Jump to content

TG Silviu

Moderator: Lifestyle
  • Content count

    1100
  • Joined

  • Last visited

Community Reputation

72 Impressive

1 Follower

About TG Silviu

  • Rank
    The chosen one
  • Birthday 04/09/1998

Profile Information

  • Gender
    Male
  • Location
    Tulcea

Previous Fields

  • Real name
    Silviu

Recent Profile Visitors

2684 profile views
  1. Este vară şi, odată cu temperaturile în creştere, riscul de deshidratare a organismului creşte simţitor. Chiar dacă senzaţia de sete este cea care indică nevoia de apă a organismului, mai există câteva semne care îţi indică faptul că trebuie să măreşti cantitatea de lichide pe care o consumi. Iată care sunt acestea: Gura uscată Gura uscată este un alt mod prin care corpul tău îţi spune că este deshidratat, deoarece producţia de salivă scade atunci când cantitatea totală de lichide din organism scade. Un alt lucru pe care îl vei observa în acest caz poate fi şi respiraţia urât mirositoare. Din fericire, acest lucru semnalează o deshidratare uşoară, aşa că ţine mereu pe lângă tine o sticlă cu apă şi nu uita să bei din ea regulat, chiar dacă nu ţi-e sete. Urina inchisă la culoare Cu cât cantitatea totală de apă din organism este mai mare, cu atât urina ta va fi mai deschisă la culoare. Dacă observi că are mai degrabă culoarea ceaiului negru, înseamnă că este foarte concentrată şi atunci este clar că ai nevoie să bei mai multă apă, pentru a remedia această problemă. Dacă nu bei suficientă apă, rinichii nu pot lucra eficient pentru a elimina toxinele din organism. Urinări mai rare Apa îţi ajută rinichii să elimine deşeurile din sânge sub formă de urină. Dacă rinichii nu primesc suficientă apă pentru a transporta deşeuri din corpul tău, pur şi simplu nu vei urina la fel de frecvent. În schimb, vei păstra acele deşeuri în corp, iar dacă suferi de deshidratare cronică, aceasta poate provoca probleme mai serioase în timp. În cazul în care urina este prea concentrată, deşeurile minerale rămân împreună şi în acest fel apar pietrele la rinichi. Aminteşte-ţi doar că nu doar sistemul renal este cel a cărui funcţionare corectă depinde de apă, ci orice sistem major din corpul tău, inclusiv inima, creierul şi plămânii. Piele uscată Pielea este cel mai mare organ din corpul tău şi este normal să aibă nevoie de o cantitate mare de sânge pentru a funcţiona corespunzător. Dacă observi că ai pielea mai uscată ca de obicei înainte de a pune mâna rapid pe o cremă hidratantă care speri să rezolve problema, mai bine ai mai bea nişte apă. Pielea uscată este adesea un semn de deshidratare, aşa că profită de vară şi adaugă mai multe fructe şi legume în dietă, pe lângă cei doi litri de apă pe care ar trebui să îi consumi zilnic. Tensiune arterială scăzută Mai mult de jumătate din sângele din organism este plasmă, partea lichidă a acestuia. Plasma este alcătuită din apă, proteine şi sare. Fără suficientă apă în plasmă, sângele tău va deveni mai concentrat şi va fi mult mai dificil să curgă prin corp spre organele care au nevoie de el. Crampe musculare Când eşti deshidratat, sângele devine mai concentrat şi, prin urmare, volumul lui (volumul total de sânge din corpul tău) scade. Deci, atunci când nu te hidratezi corect, corpul tău trebuie să decidă ce organe au prioritate atunci când primesc sânge. Inima va câştiga detaşat întotdeauna, aşa că un flux de sânge neadecvat către muşchi provoacă acele crampe musculare. Constipaţie La fel ca sistemul renal, sistemul digestiv necesită multă apă pentru a funcţiona fără probleme. Apa permite hranei să se deplaseze prin intestine, şi îţi păstrează, de asemenea, intestinele sănătoase şi eficiente. Constipaţia ar putea fi un semn că nu există suficient lichid pentru a transporta deşeuri prin şi din organism. Sursă: http://www.csid.ro/health/sanatate/cum-iti-dai-seama-ca-esti-deshidratat-17340835/
  2. Protecţia solară este obligatorie pentru a preveni deteriorarea pielii din cauza expunerii la soare şi consecinţele negative ale acesteia. Cum probabil ştii deja, aplicarea unei loţiuni cu factor de protecţie solară este indicată tot timpul anului, nu doar vara, sau, mai rău, nu doar când mergi la plajă. Ce este mai eficient să foloseşti: cremă sau spray? Farmaciile şi supermarketurile sunt pline de produse pentru protecţie solară pentru toate preferinţele şi buzunarele. Spray-urile de protecţie solară sunt populare deoarece sunt uşor de aplicat şi ajută la acoperirea unor zone greu accesibile cum ar fi spatele şi umerii. Cu toate acestea, ele ridică şi câteva probleme. Una este posibilitatea de inhalarea a unor ingrediente nocive din loţiune pentru protecţie solară sau din substanţa care o propulsează afară din recipient. Riscul pentru sănătate din acest caz este incert, dar studii recente au arătat că poate provoca astm la bărbaţii care au oricum o predispoziţie pentru această boală, motiv pentru care nu este indicat să fie folosite în apropierea feţei. Dacă alegi totuşi un spray, ai grijă să aplici o cantitate generoasă, pentru a fi protejat, pentru că studiile au arătat că, atunci când este folosit un spray, tendinţa este să se aplice doar un sfert din cantitatea recomandată. Pentru a obţine un factor de protecţie solară (SPF) similar cu o loţiune sau gel, trebuie să pulverizaţi fiecare zonă a corpului timp de până la şase secunde. Pentru protecţia solară garantată, este indicat să foloseşti o cremă sau un gel. De asemenea, nu uita aceste sfaturi pentru protecţia solară eficientă: Alege o cremă de protecţie solară cu SPF 30 sau mai mare, dar mai ales una care protejează împotriva razelor ultraviolete A şi B; aplică protecţia solară cu 15 minute înainte de a ieşi afară şi aplică din nou la fiecare două ore; şi nu uita urechile, partea din spate a gâtului şi scalpul dacă ai părul tuns scurt. Sursă: http://www.csid.ro/health/sanatate/protectia-solara-spf-spray-sau-crema-17343542/
  3. Bei cafea? Cercetătorii spun că vei trăi mai mult. Cel puţin asta susţine un studiu recent: consumul de cafea este asociat cu un risc scăzut de moarte prematură ( la vârste tinere). Şi se pare că nu ar conta cantitatea, sau dacă e decofeinizată sau nu, concluzionează un studiu publicat recent în JAMA Internal Medicine. Există o legătură între consumul de cafea şi longevitate “Am observat o asociere inversă între obiceiul de a bea cafea şi mortalitate, indiferent dacă participanţii la studiu consumau o ceaşcă sau mai multe pe zi – chiar şi opt sau mai multe, indiferent dacă beau cafea la filtru, instant sau decofeinizată,” spune Dr. Erikka Loftfield, conducătoarea studiului şi cercetător la Institutul Naţional de Cancer. Cercetătorii au folosit informaţii din studiul UK Biobank, prin care un grup mai mare de adulţi din Marea Britanie au completat chestionare medicale, au realizat examinări fizice şi au oferit probe biologice. Pentru acest studiu din care a reieşit o legătură direct între consumul de cafea şi riscul de mortalitate, cercetătorii au analizat informaţii oferite de 500.000 de adulţi