gone for good
Donator-
Posts
2912 -
Joined
-
Last visited
Content Type
Profiles
Forums
Calendar
Store
Downloads
Everything posted by gone for good
-
mă voi da cu 2 părerei Numele tău: McLovinPoziţia ta: Pro, chiar dacă e prea generală întrebare: toți ca persoană, sau toți ca persoane aflate într-o situație egală?Argumentul 1: Stai pe jos, în mijlocul străzii cu un picior rupt și sângerând. Trece o ambulanță pe lângă tine, se oprește și în loc să iasă să îți ofere prim-ajutor, se opresc și încep să sune la spitalul general pentru a verifica dacă ai achitat asigurarea medicală, dacă îndeplinești X, Z și Y condiție. Văzând că nu ai achitat, merg mai departe lăsându-te în mijlocul străzii. Cât de real ar fi așa ceva?Argumentul 2: Atât timp cât toți suntem obligați să achităm impozite (din care se achită salariile personalului sanitar) atunci toți avem un drept de asistență medicală. La fel, pentru acele intervenții mai costisitoare, ni se va cere o taxă, atât timp cât achităm și taxele avem un drept la asistență medicală. Dacă nu am avea aceste drepturi, atunci am fi discriminați că doar discriminarea e inegalitate, adică să fii tratat într-un mod diferit față de o altă persoană care se află într-o situație identică. Argumentul 3: Toți au dreptul la asistență medică, atât timp cât își îndeplinesc și obligațiile lor de cetățean interdependente și reciproce cu aceste drepturi (impozitele și taxele). Pentru simplul fapt că ești persoană, deci ”toți” nu se referă la toate persoanele, ci ne referim doar la acei ”toți” care îndeplinesc cerințele cerute pentru a se bucura de drept. Alte precizări: non. Numele tău: McLovin Poziția ta: Contra. Argumentul 1: Dacă privim situația generată de Coronavirus, ar fi logic să aibă anumite persoane prioritate la asistență medicală în bază de vârstă sau orice alte circumstanțe biologice (nu sociale, adică privilegii). Argumentele anterioare posibil să fie privite dintr-o perspectivă capitalistă bazată pe piață liberă, în timp ce argumentul dat ar fi mai degrabă unul privit în situații excepționale. Argumentul 2: Cum s-a mai zis anterior, dacă am avea o limită de 100 de persoane într-un spital atunci ar fi prioritar să lăsăm acele persoane care suferă de boli asupra cărora nu sunt responsabile, ceea ce nu e cazul cu fumătorii sau alcoolicii care își provocă de unii singuri majoritatea bolilor. Alte precizări: -
-
se aranjează mai pizdos sala de festivități pentru ora lor de biologie decât pentru întâlnirile cu foștii absolvenți
-
@OmE @South Smilee @Cristina Vă rog respectuos, domnilor/domnișoară Graphic Designers, știu că aveți mult de lucru însă solicit de la inimă la inimă MĂCAR O LUCRARE din partea echipei de Graphic Designers pentru cererea mea.
-
E fain dar mai astept lucrari. Multumesc Andr.
-
Display Name: McLovin Doresc (Avatar/Semnătură/Userbar/Logo/Cover Profil): Logo Imagine (obligatoriu pentru semnătură): - Tema (Natură, fete, peisaje, apus, răsărit, mașini, vintage, b&w, abstract, texturi, animale, etc.): Transparent, o coroana. Text(opțional): Scris frumos B-Zone Kingdom si mai jos micut scris RPG2.B-ZONE.RO Dimensiuni (opțional):350x150 undeva asa. Alte precizări (opțional):Mersi ❤️
-
aveți și acolo pedofilie ca pe deep web?
-
browser pt deep/dark web unde ati intrat matali Fortele Armate?
-
peste 3 ani vei spune același lucru despre Vasile din 2020 dya știe.
-
ne faci să ne gândim că abia intri pe forumu ista că ai intrat în forțele armate ale Republicii Moldova aș spune chiar că noi avem dificultăți între a diferenția ROM de ROMân. lor le e ușor, nouă nu prea.
-
asta e și criteriu de diferențieze dintre echipa din Chișinău și miorițienii din Carpați
-
inclusiv cand raspunzi oral la P3? ca am cv emotii negative atunci
-
@JohnstoN daca biblia nu a fost printre recomandarile astea sa stii ca pana aici a fost. ap te tii de labă 3 zile și 3 nopți ca să te încarci până la cap cu dopamină și eviți depresia
-
Uite, frate, deschidem un clan P.O.H.U.I. si vorbim sa ne apucam de SA:MP si sa facem 100 de ore pe luna si mult /spray. De asemenea, ne propunem sa facem skill 5 la toate joburile ca sa fim cool in joaca pe langa planurile de a ne face o avere frumushica: un cluckin bell, un Infernus, o vila pe Vinewood. Stii tu Asa, am pierdut noi timpul vara insa acum in septembrie ne apucam serios. Tu?
-
întrebare e de ce nu ar trebui să ne oficializăm să vî aud, hateri
-
adică going public? dupa 6 sau 7 săptămâni în sfârșit plouă și pe la mine oleacă.
-
cuvânt taboo pt bizon din ochi sau ... ? trebuia sa intreb
-
brat, deam poti sa ii dai un closed definitiv la clanul asta daca dya nu mai posteaza deam intelegi ca e pula treaba pe aici
-
@JohnstoN ne baneaza pe toti in prima zi pt afaceri ilegale (vanzari de conturi) si pe cealalte jumatate pt aimbot/wallhack s-au schimbat prioritatile comparat cu 16 ani. amu doar rubla si bataie de pla, nothing less, nothing more btw, le-ai zis astora de la Amazon ca tu ai experienta profesionala? eu zic ca skill 5 la arms dealer pe samp conteaza ca doar iti da un bibică si tre sa o duci la X loc in Y timp, la fel cum se desfasoara delivery la ei
-
hai deam pe langa laba si sa jucam samp daca degradam, hai sa o facem ca niste adv PRO
-
ap sunt si beneficii in a fi chel. daca zicem ca stai vreo 10 min zilnic sa iti aranjezi parul pe zi, economisesti pe luna 6 ore care le poti investi intr-o buna laba
-
@JohnstoN anul viitor fac din grupul ăla de ELSA un fel de copie la P.O.H.U.I, bătaie de pulă zi și nopate să nu mă întrebi după dc nu pot intra de 4 ani consecutivi la INM și cu ce m-am ocuapt în ultimii 2 ani de univer
-
nu intelegi mesajul subliminal, anume ca toti oamenii cu bani sunt cheli: Jeff Bezos Jason Statham Dwayne Johnson Even further, leaderships of Goldman Sachs: Trage concluziile tale. p.s. când voi muri de foame, deschid o frezerie și așa persuadez oamenii să vină la frezat. Nici nu trebuie să mă specializez, zic prosta că îi las cheli că așa vor avea bani și vor fi succesful. Sounds fair to you?