Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

Claude.

RPG Helper
  • Posts

    2404
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    2

Everything posted by Claude.

  1. • Nick: Claude. • Rank: SF Under Boss (6) • Date of test: 24/03/2023 • Candidate: MadaraXXFILX • Score (x/3): 0/3 • Observed by: • Anything else?: Welcome
  2. • Nick: Claude. • Rank: SF Under Boss (6) • Date of test: 22/03/2023 • Candidate: azoghvh • Score (x/3): 1/3 • Observed by: • Anything else?: Welcome
  3. România va beneficia de o nouă donație din partea Organizației Mondiale a Sănătății constând în 106 defibrilatoare, 228 de kituri de echipamente individuale de protecție și 220 de tărgi pentru transportul pacienților. Premierul a convocat, în format hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență. În cadrul reuniunii, a fost aprobată Hotărârea CNSU care permite intrarea în stocurile naționale de urgență, prin grija DSU și IGSU, a mai multor echipamente sanitare necesare acordării asistenței medicale de urgență și prim ajutor calificat puse la dispoziția țării noastre de Organizația Mondială a Sănătății (WHO). LexCafe
  4. Decretul nr. 216/2023 supune spre ratificare Parlamentului a Acordului de garanţie dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 4 ianuarie 2023, Acordul prevede garantarea în procent de 100% a obligaţiilor aferente Acordului de împrumut (Proiect privind consolidarea instituţională şi rezistenţa plasei de siguranţă financiară) dintre Fondul de garantare a depozitelor bancare şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 406.000.000 EUR. LexCafe
  5. Hotărârea nr. 213/2023 prevede modificarea Hotărârii Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007 – 2013. Prin acest act normativ, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va prelua de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) funcția de autoritate de management pentru Programul operațional ”dezvoltarea capacității administrative”, Programul operațional ”Capacitate administrativă” și pentru Programul operațional regional, aferent perioadelor de programare 2007-2013 și 2014-2020. Astfel, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nu va mai îndeplini rolul de autoritate de management pentru programele menționate. LexCafe
  6. BMW a publicat prima imagine oficială cu noua generație Seria 5. Modelul din clasa executive va primi, în premieră, și versiuni electrice, sub numele i5. Lansarea oficială a noii generații va avea loc în octombrie. Constructorul bavarez ne oferă prima imagine oficială cu cea de-a opta generație a Seriei 5. Prezentarea oficială a noului model din clasa executive va avea loc abia în octombrie, însă, până atunci, BMW ne oferă câteva detalii importante despre noul model. Astfel, pentru prima dată în istoria modelului, Seria 5 va primi și versiuni electrice, care vor fi vândute sub numele i5. Oliver Zipse, șeful BMW, a confirmat că noul model va avea inclusiv o versiune de performanță M pur electrică. Alături de acestea, noul BMW Seria 5 va mai fi oferit și cu motorizări hibride PHEV, iar motorizările diesel vor beneficia de un sistem microhibrid de 48 de volți. Bineînțeles, noua generație Seria 5 va fi disponibilă și în varianta de caroserie Touring, care va primi, la rândul său, o versiune electrică. Nu în ultimul rând, BMW a mai confirmat că noul model va avea un design complet nou și va fi echipat cu ecranul curbat BMW Curved Display, cu noul sistem multimedia iDrive 8.5. Lansarea oficială a noii generații Seria 5 va avea loc în octombrie 2023. Modelul va fi produs la uzina din Dingolfing, Germania. Automarket
  7. Într-o încercare de a crește siguranța pe drumurile publice, dar și din solidaritate, Letonia donează Ucrainei mașinile confiscate de la șoferii prinși în stare de ebrietate. Anual, Letonia înregistrează aproximativ 3.500 de cazuri de conducere sub influența alcoolului. Pentru a crește siguranța pe drumurile publice, autoritățile au înăsprit legile, iar acum poliția are posibilitatea de a confisca mașina șoferilor depistați cu o cantitate de 1.5 mg de alcool în 100 ml de sânge. În baza acestei legi, anul trecut au fost confiscate 4.300 de mașini. Luna trecută, parlamentarii letoni au luat decizia de a dona aceste mașini confiscate Ucrainei, ca un gest de solidaritate cu țara aflată în război de mai bine de un an. Totodată, autoritățile speră ca această decizie să descurajeze șoferii să mai conducă în stare de ebrietate. Mașinile sunt livrate organizației non-profit Twitter Convoy. Mai apoi, acestea sunt predate mai multor instituții din Ucraina, inclusiv armatei. Primul transport de mașini confiscate a plecat deja spre Ucraina. Automarket