care au răspuns unor întrebări cu privire la obiceiul de a consuma cafea, ţigări, alcool, dar şi informaţii despre istoricul medical. Dintre cei chestionaţi, în următorii 10 ani ce au urmat studiului, în perioada de follow up,14.200 de oameni au decedat. Nu contează ce şi câtă cafea bei, ea te ajută să trăieşti mai mult Cercetătorii au găsit o legătură între longevitate şi consumul de orice tip de cafea, în orice cantitate. Studiul a arătat că sunt mici variaţii care depind de câtă cafea se consumă, nivelul de cofeină (cappuccino, espresso, espresso dublu sau decofeinizată) pe care îl conţine sau modalitatea în care a fost pregătită: instant, la ibric, la filtru. Important este că, comparative cu cei care nu beau cafea, cei care consumau o ceaşcă de cafea zilnic aveau un risc cu 8% mai scăzut de a suferi de o moarte prematură. Iar acesta creştea uşor în funcţie de cantitate: 16% pentru cei care beu şase, şapte cafele zilnic sau 14% pentru cei cu opt sau mai multe cafele. Viteza cu care o persoană metaboliza cofeina se pare că nu afectează longevitatea, în ciuda unor studii anterioare care sugerau că obiceiul de a bea cafea poate fi legat cu un risc crescut de tensiune arterială şi de atac cardiovascular printer persoanele care metabolizează încet cofeina. Dar acele studii au luat în considerare consumul de cafea după apariţia unei boli şi nu a examinat riscul mortalităţii în general, aşa cum a făcut studiul de faţă. Folosind studiul şi informaţiile oferite de studiul Biobank, cercetătorii au putut avea acces la o cantitate enormă de informaţii genetice, inclusive unele legate de metabolismul cofeinei, ceea ce a făcut ca studiul să de bazeze pe o analiză complex. Nu neapărat cofeina ajută la prelungirea vieţii Această descoperire combinată şi cu efectul deja ştiut de promotor al longevităţii al cafelei decofeinizate, sugerează nu cofeina este substanţa care activează mecanismul care ajută la prelungirea vieţii. Dar pentru că studiul despre care vorbim a fost unul de tip observaţional, ceea ce înseamnă că a luat în calcul paternuri dintr-un set de informaţii deja existente este imposibil să spui că obiceiul de a bea cafea este cu adevărat responsabil pentru a ţine moartea la distanţă sau doar asociată cu o viaţă mai lungă. “Legătura pe care am văzut-o noi între cafea şi sănătate este bazată pe studii observaţionale”, spune Dr. Erikka Loftfield. “Pentru a înţelege mai bine potenţialele mecanisme biologice din spatele asocierii observate între cafea şi anumite beneficii aduse sănătăţii e nevoie de studii suplimentare”, a menţionat cercetătorul care a condus studiul. Şi totuşi, acest studiu recent se adaugă altor cercetări care a descoperit beneficii asociate consumului de cafea. Şi chiar dacă studii anterioare au legat cafeaua sau alte băuturi fierbinţi cu cancerul, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a concluzionat recent că nu este nicio dovadă care să găsească o legătură evidentă între cafea şi carcinom. “Studiul nostru oferă informaţia conform căreia consumul de cafea poate fi o parte a unui stil de viaţă sănătos, reasigurându-i pe iubitorii de cafea că sunt pe drumul cel bun”, a concluzionat Erikka Loftfield. Sursă: http://www.csid.ro/health/sanatate/cafeaua-si-sanatatea-ce-beneficii-are-17345242/
  4. A început sezonul vacanţelor! Prilej de bucurie, de relaxare, de stare de bine. Ai grijă, însă, să nu fii ţinta bacteriilor şi a germenilor atât de des întâlniţi în locurile publice prin care vei trece. Iată câteva trucuri care te vor ajuta să nu te îmbolnăveşti atunci când călătoreşti, mai ales cu avionul! Ai grijă să dormi înainte de plecare Privarea de somn îţi poate slăbi organismal, poate scădea imunitatea şi atunci poţi deveni un magnet pentru germeni şi bacterii. A fi odihnit este întotdeauna important, dar atunci când călătoreşti este esenţial pentru sănătatea ta, mai ales atunci când faci călătorii pe distanţe lungi şi eşti înconjurat de oameni. Hidratează-te Lipsa apei din organism duce la migrene, stare de rău sau constipaţie. Şi nu ai nevoie de aşa ceva în timpul unui zbor sau al unei călătorii cu maşina sau autocarul. Ai grijă să ai apă la îndemână şi să bei cât mai mult. Este vară, deci te deshidratezi mai uşor prin transpiraţie, aşa că asigură-te că bei 2, 3 litri pe zi. Ai grijă la băile publice Oriunde ai fi – într-un avion sau într-un restaurant - ţine minte că aceste toalete publice sunt pline cu bacterii şi microbi. Ai grijă pe ce pui mâna, ce suprafeţe atingi – de la clanţe, la robinet, acestea sunt cele mai încărcate cu germeni. Contrar aşteptărilor, closetful este unul dintre cele mai curate locuri! Aşa că ai grijă să tragi apa cu cotul ( dacă trebuie apăsat) sau folosind puţină hârtie igienică – ce îţi va fi de ajutor şi să deschiz/închizi uşa sau să dai drumul la robinet. Foloseşte spray nazal Pe timpul zborului, nasul şi gâtul au tendinţa să se usuce din cauza aerului uscat şi aerului condiţionat din aeroport sau cabină. Dcă mucoasa este uscat atrage mai uşor bacteriile. Dacă foloseşti spray nazal cu apă de mare înainte de a te îmbarca sau spray de gât, îţi hidratezi mucoasa şi vei fi mai puţin susceptibil de a capta microbi şi bacterii. Ţine-ţi picioarele acoperite Nu mai trebuie să amintim faptul că orice podea este plină de bacterii, mai ales aceea unde trec foarte mulţi oameni. Aşa că, dacă ai tendinţa în avion să îţi scoţi pantofii sau vrei să pleci în şlapi, sfatul nostru ar fi să renunţi la idee. Dacă vrei să scapi de pantofii care te strâng, ar fi bine să ai la tine o pereche de şosete. Te protejezi, astfel, şi de microbe, dar şi de aerul rece din avion. Ai la îndemână produse antibacteriale Suprafeţele cu care intri în contact în avion pot fi o sursă de germeni şi bacterii, pentru că sunt atinse de mulţi oameni. E important să ai la îndemână şerveţele umede să ştergi măsuţa pe care vei mânca sau un spray antibacterial pe care să îl foloseşti după ce mergi la toaletă sau înainte de a mânca. Ar fi bine să ai mai multe şerveţele la tine, pe care să le foloseşti şi atunci când ajungi în camera de hotel – să ştergi întrerupătoarele, de exemplu. Verifică cearceafurile Atunci când ajungi la hotel, ai grijă să “inspectezi” un pic cearceafurile şi salteaua să nu cumva să găseşti urme de insecte sau pete pe lenjerie. Să ştii că se poate întâmpla aşa ceva, chiar şi la case mai mari, la hoteluri cu pretenţii. Iar dacă găseşti aşa ceva, cere neapărat să schimbi camera. Nu folosi paharele din camera Chiar dacă mulţi hotelieri îţi oferă pahare, nu ştii niciodată pe unde au fost ţinute sau cu cât timp în urmă au fost spălate. Te-ai gândit, de exemplu, că femeia care face curăţenie a spălat/ apus mâna pe acele pahare după ce a spălat baia, fără să-şi scoată mânuşile? Mai bine foloseşti nişte pahare de plastic – aduse de tine sau cele în folie de plastic din camera. Sursă: http://www.csid.ro/health/sanatate/7-trucuri-sa-ramai-sanatos-atunci-cand-calatoresti-17247228/
