se joacă World of Warcraft pe un fel de internet care nu e tocmai internetul pe care îl știu. În altă cameră e un tip care își verifică profilul de pe un fel de Facebook cubanez.

Există exact 603 alte cluburi Joven ca acesta răspândite prin orașele și orășelele Cubei, la care se adaugă și câteva „Ciberexpresuri" mobile făcute din trenuri vechi și tractate de niște semi-camioane.

Fiecare clădire care găzduiește un Joven Club (club pentru copii) e vopsită într-un albastru strălucitor. Dar interiorul e steril și demodat, cu neoane sinistre și rânduri de calculatoare îngrămădite la un loc. Rar vezi câte un calculator care să aibă toate părțile originale, iar guvernul estimează că cel puțin 25 de procente din echipament e complet stricat.

În cluburile acestea, regimul comunist încearcă să pună bazele viitor batalion cibernetic. Sau poate încearcă să îndoctrineze tineretul țării ca aceștia să devină pro-revoluționari și buni comuniști. Sau poate doar încearcă să-I învețe pe copii cum să utilizeze calculatoarele. Depinde pe cine întrebi.

„Vor să antreneze niște cubanezi revoluționari ca să-i poată folosi ca programatori în armată sau în poliție", mi-a zis Jose Luis Martinez, director de comunicare la Fundația pentru Drepturile Omului din Cuba. „Scopul e să-și răspândească propaganda cu ajutorul lor."

Acest scop e subliniat, mai mult sau mai puțin, într-un articol din revista Tino, publicată de Joven Club, o publicație guvernamentală oficială. Conform articolului, scopul cluburilor Joven e „să direcționeze capacitatea tinerilor de a învăța și înțelege tehnologia informației și științele electronice".

„Rezultatul acestor eforturi se va reflecta în armata de bărbați cărora Fidel Castro va avea încredere să le încredințeze misiuni de mare valoare și onoare", continuă articolul.

În acest scop, cluburile Joven au cursuri de utilizare Microsoft Word și Excel, de utilizare a internetului și de programare. Pe lângă materialele de propagandă conținute de revista Tino, mai există și articole informative despre subiecte complexe, cum ar fi repararea unor circuite stricate sau setarea unui server pe computer. Cât am fost în cluburile Joven, n-am văzut să se desfășoare astfel de cursuri. Am văzut doar copii care se jucau.

De aceea, majoritatea cubanezilor sunt de părere că principalul scop al cluburilor Joven, pe lângă training-ul de specialitate, e să convingă tinerii cubanezi că nu au nevoie să folosească internetul real; intranetul cubanez e suficient.

În viața de zi cu zi, cubanezii întreprinzători au găsit moduri de a accesa media occidentală care nu e disponibilă în Cuba, prin mai multe metode. Oamenii fac schimb de stickuri USB pline cu jocuri piratate, filme și știri aduse din Miami în fiecare săptămână, într-un produs numit paquete. Adolescenții folosesc routere importate ilegal pentru crearea de rețele locale care le permit să joace jocuri video și să facă schimb de fișiere.

Drept urmare, media occidentală care pe vremuri era restricționată de guvern a devenit atât de obișnuită și cerută încât, în loc să-ui aresteze pe cei care încalcă regulile, guvernul e obligat să intre în competiție cu aceste mișcări capitaliste de piață liberă.

Iar cluburile Joven sunt un pas important în această direcție. Anul trecut, guvernul cubanez a introdus Mochila, un concurent direct al produsului paquete, cu materiale piratate din toată lumea care au scopul să distrugă popularitatea de care se bucură paquete. Mochila conține aproximativ 350 de giga de date, e disponibil doar în cluburile Joven și e o colaborare între mai multe agenții guvernamentale, printre care Ministerul Culturii și Institutul Cubanez de Radio și Televiziune.

„Cu ajutorul acestor cluburi vor să transmită populației: Ok, vreți internet, luați de aici, jucați jocuri video, nu ne pasă, numai să folosiți rețeaua internă a guvernului. Descărcați toate materialele pe care le vreți de aici. Le creează oamenilor iluzia că sunt conectați la ceva și speră să-i păcălească să se mulțumească cu atât", a zis Martinez.

Și tocmai de asta par cluburile Joven atât de distractive. De asta au campionate de World of Warcraft și de asta răspândește guvernul cubanez filme și seriale americane și muzică, atâta timp cât sunt aprobate și inofensive. (Cred că e ciudat pentru Mumford and Sons sau pentru Jason Derulo să fie printre puținii artiști considerați neamenințători pentru regimul cubanez). De aceea există în Mochila o secțiune întreagă de videoclipuri care le imită pe cele care devin virale pe internetul normal și de asta poți obține reviste străine, atâta timp cât sunt despre baseball sau baschet sau wrestling.

Într-un interviu cu media de stat de anul trecut, Raul Vantroi Navarro Martinez, directorul cluburilor Joven din Cuba, a zis că Mochila „e un concept cultural pentru un pachet care nu răsplătește vulgaritatea sau banalitatea, ci oferă cunoștințe utile și e foarte atrăgător."

Angajații cluburilor sunt antrenați să fie utili și primitori. Guvernul nu ascunde existența acestor cluburi, iar personalul m-a salutat călduros când am intrat. Un angajat a fost foarte încântat să voiam să piratez conținutul de pe Mochila.

În decurs de 15 minute, o femeie din foaier mi-a luat pașaportul și mi-a creat un cont cu parolă, în timp ce mă întrebam anxios dacă o să mă lase să folosesc calculatoarele. În sfârșit mi-a dat un username (jkoebler) și o parolă (jkoebler). Cu ele urma să accesez intranetul cubanez, care constă în site-uri dirijate de guvern și servere de jocuri video. Am plătit câțiva cenți pentru două ore de stat pe intranet. Un alt angajat m-a dus în spate, unde mi-a arătat cum să descarc Mochila, cele câteva sute de giga de materiale piratate disponibile tuturor.