  8. Audi a introdus o actualizare software importantă pentru modelele Q4 e-tron și Q4 Sportback e-tron. Noul sistem actualizat asigură o încărcare mai eficientă a bateriei și aduce și funcții noi de personalizare. Constructorul german a anunțat o actualizare software majoră pentru SUV-urile electrice Q4 e-tron și Q4 Sportback e-tron. Mai exact, sistemul software al mașinii a fost actualizat la noua versiune 3.2 și aduce o serie de noutăți și îmbunătățiri tehnice. Printre acestea, cea mai importantă noutate este o încărcare mai eficientă a bateriei. Mai exact, noul sistem îi va permite șoferului să-și aleagă timpul de încărcare preferat, un lucru de ajutor în special în timpul nopții. De asemenea, Q4 e-tron va putea trage un curent de până la 135 de kW cu noua versiune a sistemului. În cazul în care mașina este încărcată la o priză AC, aceasta va porni automat căldura pe timp de iarnă înainte de plecare, iar bateria este pregătită mai bine în funcție de temperatura ambientală și de nivelul de energie al acesteia. În plus, șoferul va putea activa și o funcție de protecție a bateriei care permite încărcarea sa doar până la 80%. Tot aici mai avem și noua funcție Plug & Charge, prin care mașina activează automat stația de încărcare și prin care plata de realimentare este achitată automat. Alături de gestionarea mai eficientă a bateriei, noua actualizare software le va permite clienților să-și personalizeze mai ușor interiorul mașinii lor. De exemplu, șoferii vor putea personaliza sistemul de iluminare ambientală, precum și imaginile de fundal afișate pe ecranul central. Sistemul integrează și asistentul virtual Amazon Alexa, iar clienții vor putea încărca rute noi în mașină de la distanță cu ajutorul aplicației myAudi. Noua actualizare software este disponibilă pentru toate exemplarele Audi Q4 e-tron construite începând din acest an. Pe parcurs, constructorul german va introduce această actualizare și la celelalte modelele din actuala gamă. Automarket
  9. Constructorul german de automobile anunță că noul său head-up display, dispus pe toată lățimea parbrizului, va intra în producție din 2025. Acesta se va regăsi pe modelele din viitoarea generație Neue Klasse. La începutul acestui an, cu ocazia CES 2023, BMW a prezentat lumii întregi conceptul i Vision Dee. Acesta a introdus un limbaj de design nou, dar și tehnologie de ultimă generație. Cireașa de pe tort a fost, fără îndoială, un head-up display, dispus pe toată lățimea parbrizului. Denumirea sa oficială este BMW Panoramic Vision. Acum, constructorul german de automobile anunță că noul head-up display va intra în producție din 2025, urmând să echipeze viitoarele modele din generația Neue Klasse. Dispus pe toată lățimea parbrizului, BMW Panoramic Vision afișează diverse informații, inclusiv viteza, și îi permite celui de la volan să țină tot timpul mâinile pe volan și să se concentreze mai bine la drum. Informațiile vor putea fi citite și de către pasagerul din dreapta. Arhitectura Neue Klasse, una la 800V, va debuta în 2025 și va introduce, de asemenea, cea mai nouă versiune a sistemului multimedia iDrive. Automarket
  10. Ordinul nr. 270/2023 prevede aprobarea Normelor metodologice cu privire la determinarea gradului de încărcare a personalului unităţilor administrativ – teritoriale, membre ale unui consorţiu administrativ. Prezentele norme metodologice au drept scop stabilirea modalităţii de analiză a volumului de muncă la nivel de compartiment din cadrul unei unităţi administrativ – teritoriale pentru a obţine informaţii cu privire la gradul de încărcare cu sarcini a personalului. Potrivit legislației, într-o primă etapă se determină volumul de muncă reprezentând totalul activităţilor de muncă ce se vor realiza în anul planificat, la nivelul funcţiilor de execuţie, în fiecare compartiment. A doua etapă constă în determinarea timpului total necesar pentru desfăşurarea activităţilor aferente îndeplinirii atribuţiilor specifice compartimentului. A treia etapă constă în calcularea gradului de încărcare cu sarcini a personalului de execuţie din cadrul unui compartiment. Gradul de încărcare cu sarcini a personalului (GÎSP) reprezintă procentul obţinut prin analiza volumului de muncă prin împărţirea numărului total de ore de lucru pe an (TOLA), necesar în vederea îndeplinirii atribuţiilor compartimentului, la capacitatea actuală totală în resurse umane a compartimentului respectiv în ore lucrătoare. LexCafe