  5. Osteoporoza poate fi prevenită cel mai bine în primii 20 de ani de viaţă. Calciul, vitamina D şi efectuarea exerciţiilor de întărire a osului, toate acestea te pot ajuta să ţii la distanţă boala. Dacă ai peste 20 de ani, nu este nevoie să te descurajezi. Nu este niciodată prea târziu pentru a adopta o serie de măsuri care să te ajute să ţi fortifici masa osoasă. Femeile care se apropie de menopauză şi bărbaţii de 60 de ani sunt sunt cei mai expuşi riscului de a face osteoporoză. Monitorizează-ţi dieta! Încearcă să iei suficient calciu şi vitamina D din alimentele pe care le consumi. Vitamina D se găseşte în mod natural în alimente precum gălbenuşul de ou şi peştele gras. Deşi produsele lactate sunt bogate în calciu, un număr tot mai mare de alimente, cum ar fi sucul de portocale, conţin, de asemenea, calciu. Fructele şi legumele oferă alte minerale importante pentru sănătatea oaselor, cum ar fi magneziu şi fosfor. De asemenea, şi expunerea la soare ne poate ajuta să obţinem necesarul de vitamina D. Cu alte cuvinte, poate fi o idee bună să petreci 10 -15 minute în aer liber, în fiecare zi. Ai grijă să ai o greutate rezonabilă! Acest lucru este deosebit de important pentru femei. Menstra se opreşte adesea la femeile care au mai puţine kilograme de cât ar trebui, iar asta din cauza unei diete prost aleasă sau a unui exerciţiu excesiv, ceea ce înseamnă că nivelul estrogenului este prea mic pentru a susţine creşterea osoasă. Limitează aportul de alcool şi nu fuma! Fumatul şi alcoolul scad masa osoasă.Specialiştii recomandă doar una sau două băuturi pe săptămână. Alcoolul în exces provoacă o pierdere osoasă de aproximativ 2% într-un an. Ba mai mult, şi nicotina este vinovată de o pierdere osoasă de 2%. Dacă însă consumaţi atât alcool, cât şi nicotină, pierderea osoasă este, de fapt, dublă. Consumă mai puţină sare! Aceasta te poate ajuta să te imprieteneşti mai repede cu osteoporoza. Cercetările demonstrează că femeile aflate în postmenopauză cu o dietă bogată în sare pierd mai multe minerale osoase decât alte femei de aceeaşi vârstă. Studiile arată că sarea de masă contribuie la pierderea calciului din organism, iar acest lucru duce, cu timpul la slăbirea oaselor. Dacă nu poţi renunţa la sare, include în meniul tău mai multe alimente bogate în potasiu, cum ar fi bananele, roşiile şi sucul de portocale. Potasiul poate ajuta la scăderea pierderii de calciu. Asigură-te că antrenamentele tale includ exerciţii cu greutăţi! Exerciţiile fizice regulate, cum ar fi mersul pe jos, dansul sau aerobicul, vă pot proteja oasele. De asemenea, antrenamentul de forţă trebuie să facă parte din programul tău de viaţă. Discută cu medicul tău despre factorii de risc! Anumite afecţiuni medicale (cum ar fi boala celiacă) şi unele medicamente (steroizi şi altele) pot creşte şansele de a dezvolta osteoporoză. Este indicat să discuţi cu un specialist pentru a dezvolta o strategie de prevenire care să contabilizeze aceşti factori. Testul de densitate osoasă este necesar la şase luni. Sursă: http://www.csid.ro/health/sanatate/osteoporoza6-moduri-pentru-a-o-tine-departe-17254515/
  6. Topic închis.
  7. E vară, e cald, iar o baie în piscină ar fi tocmai bună. Este deja ştiut faptul că apa are un rol important asupra corpului, cu toate astea, înainte de a te lasa purtat de valuri, ar trebui sa iei în seamă câteva aspecte. Chiar dacă înotul, care este benefic atât adulţilor, cât şi copiilor, acţionează asupra fizicului, tonificând toate grupele musculare, cât şi a psihicului, apa din piscină poate reprezenta un pericol, mai ales dacă eşti alergic. Există însă şi un aspect mai puţin plăcut al băii în piscină: clorul din piscină, folosit pentru dezinfectarea apei. Se foloseşte în piscine sportive, în parcuri acvatice şi în apele balneare. Partea mai puţin plăcută este că folosirea clorului nu doar că omoară bacteriile prezente în apă, dar afectează şi bacteriile bune de pe pielea noastră. Urmarea? Pielea este agresată şi se deshidratează, şi cu siguranţă nu ne dorim nimic din toate acestea. În cazul în care pielea este supusă acţiunii clorului pentru perioade foarte lungi de timp, este posibilă o îmbătrânire precoce a pielii. Clorul, de fapt, grăbeşte uscarea epidermei care, pe termen lung, duce la formarea de riduri. Persoanele cele mai afectate sunt cele care au o piele uscată sau sensibilă. Nici acasă nu suntem feriţi de prezenţa clorului în apă, dar e drept, în cantităţi mult mai mici. Dacă obişnuieşti să faci duşuri fierbinţi, ar trebui să renunţi la acest obicei, deoarece aburii din apa fierbinte conţin clor, pe care îi inhalăm, astfel, mult mai uşor. În plus, apa fierbinte accentuează deshidratarea pielii. Cum te poate afecta clorul din piscină Pielea uscată: clorul modifică pH-ul epidermei, expunând-o la agresiunile agenţilor externi. Filmul hidrolipidic - bariera de grăsime care protejează pielea - este redusă din cauza utilizării abundente a dezinfectantului în piscine. În acest fel suntem mai expuşi riscului de dezvolta infecţii fungice. Iritarea pielii: Dacă după o scufundare în piscină există o mâncărime puternică şi apar pete roşii, este posibil ca aceasta să fie o iritare cauzată de clor. Atenţie! Dacă apar simptome precum arsurile la nivelul ochilor, tuse uscată sau astmatică, toate acestea pot anunţa o alergie la clorul din piscină Dermatita provocată de clor: simptomele acestei afecţiuni sunt - înroşirea pielii, erupţii cutanate, mâncărimi intense şi, în cele mai grave cazuri, exfolieri ale pielii. Ce poţi face pentru pielea ta? După fiecare baie în piscină este foarte important să îţi hidratezi corpul şi tenul. Cum? În primul rând, clasic, consumând 8 pahare de apă pe parcursul unei zile. Aceasta este hidratarea dinspre interior. Cât priveşte hidratarea dinspre exterior, pentru pielea feţei, dar şi a corpului, este recomandat să foloseşti produse cu rol de protecţie împotriva deshidratării, dar şi împotriva efectelor negative cauzate de prezenţa clorului în apă. Cele mai delicate părţi, cum ar fi fruntea, pot suferi eczeme, roşeaţă şi deshidratare. Pentru a proteja pielea de efectele negative ale clorului din piscină, trebuie să urmezi câteva sfaturi simple. Mai întâi, e absolut necesar să faci un duş înainte de a intra în piscină. Astfel, pielea absoarbe apa curată şi, cel puţin pentru o vreme, nu poate absorbi conţinutul de clor. În plus, duşul curăţă transpiraţia de pe piele. Clorul, în contact cu amoniacul conţinut în transpiraţia noastră, produce o substanţă numită cloramină. Acesta din urmă este destul de iritantă şi poate provoca reacţii alergice persoanelor sensibile. La fel de important este să faci duş şi imediat după ce ai ieşit din piscină. În acest fel, toate resturile de clor prezente pe piele sunt imediat eliminate. Pentru a nu deteriora în continuare filmul hidrolipidic prezent pe piele - şi deja redus din cauza clorului – se recomandă un gel de duş (sau o spumă) cu o acţiune delicată asupra corpului. ''După baia în piscină este bine să se folosească un ulei de corp cu rol anti-îmbătrânire, ce furnizează pielii vitamine, minerale şi aminoacizi. Pielea este hrănită în profunzime, hidratată şi plăcută la atingere. Esenţele vor răsfaţa simţurile şi vor face din acest ritual de îngrijire un adevărat tratament SPA.”, recomandă Nicoleta Ion, trainer Repêchage România. Sursă: http://www.csid.ro/health/sanatate/clorul-din-piscina-un-pericol-pentru-organism-cum-iti-poate-destabiliza-sanatatea-17231320/