 

 

 

„Dacă se descarcă greu, după ce termină tipul ăla, te poți muta la celălalt calculator. Ăla merge cel mai bine pentru Mochila", mi-a zis tipul și mi-a indicat un calculator în stare mai bună.

Deși angajații au fost drăguți cu mine, n-au fost de acord ca fotograful să rămână și el și l-au rugat să părăsească clubul pentru că nu se înregistrase. De câte ori mă apropiam de cineva care folosea un calculator ca să stau de vorbă, angajatul se apropia și îmi spunea, binevoitor dar ferm, că trebuie să mă întorc la calculatorul meu. Camerele de supraveghere îmi urmăreau fiecare mișcare și îmi închipui că și calculatoarele aveau software de monitorizare.

După ce m-am logat, am fost surprins să văd o grămadă de jocuri piratate pe desktop: Halo, World of Warcraft, DOTA, Call of Duty. Am deschis un browser și am încercat să navighez pe Google și alte câteva site-uri, dar bineînțeles că n-am reușit, pentru că eram conectat doar la intranetul cubanez. Am deschis un tab nou și am realizat că pagina zilei în clubul Joven era serverul World of Warcraft, care are câteva mii de jucători în Cuba. E surprinzător de sofisticat, cu o casă de licitații în care jucătorii pot vinde obiecte cu bani din joc, un top al celor mai buni jucători și o întreagă comunitate WoW.

Serverul clubului Joven are propriile reguli oficiale: „Nu utiliza hackuri – e regula de bază și nu necesită alte explicații; Nu-i deranja pe ceilalți; Nu utiliza cuvinte vulgare; Nu-ți vinde contul – dacă încerci să-ți vinzi contul, pierzi accesul la server pentru totdeauna."

Nu am avut timpul și răbdarea să încep să joc WoW, așa că am deschis Mochila și am început să fac screenshoturi cu materiale – pe lângă conținutul pe care l-am menționat deja, mai erau mii de cărți, majoritatea revoluționare (operele complete ale lui Leon Trotski, operele complete ale eroului național cubanez Jose Marti, care a condus lupta pentru independența de Spania la sfârșitul anilor 1800, opere de Fidel Castro și Che Guevara). Cât despre știrile străine, găseai copii ale mai multor reviste sportive publicate în Spania. Mai era și toată colecția de reviste Tino. Am luat multe videoclipuri așa-zis virale, dintre care majoritatea erau dintr-o emisiune canadiană cu gaguri și accidente amuzante și m-am delogat după ce mi-am umplut stickul USB.

Nu e foarte clar ce părere au cubanezii de inițiativa cluburilor Joven. Henry Constantin Ferreiro, un activist care trăiește într-un oraș cubanez numit Camaguey, mi-a zis că nimeni nu descarcă de pe Mochila și că puțini oameni merg să se joace în cluburile Joven.

„Avem propriile rețele interne, iar oamenii știu că ce oferă cluburile Joven nu e real. Și există programe mult mai bune și fișiere disponibile în paquete decât ce se găsește în Mochila. Oamenii consideră Mochila o metodă de a controla subiectele care îi interesează pe cetățeni."

 

 

 

Fidel Alejandro Rodriguez, profesor la Universitatea din Havana, mi-a zis că atât Mochila, cât și alte proiecte asemănătoare au dat rateu, dar nu crede că guvernul le-a creat neapărat pentru a controla populația.

„Trebuie să realizezi că structura statului nu e atât de strictă, deci există niște instituții care pot face ce vor. În acest caz, au văzut că paquete era popular, așa că au înființat Mochila ca alternativă, a zis el. Într-un anumit sens e o idee bună, pentru că ai acces la niște filme clasice și alte lucruri care nu se găsesc în paquete."

„Dar totuși, statul concurează cu o mișcare creativă care s-a dezvoltat tocmai din cauza restricțiilor inițiale și care e o formă capitalistă și comercială de distribuție", a adăugat el.

În orice caz, toată lumea e de acord că Mochila pierde lupta.

„Cei care fac și distribuie paquete sunt foarte eficienți, pentru că e o afacere pentru ei, așa că nu lucrează lent, ca guvernul", a scris Isabel Perez, profesoară la Universitatea din Havana, într-un raport despre felul în care circulă fișierele în Cuba. Inițiativa Mochila a avut un impact mic asupra publicului. Mecanismele de socializare și de distribuție nu au fost eficiente, iar Mochila s-a dovedit a fi o propunere cu prea multe bariere interne. "

Cluburile Joven, care există din 1987, ar putea trece în curând prin niște schimbări majore, deoarece cubanezii vor tot mai mult să aibă acces la internetul adevărat. Anul acesta, țara a lansat un plan pe cinci ani de a dezvolta broadbandul în casele oamenilor. Până în 2016, cluburile Joven urmează să fie transformate în cafe-uri internet cu acces broadband la internetul global (care va fi, cu siguranță, monitorizat și controlat, cel puțin la început). În orice caz, e clar că cultura vestică se strecoară lent în Cuba.

„Mereu e vorba de politică. Internetul deschide mici portițe de informații care ajung pe insulă și guvernul se panichează că „fortăreața lui e atacată" și încearcă să se apere cu orice preț și să controleze comportamentul populației. Dar chestia asta nu mai funcționează. Oamenii au nevoie de asta, așa că se va întâmpla. Într-o bună zi, vor avea acces la internetul real ", a zis Rodriguez.

Sursa: Click!

[South Silviu.]

Topic închis.