  11. Comisia Europeană a propus reformarea organizării pieței energiei electrice a UE pentru a accelera dezvoltarea puternică a energiei din surse regenerabile și eliminarea treptată a gazului, pentru a reduce dependența facturilor consumatorilor de volatilitatea prețurilor la combustibilii fosili, pentru a proteja mai bine consumatorii de viitoarele creșteri ale prețurilor și de potențiala manipulare a pieței și pentru a face industria UE curată și mai competitivă. Timp de peste douăzeci de ani, UE a avut o piață a energiei electrice eficientă și bine integrată, care le-a permis consumatorilor să profite de beneficiile economice ale unei piețe unice a energiei, asigurând securitatea aprovizionării și impulsionând procesul de decarbonizare. Criza energetică provocată de invadarea Ucrainei de către Rusia a evidențiat necesitatea de a adapta piața energiei electrice pentru a sprijini mai bine tranziția verde și pentru a oferi consumatorilor de energie, atât gospodăriilor, cât și întreprinderilor, un acces generalizat și la prețuri accesibile la energie electrică din surse regenerabile și nefosile. LexCafe
  12. Președintele României, a semnat marți, 14 martie 2023, următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii privind securitatea şi apărarea cibernetică a României precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; Decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de garanție dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 4 ianuarie 2023, privind garantarea în procent de 100% a obligațiilor aferente Acordului de împrumut (Proiect privind consolidarea instituțională și rezistența plasei de siguranță financiară) dintre Fondul de garantare a depozitelor bancare și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 406.000.000 EUR. LexCafe
  13. Regulamentul privind procedura de înregistrare, investigare şi soluţionare a sesizărilor referitoare la practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar a fost aprobat de Hotărârea nr. 198/2023. Sesizările ce au ca obiect o posibilă încălcare a prevederilor Legii nr. 81/2022 se pot transmite, de către persoanele fizice sau juridice care au un interes legitim şi care deţin calitatea de furnizori sau de cumpărători în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi/sau Consiliului Concurenţei. Data înregistrării sesizării reprezintă data la care sesizarea a fost înregistrată în registrul general de intrare şi de ieşire a corespondenţei al autorităţii de concurenţă. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are obligaţia de a transmite sesizarea către Consiliul Concurenţei în termen de 5 zile de la primirea acesteia. LexCafe
  14. Ordinul nrr. 78/2023 prevede aprobarea Regulamentului privind procedura şi criteriile de evaluare profesională a magistraţilor – asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procedura privind promovarea în gradul imediat următor a acestora. Evaluarea profesională individuală a magistraţilor – asistenţi urmăreşte îmbunătăţirea performanţelor profesionale şi presupune analiza şi notarea criteriilor şi indicatorilor de evaluare a performanţelor profesionale care privesc, în principal, eficienţa activităţii, calitatea activităţii, integritatea şi obligaţia de formare profesională continuă şi absolvirea unor cursuri de specializare, iar în cazul prim – magistratului – asistent şi al magistratului – asistent – şef, şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor manageriale. Magistraţii – asistenţi sunt supuşi evaluării profesionale individuale, în raport cu vechimea în funcţie, care se realizează după cum urmează: a) o dată la 2 ani, pentru magistraţii – asistenţi cu o vechime între un an şi 5 ani; b) o dată la 3 ani, pentru magistraţii – asistenţi cu o vechime între 5 şi 10 ani; c) o dată la 4 ani, pentru magistraţii – asistenţi cu o vechime între 10 şi 15 ani; d) o dată la 5 ani, pentru magistraţii – asistenţi cu o vechime mai mare de 15 ani. Evaluarea profesională se poate efectua şi ori de câte ori se solicită de către magistratul – asistent. LexCafe
  15. •Nick: Claude. •Rank: SF Boss (Leader) •Date of test: 06/03/2023 •Candidate: gheb0742 •Score (x/3): 0/3 •Observed by: (only for new testers) •anything else?: Welcome to the SFSI!