  8. Oamenii sunt tot mai dependenţi de antibiotic, iar asta a dus la o creştere enormă a consumului în ultimul deceniu, spun specialiştii, potrivit Quartz. Din 2000 până în 2015, au fost vândute cu 65% mai multe antibiotice la nivel global, potrivit cercetătorilor de la institutul Johns Hopkins, Universitatea Princeton şi în conformitate cu datele de la Centrul de Dinamică a Bolilor din Washington. Cercetătorii au analizat studii din peste 76 de ţări, pe o gamă de peste 100 de tipuri de antibiotice, în colaborare cu IQVIA, o companie de cercetare din domeniu sănătăţii, situată în Durham, Carolina de Nord. Pentru a determina dacă indivizii iau mai multe antibiotice, cercetătorii au convertit datele în doze individualizate zilnice şi le-au împărţit la 1.000 de oameni per ţară. Rezultatul: oamenii iau cu 39% mai multe antibiotice decât luau în 2000. Studiul a fost publicat în data de 26 martie în Jurnalul Academic Naţional de Ştiiinţă. Antibioticele salvează vieţi prin tratarea infecţiilor bacteriene, însă mulţi oficiali din sistemul public de sănătate sunt îngrijoraţi că medicii fac abuz în prescripţii. Aceste medicamente tratează doar infecţiile bacteriene şi sunt inutile în cazul virusurilor, care cauzează gripa sau infecţiile respiratorii. Furnizorii de servicii de sănătate le prescriu adesea antibiotice pacienţilor când suspectează o infecţie bacteriană. Cu toate acestea, confirmarea tipului de infecţie printr-o cultură este o procedură care durează, iar de cele mai multe ori pacienţii şi medicii nu vor să aştepte. Ca rezultat, medicii prescriu de multe ori antibiotice cu rol preventiv. Oamenii de ştiinţă specializaţi în microbiologie au realizat recent că aceste medicamente dau naştere unor bacterii rezistente la antibiotice, cunoscute drept supervirusuri. Supervirusuri sunt bacterii care au evoluat trecând prin diferite tipuri de antibiotice. Când un supervirus produce o infecţie, este necesară o doză mai mare de antibiotice, care vine de obicei cu multe efecte nedorite şi care nu funcţionează întotdeauna, scrie Mediafax. Sursă: http://www.csid.ro/health/noutati-sanatate/pericolul-la-care-se-expun-oamenii-care-iau-frecvent-antibiotice-17128358/
  9. În timpul zilei, activitatea mentală determină celulele creierului să elibereze proteinele beta-amiloide, care sunt, în esenţă, deşeuri secundare. Somnul curăţă creierul uman de aceste toxine, iar creşterea nivelului acestor proteine este considerată un semn al bolii Alzheimer, un studiu recent scoţând la iveală faptul că este suficientă o singură noapte cu somn de o calitate proastă pentru ca beta amiloidele să se acumuleze în creier. Unul dintre cele mai importante lucruri care se întâmplă atunci când dormim noaptea este un proces de curăţare: somnul ajută la îndepărtarea toxinelor din creierul uman. Oamenii de ştiinţă au descoperit recent că chiar şi o noapte de deprivare de somn cauzează acumularea unui fel de proteină care este cunoscuta pentru a forma placă ce înconjoară celulele nervoase o care este asociată cu boala Alzheimer. Un nou studiu publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences a demonstrat acest efect în creierul uman pentru prima data. Rezultatele indică cât de gravă este privarea cronică de somn, în timp. În timp ce cercetătorii nu cunosc cauza exactă a bolii Alzheimer, ei au descoperit că în creierul persoanelor cu Alzheimer se găsesc, în general, concentraţii mai mari de proteine beta-amiloide. Proteinele alcătuiesc o placă asociată cu boala şi se presupune că interferează cu semnalizarea între celulele creierului. În acest studiu proteinele beta-amiloide au fost descoperite la subiecţii care au fost privaţi de somn, indiferent dacă aveau o variantă a unei gene asociate cu un risc mai mare de Alzheimer. Asta indică faptul că o lipsă de somn ar putea juca un rol independent de riscul genetic. Cercetătorii din studiul recent au testat 20 de subiecţi sănătoşi (10 femei şi 10 bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 72 de ani) după o odihnă bună şi după o noapte de lipsă de somn. Ei au folosit o tehnică numită tomografie cu emisie de pozitroni (PET), care este capabilă să măsoare acumularea de beta-amiloide în creier. Oamenii de ştiinţă au descoperit că chiar şi o noapte de somn de calitate proastă a fost suficientă pentru a provoca colectarea beta-amiloidelor în unele părţi ale creierului, asociate cu boala Alzheimer. Acest lucru s-a întâmplat la toţi subiecţii, indiferent de vârstă sau sex. În timp ce numărul participanţilor la acest studiu a fost foarte mic, rezultatele au fost suficiente pentru a demonstra un efect biologic. Oamenii de ştiinţă au prezentat anterior un efect similar la şoareci, dar pana acum nu a fost observat într-un creier uman real. Sursă: http://www.csid.ro/health/noutati-sanatate/chiar-si-o-noapte-cu-somn-insuficient-produce-modificari-semnificative-in-creier-17127946/
  10. Probioticele şi prebioticele au un rol esenţial în menţinerea sănătăţii organismului. Unde se găsesc, la ce folosesc şi cum este mai potrivit să le includem în dietă află din articolul următor. În ultimii ani s-au făcut din ce în ce mai multe studii despre rolul pe care îl au în menţinerea sănătăţii noastre miliardele de bacterii din intestine. Dincolo de faptul că îmbunătăţesc digestia, acestea au fost asociate şi cu un nivel scăzut al colesterolului, cu reglarea cantităţii de zahăr din sânge, ba chiar cu o stare psihică mai bună. Şi există studii în desfăşurare care urmăresc să arate că aceste bacterii au efect asupra funcţionării întregului organism, de la cancerul de colon până la Alzheimer, iar rezultatele de până acum sunt promiţătoare. Acestea sunt doar o parte dintre motivele pentru care probioticele din farmacie au atât de mult succes, iar alimentele care conţin probiotice sunt atât de prezente pe rafturile supermarketurilor. Dar există un lucru pe care majoritatea oamenilor nu îl ştiu: pentru a beneficia la maximum de calităţile probioticelor, trebuie să consumi şi prebiotice, un tip de fibre cu care se hrănesc probioticele. Iată ce trebuie să ştii despre probiotice şi prebiotice, diferenţele dintre ele şi la ce folosesc. Ce sunt probioticele Probioticele sunt bacteriile bune despre care ai tot auzit în ultimii ani. Acestea se găsesc în produse fermentate precum iaurt, murături, kimchi, kombucha şi sunt asemănătoare cu cele care ne populează intestinele. Probioticele refac echilibrul florei intestinale şi împiedică bacteriile dăunătoare să provoace probleme precum inflamaţii, infecţii sau probleme intestinale care duc la diaree sau la sindromul colonului iritabil. Ce sunt