  16. Ordinul nr. 1/2023 prevede completarea Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 27/2010 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară şi completarea Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 6/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene. Se introduce un nou capitol care prevede raportul privind informaţiile referitoare la impozitul pe profit. Raportul privind informaţiile referitoare la impozitul pe profit care trebuie prezentat include informaţii cu privire la toate activităţile instituţiei autonome sau ale societăţii – mamă finale, inclusiv activităţile tuturor entităţilor afiliate consolidate în situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar în cauză. Moneda utilizată în raportul privind informaţiile referitoare la impozitul pe profit este moneda în care sunt prezentate situaţiile financiare consolidate ale societăţii – mamă finale sau situaţiile financiare anuale individuale ale instituţiei autonome. Acest raport se publică în moneda utilizată în situaţiile financiare. LexCafe
  17. Comisia lansează două cereri de propuneri sub titlul comun „ReadyForEU”, cu un buget total de 7,5 milioane EUR. Cele două cereri de propuneri urmăresc să ajute antreprenorii și întreprinderile ucrainene să beneficieze de piața unică. Cererile de propuneri sunt finanțate în cadrul Programului privind piața unică și vin în urma recentului acord referitor la aderarea Ucrainei la program, semnat de președinta von der Leyen și de prim-ministrul Ucrainei, Denys Shmyhal, la 2 februarie 2023. Prima cerere de propuneri, intitulată „Business Bridge”, cu un buget de 4,5 milioane EUR, va oferi sprijin financiar întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) ucrainene afectate de război sub formă de bonuri valorice pentru a le permite acestora să aibă acces la servicii și să participe la târguri comerciale în UE. Proiectul va fi administrat de organizații de sprijin pentru întreprinderi, cum ar fi Rețeaua întreprinderilor europene (Enterprise Europe Network – EEN), rețeaua clusterelor europene și alte organizații. LexCafe
  18. În zilele de 20, 21 și 24 februarie 2023, s-au desfășurat la sediul Ministerului Justiției interviurile pentru funcțiile de Procuror General al PÎCCJ, Procuror Șef al DNA, respectiv Procuror Șef al DIICOT. Procedura de interviuri publice pentru selecția propunerilor a fost introdusă inițial în practica ministrului Justiției încă din anul 2020, cu ocazia selecției precedente. Ulterior, procedura de interviuri publice a fost ridicată la rang de lege și este în prezent prevăzută de art.146 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Procedura a fost evaluată pozitiv de Comisia de la Veneţia prin Avizul nr. 1105/2022 și prin ultimul Raport pozitiv MCV din decembrie 2022. Interviurile au fost desfășurate în fața Comisiei de interviu constituită, potrivit legii, din reprezentanții Ministerului Justiției, ai CSM, INM și ASE, și compusă din ministrul Justiției, secretari de stat, procurori, un profesor de management şi un psiholog. În urma fiecărei serii de interviuri, au avut loc consultări extinse și minuțioase între ministrul Justiţiei şi ceilalți membri ai Comisiei de interviu. LexCafe
  19. Comisia Europeană a prezentat o serie de propuneri pentru modernizarea normelor privind permisele de conducere, inclusiv introducerea unui permis de conducere digital valabil în întreaga UE, precum și noi dispoziții pentru a facilita aplicarea normelor de circulație la nivel transfrontalier. Reguli noi pentru îmbunătățirea siguranței în trafic Noile norme vor îmbunătăți siguranța pentru toți participanții la trafic și vor ajuta UE să își realizeze „Viziunea zero” – fără decese pe drumurile din UE până în 2050. Aceste noi reguli vor pregăti mai bine conducătorii auto pentru vehiculele cu emisii zero și pentru conducerea pe drumurile urbane, alături de un număr tot mai mare de biciclete și vehicule cu două roți, precum și de pietoni. Normele vor permite, de asemenea, tinerilor conducători auto să dobândească experiență prin intermediul unui sistem de conducere acompaniată începând cu vârsta de 17 ani, iar aceștia vor putea învăța să conducă și vor putea obține un permis de conducere. Cei care au împlinit vârsta de 17 ani vor putea să conducă singuri după împlinirea vârstei de 18 ani și vor putea să lucreze ca șoferi profesioniști de îndată ce un anumit loc de muncă permite acest lucru. Cum se va obține permisul auto digital Pentru a simplifica recunoașterea permiselor de conducere între statele membre, Comisia propune introducerea unui permis de conducere digital, în premieră mondială. Înlocuirea, reînnoirea sau preschimbarea unui permis de conducere vor fi mult mai ușoare, deoarece toate procedurile vor fi online. În aceeași ordine de idei, pentru cetățenii din țări din afara UE cu standarde comparabile de siguranță rutieră va fi mai ușor să își schimbe permisul de conducere cu unul UE. Normele de testare actualizate vor ține seama de tranziția către vehicule cu emisii zero. Acestea vor evalua, de exemplu, cunoștințele și competențele legate de sistemele avansate de asistență la conducere și de alte tehnologii automatizate. Șoferii începători vor fi, de asemenea, informați cu privire la modul în care stilul lor de conducere are un impact asupra emisiilor lor – de exemplu, momentul schimbării treptelor de viteză. În cele din urmă, masa permisă a unui vehicul din categoria B va fi ajustată pentru vehiculele alimentate cu combustibili alternativi, deoarece vehiculele cu emisii zero care funcționează pe bază de baterii pot fi mai grele. Promotor
  20. Fabrica BMW Group din Leipzig se pregătește de producția noului Mini Countryman electric. Noul model va începe să fie produs în acest an. Noua generaţie de modele electrice Mini își continuă dezvoltarea. În 2023, producţia noului Mini Countryman va începe la uzina BMW Group din Leipzig. Crossover-ul va fi oferit atât cu propulsie electrică, cât şi cu motoare termice. Pregătirile pentru începerea producţiei primului Mini „Made in Germany” sunt deja în plină desfăşurare. Viitorul complet electric al companiei Mini va începe în 2023 şi va include şi noul Countryman, care va fi produs la uzina BMW Group din Leipzig. Aceasta va fi prima dată când un model Mini este produs în întregime în Germania. „Suntem încântaţi să putem preda clienţilor noştri primul „Made in Germany” într-o manieră neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2 datorită aprovizionării cu energie durabilă a fabricii. În acest fel, noul Mini Countryman electric demonstrează ceea ce reprezintă brandul: sentimentul go-kart electrificat şi un accent puternic pe o amprentă minimă asupra mediului”, spune Stefanie Wurst, directorul companiei Mini. Mini pornește către un viitor complet electric Noul Mini Countryman va fi produs la uzina din Leipzig alături de BMW Seria 1, BMW Seria 2 Gran Coupé şi BMW Seria 2 Active Tourer. Extinderea mobilităţii electrice este o parte componentă a strategiei de dezvoltare a BMW Group. Unul din cinci modele Mini este deja electrificat, iar pe viitor compania crede că acest număr va crește. Următoarea etapă majoră şi stimulent pentru uzină este producţia noului Mini Countryman, care va ieşi de pe linia de producţie din Leipzig de la sfârşitul acestui an. Bateriile de înaltă tensiune pentru Countryman electric vor proveni tot de la facilităţile de producţie ale fabricii. In acest scop, BMW Group îşi extinde capacităţile de producţie de componente de propulsie electrică la locaţia din Leipzig cu opt linii de producţie până în 2024 şi investeşte peste 800 de milioane de euro. Viitoarea zonă de producţie de 150.000 de metri pătraţi pe care vor fi fabricate componente de propulsie electrică reprezintă o investiţie durabilă în viabilitatea viitoare a fabricii de la Leipzig. Până în 2024, peste 1.000 de angajaţi urmează să fie angajaţi în producţia de componente de propulsie electrică. ProMotor