prebioticele Prebioticele sunt total diferite de probiotice. Spre deosebire de acestea, prebioticele nu sunt organisme vii. Prebioticele sunt fibre solubile, fermentabile, care nu sunt capabile să se digere în stomac. Asta le permite să circule prin intestine, unde ajung să fie hrană pentru probiotice, care se transformă, şi cu ajutorul acizilor graşi cu lanţ scurt ai parte de toate beneficiile pentru organism multă vreme după ce ai mâncat ultima linguriţă de iaurt grecesc. Şi da, hrana pentru bacteriile bune este esenţială, pentru că, fără combustibilul potrivit, bacteriile bune pot muri sau, mai rău, se pot întoarce împotriva ta. „Majoritatea bacteriilor sunt oportuniste”, spune Purna Kashyap, gastroenterolog la Mayo Clinic. „Acestea încearcă să găsească hrană pe unde pot, aşa că pot ajunge să consume mucusul de pe intestine, în lipsă de altceva. Dar mucusul este cel care te protejează de bacteriile dăunătoare, aşa că vei fi expus la inflamaţii sau chiar la infecţii.” Adaugă prebiotice şi probiotice în dietă Prebioticele şi probioticele sunt esenţiale pentru sănătatea ta, acest lucru este destul de clar. Ce poate nu este atât de evident este cum să le consumi pe amândouă. Când vine vorba despre probiotice, cele naturale vor depăşi întotdeauna ca eficienţă variantele sintetice, dintr-un motiv foarte simplu: bacteriile bune din iaurt, kefir, kumchi stau în ambalaj şi până ajungi să le consumi se pot hrăni cu carbohidraţii şi zahărul din jurul lor, ceea ce înseamnă că sunt vii şi gata să îşi facă treaba atunci când le consumi. Bacteriile din suplimentele alimentare nu au cu ce se hrăni, aşa că, cel mai probabil, vor fi deja moarte înainte să apuci să le iei. De asemenea, sursele naturale de probiotice au o varietate mai mare de bacterii decât suplimentele, ceea ce este crucial pentru sănătatea ta. Este important şi numărul bacteriilor dar mai ales să fie diferite, pentru că astfel se hrănesc cu substanţe diferite din sistemul tău. La fel ca şi probioticele, prebioticele ar trebui să ajungă în organismul tău prin intermediul alimentelor, nu prin suplimente. Printre sursele excelente de prebiotice se numără ceapa, usturoiul, fasolea, cicoarea, dar şi pastele gătite şi răcite, cartofi şi orez. Ce ai de făcut este să introduci o parte dintre ele în dieta ta zilnică. Sursă: http://www.csid.ro/health/sanatate/care-este-diferenta-dintre-prebiotice-si-probiotice-17037059/
  11. Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin are loc, anul acesta, în perioada 22-28 Ianuarie şi are drept ţintă reducerea riscului apariţiei cancerului de col uterin. În fiecare an, în Europa, apar nu mai puţin de 31.000 de cazuri de cancer de col uterin noi, iar infecţia persistentă cu o tulpină cu risc oncogenic crescut este responsabilă pentru apariţia tuturor acestor tipuri de cancer. În ţara noastră, cancerul de col uterin reprezintă a patra cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România şi este prima cauză pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani. Vaccinarea anti-HPV este o metodă de prevenţie primară a infecţiei cu HPV, recomandată la nivel internaţional. Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine introducerea vaccinării anti-HPV în programele naţionale de vaccinare şi consideră că este necesară includerea cancerului de col uterin şi a celorlalte boli provocate de infecţia cu HPV drept probleme de sănătate publică globale. În cei peste 10 ani de la debutul vaccinării, aceasta şi-a dovedit eficienţa atât în reducerea prevalenţei infecţiilor cu tulpini HPV cu risc oncogenic crescut, cât şi a bolilor provocate de acestea. În această perioadă, au fost înregistrate reduceri de până 90% a infecţiei cu HPV tip 6/11/16/18 în ţări ce înregistrează o rată vaccinală optimă, reduceri de aproximativ 45% a leziunilor cervicale cu risc scăzut şi de aproximativ 85% a celor cu risc înalt. Alte studii au scos la lumină rezultate similare în ceea ce priveşte eficienţa vaccinării: în Danemarca, s-a înregistrat o scădere semnificativă de 60% a leziunilor precanceroase (atipii celulare) la femeile născute în intervalul 1989 şi 1999 care au fost vaccinate, comparativ cu femeile nevaccinate. „În cei aproape 10 ani de la începutul vaccinării anti-HPV, aproape 118 milioane de fetiţe şi femei au avut şansa să beneficieze de vaccin la nivel global, astfel încât s-a reuşit prevenirea a aproximativ 445.000 de cazuri de cancer de col uterin şi a 184.000 de decese provocate de această boală. Din păcate, alte peste 675.000 de cazuri de cancer de col uterin nu au fost prevenite, în contextul în care există disponibile pe piaţă vaccinuri care pot oferi până la 90% protecţie împotriva tipurilor de virus cu risc oncogenic crescut”, a declarat Profesor Dr. Alexandru Rafila, Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie. HPV reprezintă o grupă de virusuri extrem de răspândită în populaţie, însă nu toate sunt la fel de periculoase. O parte de transmit prin contact direct şi pot da papiloame la nivelul pielii, iar 40 de tulpini pe cale sexuală. Dintre aceste tulpini, 16 au potenţial oncogen, însă cele mai periculoase sunt tulpinile 16 şi 18 care sunt corelate cu majoritatea cancerelor de col uterin. Pentru a pune în evidenţă orice leziune de col în stadiu incipient, specialiştii recomandă efecturea testului Babeş-Papanicolau o dată la 3 ani după debutulvieţii sexuale. În cazul în care apar leziuni, se poate face testarea pentru tipurile de tulpini HPV care au au la apariţia transformărilor celulare. În cazul depistării tulpinilor periculoase, medicii recomandă monitorizări periodice pentru a depista şi rezolva orice cancer în stadiu incipient. Sursă: http://www.csid.ro/health/noutati-sanatate/vaccinarea-anti-hpv-poate-reduce-cu-pana-la-90-infectiile-cu-virusul-hpv-16957294/
  12. Unele persoane merg la medic de mai multe ori pe an, chiar dacă sunt sănătoase şi se simt bine. Dar cel mai adesea ajungem la doctor când suntem bolnavi. Acesta este cel mai contraproductivă variantă, spun medicii, pentru că în acel moment este mult mai complicat de tratat orice afecţiune, care printr-un program de screening sau printr-un control de rutină ar fi putut fi depistată din timp şi rezolvată mult mai simplu. În realitate, cât de des mergi la doctor depinde strict de istoricul tău medical, de circumstanţe şi de modul în care înţelegi să te ocupi de sănătatea ta. Iată totuşi câteva aspecte pe care să le iei în calcul atunci când intenţionezi să îţi faci o programare la medic. Când ai fost ultima data la medic Dacă nu îţi mai aminteşti, înseamnă că a trecut mult prea mult timp. Chiar dacă eşti sănătos şi nu crezi că este necesar să te vadă un medic, ar trebui să ajungi măcar o dată pe an la medicul de familie, pentru un control de rutină şi un set de analize complete, pe care oricine ar trebui să şi le facă periodic. Mai ia în calcul şi o vizită la stomatolog şi eventualele programe de screening care există pentru afecţiuni specifice vârstei tale. Dacă s-a schimbat ceva în viaţa ta de când ai fost la ultima consultaţie Poate ţi-ai schimbat jobul şi nivelul actual de stres este mult mai mare. Sau poate ai o durere de stomac pe care o ignori de luni de zile. Ţi se pare că aluniţa de pe mână şi-a mărit dimensiunile sau insomniile au pus stăpânire pe viaţa ta. Indiferent ce probleme ai, chiar dacă par nesemnificative, trebuie să îţi faci o programare la medic, pentru că şi cele mai inofensive simptome pot ascunde boli grave. Suferi de o boală cronică În acest caz trebuie să mergi la medic cu frecvenţa pe care acesta ţi-a cerut-o, pentru că doar aşa poţi ţine afecţiunea sub control. Chiar dacă ai o boală care nu doare, precum hipertensiune sau diabet, să zicem. În orice afecţiune cronică, disciplina este esenţială. Mergi la controale regulate, urmează cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului şi ţine la îndemână numărul de telefon al doctorului, în caz că observi vreo schimbare în starea ta. S-a schimbat ceva în istoricul medical al familiei tale Să ştii istoricul medical al familiei tale este extrem de important, pentru că acesta oferă medicului curant informaţii preţioase despre predispoziţia către anumite afecţiuni care se moştenesc. Spre exemplu, dacă mama sau sora ta fac cancer de sân, trebuie să te testezi şi tu periodic pentru această afecţiune. Sau dacă o rudă de gradul întâi are cancer de colon, vârsta la care trebuie să începi să faci screening se micşorează. Sursă: http://www.csid.ro/health/sanatate/cat-de-des-este-indicat-sa-mergi-la-doctor-16924822/
  13. Durerile genuchiului sunt o problemă comună a oamenilor de toate vârstele. Ele pot avea drept cauză vătămarea bruscă, folosirea excesivă sau unele afecţiuni medicale. Află cum poate varia durerea în funcţie de cauză, care sunt simptomele ce pot anunţa o afecţiune şi care este tratamentul de la medicul ortoped Mihai Rascu. Femurul şi oasele inferioare ale piciorului (fibula şi tibia) compun articulaţia genunchiului. Structurile care se găsesc în jurul articulaţiei genunchiului includ discuri (menisc), cartilaje, ligamente, tendoane şi muşchi. Semnele şi simptomele care pot însoţi durerea genunchiului: umflături rigiditate roşeaţă căldură slăbiciune instabilitate pocnituri şi trosnituri ale genunchiului febră sau abilitate de mişcare limitată (incapacitatea de a extinde sau flexa complet genunchiul). Sindromul durerii patelofemorale Sindromul durerii patelofemorale, cunoscut şi ca genunchiul alergătorului, este o cauză obişnuită a durerii genunchiului în rândul sportivilor amatori sau de performanţă. De asemenea, ea este întâlnită şi la cei care se angajează în activităţi care necesită o îndoire repetitivă a genunchiului, cum ar fi ciclismul, alpinismul şi săriturile. Simptomele acestui sindrom pot include durere în spatele sau în jurul piciorului, durere în timp ce persoana îndoaie genunchiul sau care se înrăutăţeşte atunci când coboară sau se aşază, umflarea genunchilor sau senzaţii de pocnituri sau ,,măcinare’’ în genunchi. Sindromul durerii patelofemorale poate afecta unul sau ambii genunchi. Aceasta poate fi cauzată de utilizare excesivă (îndoire repetitivă, exerciţii solicitante sau supraîntinderea excesivă), traume directe (cădere sau lovitură), alinierea necorespunzătoare a rotulei genunchiului sau a altor oase din picioare, probleme cu picioarele (hipermobilitate, arcade căzute sau picioare plate), şi slăbiciune a muşchilor coapsei sau alte dezechilibre musculare. Tratamentul trebuie să includă: odihnă gheaţă menţinerea picioarelor ridicate medicamente antiinflamatoare exerciţii de întindere şi întărire suporturi de arc sau pantofi ortopedici. Condromalacia rotuliană Condromalacia rotuliană se referă la înmuierea şi distrugerea cartilajului de pe partea inferioară a genunchiului sau a patelei. Este una dintre cauzele comune ale durerii genunchiului, mai ales la femei. Condromalacia rotuliană este cauzată de o aliniere necorespunzătoare sau de poziţionarea necorespunzătoare a patelei în timp ce aceasta se deplasează peste femur. Cel mai frecvent simptom este o durere surdă în spatele rotulei, care poate fi accentuata de şederea prelungită. Boala Osgood-Schlatter Boala Osgood-Schlatter este o afecţiune a genunchiului cel mai frecvent diagnosticată la copii şi adolescenţi. Aceasta poate provoca o umflătură dureroasă sub genunchi (patela) la copii şi adolescenţii în creştere. Acesta afectează cel mai frecvent copiii care practică sport, cum ar fi fotbalul, baschetul, voleiul şi baletul, deoarece implică alergare, sărituri şi schimbări rapide în direcţie. Boala este mai frecventă la băieţi decât la fete şi poate să apară la unul sau la ambii genunchi. Presiunea repetată de la alergare şi sărituri provoacă tensiunea tendonului care leagă genunchiul de tibia piciorului, iar asta provoacă durere şi dumflături. Decalajul rezultat poate fi închis cu o creştere a oaselor noi, ceea ce duce la o forfetare osoasă sub genunchi. Durerea bolii Osgood-Schlatter poate varia de la uşoară la cronică şi debilitantă. Medicamentele antiinflamatorii şi terapia fizică pot ajuta la scăderea durerii asociate bolii. Complicaţiile bolii sunt mai puţin frecvente. Boala Osgood-Schlatter se rezolvă de obicei după adolescenţă, când oasele se opresc din creştere. Osteoartrita Osteoartrita genunchiului este o afecţiune medicală comună. Centrele americane pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) estimează că tulburarea afectează mai mult de 33% dintre persoanele în vârstă de peste 65 de ani. Este o afecţiune degenerativă a articulaţiilor caracterizată prin deteriorarea cartilajului, o creştere a osului la margini (osteofite) şi creşterea densităţii osoase (scleroză subcondiţională). Factorii de risc care contribuie la dezvoltarea osteoartritei genunchiului: sexul feminin, obezitatea, vârsta înaintată şi leziunile anterioare ale genunchilor. Majoritatea persoanelor care suferă de osteoartrită genunchiară raportează o durere care se agravează în timpul mişcării şi dispare în timpul stării de repaus. Alte semne şi simptome ale bolii pot include rigiditate, care, în general, se îmbunătăţeşte după 30 de minute de activitate, umflături, crepitus (un sunet sau senzaţie de macinare) şi şchiopătare. Durerea poate fi tratată cu agenţi topici, cum ar fi crema de capsaicină; agenţi antiinflamatori orali, paracetamolul sau ibuprofenul; injecţiile în articulaţia genunchiului cu agenţi, cum ar fi steroizi sau acid hialuronic. În stadiul final este necesară intervenţia chirurgicală şi înlocuirea completă a genunchiului. Bursita Bursita genunchiului se referă la inflamaţia unui sac umplut cu lichid (bursa) situat în apropierea articulaţiei genunchiului. Fiecare articulaţie din genunchi are un total de 11 burse. Aceasta reduce fricţiunea şi acţionează ca o pernă pentru a ameliora presiunea dintre oase, tendoane şi muşchii din apropierea articulaţiilor. Cauzele bursitei îngenunchierea frecventă, loviturile directe, infecţia bacteriană a burselor şi complicaţii, cum ar fi osteoartrita, artrita