  21. Piața autoturismelor noi din România este tot mai dinamică și creșterea vânzărilor din luna ianuarie a acestui an se menține și pentru februarie. Datele valabile pentru primele două luni din acest indică o creștere de peste 37 de procente față de perioada similară a anului trecut. Vânzări în creștere pe piața autoturismelor noi Conform datelor publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) în luna februarie a acestui an au fost vândute 12.449 de mașini noi, în creștere cu 44.49% față de perioada similară din 2022. Datele pentru primele doua luni din acest an indică 24.715 de mașini noi înmatriculate în România , în creștere cu 37.66% față de perioada similară din 2022 când datele ACAROM contabilizau doar 17.953 unități. Și de această dată așteptările au fost confirmate: Dacia a reușit să vândă cele mai multe mașini pe piața locală chiar dacă Programul Rabla pentru acest an nu a fost demarat. Top zece mărci vândute în România Așa cum spuneam Dacia conduce detașat topul celor mai vândute mărci din România valabil pentru primele două luni din acest an: producătorul de la Mioveni este cotat de ACAROM cu 9.313 unități noi înmatriculate în perioada menționată. Cei de la Renault se clasează pe locul al doilea cu 2.212 unități și podiumul este completat de Hyundai cu 1.550 unități. Toyota a reușit să vândă în primele două luni 1.445 de mașini noi și la mică distanță se poziționează Skoda cu 1.373 unități. VW apare în aceste date cu 1.269 unități, Ford cu 1.201 unități, BMW cu 865 unități, Mercedes-Benz cu 837 unități și Suzuki cu 650 unități. Și vânzările de mașini second sunt în creștere Potrivit datelor furnizate de ACAROM autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România în luna februarie a acestui an au atins cifra de 25.277 unități, în creștere cu +2.33 % față de februarie 2022. Pe primele doua luni din 2023, înmatriculările de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară pe piața locală au ajuns la valoarea de 48.537 unități, în scădere ușoară cu -1.0% față de perioada similară din 2022, respectiv 49.043 unității. Piața autoturismelor noi din România a atins anul trecut valoarea de 129.328 unități, în creștere cu 6.7% față de 2021 când datele oficiale indicau 121.208 unități. Pe de altă parte înmatriculările de autoturisme second-hand au ajuns la valoarea de 316.332 unități, în scădere cu –20 % față de 2021, respectiv 395.759 unități. Promotor
  22. • Name: Claude. • Rank: SF Under Boss (6) • Statistics: • Member with less than 15 hours played: 1 • Member with less than 8 hours played: 1 • Proof (Optional): - • Anything Else?: -
  23. A fost aprobată Schema de ajutor de minimis “Listarea la bursă a întreprinderilor”. Conform Ordinului nr. 348/2023 obiectivul prezentei scheme este de a ajuta întreprinderile să îşi sporească accesul la finanţare prin intermediul unor instrumente specifice, şi anume emiterea de noi acţiuni. Prin intermediul prezentei scheme se va acorda sprijin financiar sub formă de grant întreprinderilor care doresc să emită acţiuni, precalificate pentru admiterea la tranzacţionare, în conformitate cu condiţiile Bursei de Valori Bucureşti, pe baza principiului “primul venit, primul servit”. Până la 30 iunie 2025, un număr de minimum 280 de întreprinderi vor fi beneficiare ale acestei investiţii. Valoarea ajutorului de minimis este de maximum 8% din valoarea subscrierilor la oferta publică iniţială primară, în limita sumei de 200.000 euro/întreprindere pentru admitere la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti, respectiv în limita sumei de 25.000 de euro/întreprindere pentru admitere la tranzacţionare prin sistemul multilateral de tranzacţionare administrat de Bursa de Valori Bucureşti (piaţa AeRO). LexCafe