reumatoidă sau guta. Simptomele cele mai frecvente ale bursitei genunchiului: durerea, căldura, sensibilitatea şi umflarea burselor afectate. Tratamentul bursitei genunchiului poate implica utilizarea medicamentelor antiinflamatorii sau antibiotice (dacă există o infecţie). Alte modalităţi de tratament utilizate pentru bursita genunchiului: terapia fizică, injecţia cu steroizi şi aspiraţia (drenarea) burselor. Chirurgia poate fi recomandată pentru bursita cronică severă, care nu răspunde la alte tratamente. Prevenirea bursitei genunchiului poate fi realizată prin purtarea genuncherelor, prin pauze de la îngenuncherea prelungită şi prin evitarea genoflexiunilor excesive. Chistul popliteal Chistul popliteal sau chistul lui Baker reprezintă o acumulare de lichid în bursa popliteală, care este un sac mic, umplut cu lichid, în spatele genunchiului. Este cea mai frecventă cauză a durerii din spatele genunchiului. Este denumită după chirurgul britanic care a descris prima dată această afecţiune, dr. William Baker. Chisturile popliteale sunt cauzate, de obicei, de afecţiuni medicale subiacente, cum ar fi guta (niveluri crescute de acid uric în sânge), hemofilie, lupus, osteoartrită, psoriazis, artrită reumatoidă şi leziuni. Semnele şi simptomele unui chist popliteal pot include dureri de genunchi, umflături sau existenţa unui chist în spatele genunchiului, dureri ale gambei sau blocare a articulaţiei genunchiului. Tratarea cauzei care stă la baza chistului lui Baker duce de obicei la disparitia chistului. Măsurile utilizate în general pentru tratarea chistului popliteal pot include: odihnă, gheaţă, medicamentele antiinflamatorii, cârjele şi bandajele de comprimare. Chisturile popliteale care sunt deosebit de problematice pot necesita tratament cu injectare de steroizi, terapie fizică sau intervenţii chirurgicale la genunchi. Bursita prepatelară Bursita prepatelară se referă la inflamaţia bursei (sac mic, umplut cu lichid) din faţa pneului (patela). Este, de asemenea, cunoscut ca genunchiul Housemaid. Nu afectează numai femeile care fac curat frecvent, dar şi comercianţii de acoperişuri sau covoare care îngenunchează în mod repetat. Bursita prepatelară poate fi cauzată de leziuni bruşte (cădere sau lovitură directă la genunchi), leziuni recurente minore la genunchi (îngenunchiere repetitivă), infecţii, gută şi poliartrită reumatoidă. Poate să apară printre indivizi în orice grup de vârstă şi este mai frecvent întâlnită la bărbaţi decât la femei. Simptomele bursitei prepaterale: dureri în partea din faţă a genunchiului, înroşirea şi umflarea dar şi dificultate în îndoirea genunchiului, mersului sau îngenuncherii. Febra poate însoţi bursita prepatelară cauzata de infecţie. Majoritatea cazurilor de bursită prepatelară răspund la tratamentul conservator cu odihnă, gheaţa, medicamente antiinflamatorii şi susţinerea în poziţie ridicată a genunchiului afectat. Condiţia poate fi împiedicată sau prevenită cu ajutorul unor genunchere. Tendonita patelară Tendonita patelară este o leziune ce se datorează solicitării excesive ce afectează tendonul patelar, care se află chiar sub patelă (rotula genunchiului) şi leagă rotula de tibie. Este, de asemenea, numit genunchiul ,,săritorului’. Activităţile care necesită sărituri şi aterizări frecvente suprasolicită tendonul patelar. Şi rezultatul este o ruptură a tendonului de dimensiuni mici. Aceasta afectează în general sportivii care practică baschet, volei, fotbal, tenis, gimnastică şi schi. Condiţia poate fi, de asemenea, rezultatul procesului de îmbătrânire. Semnele şi simptomele tendonitei pateliene pot include durere şi sensibilitate la nivelul tendonului patelar, îngroşarea tendonului patelar, rigiditate şi durere intensificată de sărituri, aterizări sau alergări. Tendonita patelară răspunde, de regulă, la tratamentul conservator, cum ar fi odihna, gheaţa, medicamentele antiinflamatoare, întinderea şi întărirea muşchiului cvadriceps şi terapia fizică. Recuperarea poate dura câteva săptămâni până la câteva luni. Tendinita iliotibială Tendinita iliotibiala (ITBS) apare atunci când banda iliotibiană (o bandă fibroasă care se întinde pe suprafaţa piciorului de la şolduri până la gambă) este tensionată sau inflamată. Aceasta este una dintre cele mai frecvente afecţiuni datorate suprasolicitării în rândul alergătorilor. Poate fi asociată şi cu activităţi precum ciclism, drumeţii sau ridicare de greutăţi. Tendinita iliotibială este cea mai frecventă cauză a dureri laterale a piciorului sau a genunchiului. Este cauzată de frecarea excesivă a benzii iliotibiene de partea laterală a genunchiului. Cel mai comun efect este durerea difuză asupra părţii laterale ale genunchiului. Alergatul, în special în pantă, poate agrava durerea. Un alt simptom comun al ITBS este slăbiciunea care apare atunci când mişcam piciorul în lateral. Opţiunile de tratament pentru ITBS includ odihnă, gheaţa, medicamentele antiinflamatorii, exerciţiile de întindere şi întărire, masajul sportiv şi acupunctura. Osteocondrita disecantă Osteochondrită disecantă (OCD) se referă la o afecţiune comună în care osul de sub cartilajul unei articulaţii moare din cauza lipsei fluxului sangvin. Oasele moarte şi cartilajul se desprind, iar asta duce la durere şi scăderea abilităţii de mişcăre a articulaţiilor. Această condiţie afectează frecvent articulaţia genunchiului. Osteocondrita disecantă apare cel mai frecvent la copii şi adolescenţi, în special la cei care au activitate sportivă. Cauza ei exactă nu este cunoscută, dar oamenii de ştiinţă suspectează că ar putea rezulta din traumatismele repetitive ale oaselor în timp. Simptomele disecţiei osteochondritei care afectează articulaţia genunchiului pot include durere, umflare, sensibilitate, senzaţie de arsură sau slăbiciune articulară şi abilitate scăzută a mişcării. Măsurile conservatoare, cum ar fi odihna şi terapia fizică, sunt baza tratamentului pentru această tulburare. Chirurgia poate fi necesară pentru fragmente desprinse în articulaţia genunchiului sau dacă măsurile conservatoare eşuează după 4 - 6 luni. Sursă: http://www.csid.ro/health/sanatate/cele-mai-frecvente-10-cauze-ale-durerilor-de-genunchi-16831775/