  24. Ordinul nr. 216/2023 prevede aprobarea Procedurii de stabilire a impozitului pe veniturile din înstrăinarea terenurilor agricole situate în extravilan/pachetului de control al persoanelor juridice care au în proprietate unul sau mai multe terenuri agricole situate în extravilan, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare. Procedura se aplică de către compartimentele cu atribuţii de gestiune a declaraţiilor fiscale persoane juridice/persoane fizice din cadrul organului fiscal central competent. Conform noutăților, se emite de către compartimentele de specialitate Formularul 259 “Decizie de impunere privind venitul realizat de persoana fizică şi/sau juridică din înstrăinarea terenurilor agricole situate în extravilan/pachetului de control al persoanelor juridice care au în proprietate unul sau mai multe terenuri agricole situate în extravilan”. Impozitului suplimentar vizează veniturile din înstrăinarea terenurilor agricole situate în extravilan, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărarea acestora, în cazul în care transferul dreptului de proprietate se realizează prin hotărâre judecătorească ce ţine loc de contract de vânzare. În cazul persoanelor fizice organul fiscal competent este organul fiscal central în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România sau organul fiscal central competent, potrivit legii, pentru administrarea contribuabililor persoane fizice fără domiciliu fiscal în România. LexCafe
  25. Honda a dezvăluit noul CR-V Hybrid Racer, o mașină de curse veritabilă care impresionează din toate punctele de vedere. Constructorul nipon ne spune că CR-V Hybrid Racer a fost gândit precum un “laborator de teste”, fiind dezvoltat într-un singur exemplar unicat. Potrivit Motor1, modelul este echipat cu un șasiu tubular și cu o unitate de motorizare hibridă, capabilă să livreze 800 de cai putere. CR-V Hybrid Racer este opera a mai multor departamente a celor de la Honda de peste Ocean, rezultatul fiind unul spectaculos atât din punct de vedere al designului, cât și la capitolul tehnic. Este un vehicul demonstrativ, care nu va putea fi văzut în showroom-urile Honda. În schimb, va putea fi admirat în cadrul curselor de mașini, acolo unde se va și descurca de minune, fără îndoială! Din punct de vedere tehnic, CR-V Hybrid Racer se poate lăuda cu un șasiu tubular, cu o serie întreagă de elemente realizate din fibră de carbon și cu mai multe componente ale caroseriei împrumutate de la actualul CR-V pe care îl știm cu toții. Constructorul nipon a mai echipat modelul cu un sistem de frânare preluat de la NSX de specificație GT-3. Viitorul sistem de propulsie din IndyCar Lucrurile stau și mai interesant atunci când ajungem la capitolul motorizare, cu atât mai mult cu cât vorbim despre viitorul sistem de propulsie pe care îl vom vedea începând cu anul 2024 la mașinile ce concurează în IndyCar. În cazul lui Honda CR-V Hybrid Racer, sistemul hibrid pe care îl menționam la începutul acestui material este compus dintr-o unitate V6 cu capacitate de 2.2 litri, unitate MGU, precum în Formula 1, și un supercondensator. Împreună, întreg sistemul se poate mândri cu o putere totală de 800 de cai, ceea ce nu este deloc puțin. Transmisia este asigurată prin intermediul unei cutii Xtrac cu șase rapoarte. ProMotor
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.