  14. Ne aşteaptă întotdeauna în faţa uşii, ne schimbă starea de spirit, sunt întotdeauna lângă noi, dar ne pot transmite şi numeroase boli. Principalele afecţiuni ce se pot transmite de la câine la om sunt: leptospiroza, boala Lyme, rabia, paraziţii intestinali, scabia, şi criptosporidioza. Care sunt semnele că avem un animal bolnav, care sunt simptomele ce ne anunţă că am intrat în contact cu boala? Medicul veterinar Loredana Burlac explică pentru CSID. Leptospiroza Leptospiroza este produsă de un agent patogen din genul Leptospira, cu potenţial foarte mare de transmitere la om, în principal prin contactul cu urina animalelor infectate. Simptomatologia la om este variată. Debutează cu febră, cefalee, dureri musculare şi evoluează cu afectarea meningelui(meningita), ficatului, cu hemoragii (tuse cu sânge, epistaxis, melena). Diagnosticul nu se poate pune doar pe baza semnelor clinice, fiind nevoie de teste specifice şi analiza lichidului cefalorahidian, care apare modificat în leptospiroză. Simptomele câinelui: anorexie, depresie, vomă, diaree. Acestea sunt urmate de afectarea sistemică, decesul putând surveni în urma blocajului renal. Boala Lyme Lyme este una dintre cele mai comune afecţiuni transmise de căpuşe. Se întâlneşte cu precădere la câini, foarte rar la pisici. Transmiterea la om se face prin intermediul căpuşelor purtătoare de Borrelia burgdorferi. Simptomatologia la om este reprezentată în special de febră, dureri musculare şi articulare, iritaţii la nivelul pielii, dureri de cap. Dacă nu este tratată la timp se poate croniciza, aşa poate apărea neuropatia şi depresia. Principalele simptome la câini: artrita, anorexia şi depresia. Singura metodă de prevenţie este deparazitarea externă a acestora şi a spaţiilor în care stau. Rabia Rabia este o boală virală severă, ce duce invariabil la deces. Se transmite de la animale infectate prin muşcătură sau zgârietură ( saliva conţinând un număr mare de particule virale). Virusul afectează sistemul nervos şi produce encefalita, atât la om, cât şi la animale. La câine, de multe ori, boala se poate manifestă prin paralizie sau agresivitate. La om apar mişcări involuntare, violente, frică de apă, imposibilitatea de a mişca anumite părţi ale corpului, confuzie şi pierderea stării de conştienţă. După ce apar semnele clinice, de la o lună la trei luni post infecţie, moartea poate surveni în scurt timp. Paraziţii intestinali Sunt multe tipuri de paraziţi intestinali ce se pot transmite de la câine la om, însă cel mai frecvent întalnit este infestaţia cu Toxocara canis. Paraziţii adulţi au formă asemănătoare spaghetelor şi se localizează la nivelul intestinului. Ouale sunt eliminate odată cu fecalele, contactul cu aceştia reprezentând şi calea de transmitere de la un animal la altul sau de la animal la om. Copiii sunt cei mai predispuşi să dobândească boala, iar asta pentru că intră în contact cu nisipul infestat şi duc mâna la gură. Simptomatologia, atât la câini, cât şi la om, este reprezentată de vomă şi diaree. Igiena riguroasă este cea mai bună cale de evitare a contactării paraziţilor intestinali. Scabia (Râia) Boală parazitară contagioasă, scabia are la bază paraziţii din genul Sarcoptes. La animale produce leziuni cutanate pruriginoase, căderea blănii şi îngroşarea tegumentului. Transmiterea se face prin contact direct cu cainii infestaţi, însă simptomatologia poate să apară si după câteva săptămâni. La oameni apare iniţial pruritul intens, eritem şi se pot observa şanţurile acariene (traiectele acarienilor). Leziunile apar interdigital (încheieturi), pe faţa externă a coatelor, în jurul buricului şi zona centurii, fese, axilă şi genunchi. La copii, pot aparea şi palmar, plantar şi la nivelul scalpului. În afară de şanţurile acariene, mai apar şi vezicule perlate şi papule. Tratamentul se impune doar după stabilirea diagnosticului şi poate dura câteva săptămâni. Criptosporidioza Afecţiune cauzată de protozoarul Cryptosporidium canis, criptosporidioza se transmite pe cale fecal -orală, ingestia apei şi a alimentelor contaminate, însă şi pe cale inhalatorie. La câini se manifestă prin pierderea apetitului, scaune apoase şi deshidratare. Manifestarea clinică la om include: diaree apoasă, febră, crampe abdominale, greaţă şi vărsături. În cele mai multe cazuri este necesară internarea şi fluidoterapia. Sursă: http://www.csid.ro/health/sanatate/6-boli-pe-care-le-poti-lua-de-la-cainele-tau-16839447/
  15. Cancerul de prostată, al doilea ca frecvenţă dintre cancerele bărbaţilor, reprezintă circa 15% din totalul tumorilor maligne diagnosticate în întreaga lume. Deşi au fost efectuate numeroase cercetări cu privire la cancerul de prostată, nu s-a descoperit până în prezent modul în care boala poate fi prevenită. Diagnosticarea precoce rămâne singura metodă care poate scădea mortalitatea pentru acest tip de cancer. Aflaţi din articolul de mai jos care sunt primele simptome care trădează maladia şi factorii de risc, ce teste de screening sunt recomandate, precum şi opţiunile de tratament existente la ora actuală, de la Conf. Dr. Dragoş Georgescu, medic urolog. Deşi nu poate fi ştiut cu exactitate dacă un bărbat va dezvolta sau nu cancer de prostată, există o serie de factori care pot indica un risc mai mare în acest sens. Unul dintre aceştia este dat de vârstă. Acest tip de cancer apare rar în rândul bărbaţilor sub 40 de ani, în schimb riscul de a dezvolta afecţiunea creşte considerabil după vârsta de 50 de ani şi mai ales după 65 de ani. 6 din 10 cazuri de cancer de prostată sunt la bărbaţi de peste 65 de ani. Factorii implicaţi în apariţia acestei afecţiunii Dacă pentru unele tipuri de cancere istoricul familial joacă un rol extrem de important în predispoziţia către boală, în cazul cancerului de prostată doar unul din 10 cazuri are o componentă ereditară. „Au fost efectuate numeroase studii pentru a determina factorii implicaţi în apariţia acestei afecţiunii. Datele obţinute până în prezent nu au evidenţiat factori etiologici cerţi ai adenocarcinomului de prostată. Cu toate acestea, s-a constatat că istoricul familial este asociat cu o frecvenţă crescută a apariţiei acestei maladii, sugerând şi o predispoziţie genetică pentru cancerul de prostată. Totuşi, cazurile ereditare reprezintă sub 10% din totalul cazurilor şi apar la o vârstă cu 6-7 ani mai mică decât media”, explică Conf. Dr. Dragoş Georgescu pentru CSID. Dieta şi riscul de cancer de prostată Nici măcar o dietă sănătoasă nu poate garanta că veţi fi ocoliţi de cancer de prostată, deşi unele studii au arătat că bărbaţii care consumă regulat carne roşie sau lactate cu conţinut mare de grăsime şi foarte puţine legume au un risc uşor mai ridicat de a dezvolta acest tip de cancer. Alte studii au asociat consumul de alimente sau suplimente cu calciu cu un risc mai mare de cancer de prostată, însă toate aceste lucruri trebuie privite strict ipotetic în momentul de faţă. „De asemenea, au fost efectuate numeroase studii în ceea ce priveşte atât factori endogeni, cât şi cei exogeni şi de mediu implicaţi în riscul de apariţie şi de progresie al cancerului de prostată. Astfel au fost studiate corelaţiile cu sindromul metabolic, diabetul zaharat şi tratamentul cu metformin, valorile colesterolului şi tratamentul cu statine, obezitatea, tratamentele cu testosteron etc. Pe baza rezultatelor tuturor acestor studii, ghidul elaborat de Asociaţia Europeană de Urologie a concluzionat că nu se poate stabili o dietă sau un tratament care să prevină apariţia sau progresia bolii”, adaugă medicul urolog. Un alt factor de risc, care, la fel, nu a fost confirmat 100%, este inflamaţia prostatei. Sursă: http://www.descopera.ro/dnews/16825626-cancerul-la-prostata-poate-fi-tratat-desi-nu-poate-fi-prevenit-care-sunt-simptomele-tipurile-si-testele-cu-ajutorul-carora-boala-poate-fi-depistata
×