Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

F4L John

VIP
  • Posts

    1249
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    1

Everything posted by F4L John

  1. 1. prea mult blur, te-ai focusat pe text si ai pierdut imaginea pe drum. 2. integrare frumoasa, culori saturate, insa ai cam exagerat cu sharpen-ul, era deja foarte sharpen. votez 2.
  2. Structura anului şcolar 2018-2019 pentru învăţământul primar, liceal şi profesional a fost publicată în martie 2018, de Ministerul Educaţiei Naţionale, în Monitorul Oficial. Astfel, copiii vor reveni la cursuri la data de 10 septembrie 2018. Viitorul an şcolar va cuprinde 34 de săptămâni, adică, în total, 168 de zile, cu anumite excepţii. Structura anului şcolar 2018-2019 este cuprinsă în Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 3.220/2018 privind structura anului şcolar 2018-2019, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 189 din 1 martie 2018. Anul şcolar 2018-2019 începe pe 1 septembrie 2018 şi se termină pe 31 august 2019, fiind structurat astfel: 1. Semestrul I: 10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019 (18 săptămâni) 10 septembrie – 21 decembrie 2018: cursuri; 27 octombrie – 4 noiembrie 2018: vacanţă pentru învăţământul primar şi preşcolar; 22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019: vacanţa de iarnă; 14 ianuarie – 1 februarie 2019: cursuri; 2 februarie – 10 februarie 2019: vacanţa intersemestrială; 2. Semestrul al II-lea: 11 februarie – 14 iunie 2019 (16 săptămâni) 11 februarie – 19 aprilie 2019: cursuri; 20 aprilie – 5 mai 2019: vacanţa de primăvară; 6 mai – 14 iunie 2019: cursuri; 15 iunie – 15 septembrie 2019: vacanţa de vară. Anul şcolar 2018-2019 cuprinde 34 săptămâni, în total 168 de zile, cu anumite excepţii: pentru clasele terminale de liceu, anul şcolar are 32 de săptămâni şi se încheie în 31 mai 2019; pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni şi se încheie în 7 iunie 2019; pentru clasele de liceu - filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, pentru clasele din învăţământul profesional, pentru învăţământul special, clasele a IX-a – a X-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică şi pentru învăţământul postliceal, durata cursurilor este stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare; stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenţii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore care se desfăşoară în perioada propusă de unitatea de învăţământ organizatoare. În situaţii excepţionale, provocate de anumite condiţii climatice sau de specificul zonei unei unităţi de învăţământ, consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar poate aduce modificări acestei structuri. avocatnet.ro
  3. 1. not cool. 2. Nu iese cu nimic in evidenta. Dar este diferita fata de 1 vot 2.
  4. Intre 4 iulie și 16 august 2018, 4,4 milioane de europeni au fost întrebați cu privire la regulile de schimbare a orei de vară. Este cel mai mare număr de răspunsuri primit vreodată ca urmare a unei consultări publice a Comisiei. Rezultatele surprind clar dorința cetățenilor europeni de a se renunța la sistemul orei de vară. Rezultatele preliminare ale consultării au fost prezentate public vineri de către Violeta Bulc, comisarul european pentru transporturi. În cadrul evenimentului de prezentare, comisarul Bulc a menționat și pașii următori generați de rezultatele acestei consultări: “Milioane de europeni au profitat de consultarea publică pentru a-și exprima opiniile. Mesajul este foarte clar: 84 % dintre ei doresc să nu se mai schimbe ora. Vom acționa acum în consecință și vom elabora o propunere legislativă adresată Parlamentului European și Consiliului, care vor decide împreună.” Trei sferturi dintre europeni consideră că ora de vară le afectează sănătatea. Potrivit documentului explicativ ce însoțește prezentarea rezultatelor preliminare, peste trei sferturi (76 %) dintre respondenți consideră că schimbarea orei de două ori pe an este o experiență „foarte negativă” sau „negativă”. Printre motivele pentru care respondenții doresc renunțarea la schimbarea orei se află considerații legate de impactul negativ asupra sănătății, de creșterea numărului accidentelor rutiere și de lipsa economiilor de energie. E interesantă și rata participării la consultarea publică (cifrele sunt raportate ca procent din populația națională): germanii au participat în procent de 3,79%, austriecii in procent de 2,94%, în timp ce itaienii sau românii au participat în procent de 0.04%. Potrivit consultării, 78% dintre respondenții din România s-au declarat în favoarea renunțării la ora de vară. Ca etape birocratice viitoare, Comisia va elabora o propunere adresată Parlamentului European și Consiliului, în vederea modificării sistemului actual de schimbare a orei, urmând ca, probabil în anul 2019, acest proiect sa fie luat în discuție la nivelul Parlamentului European. Având în vedere timpul necesar, de regulă, unui proiect, pentru a parcurge toate etapele preliminare din Parlament, e puțin probabilă o intrare în vigoare a noului proiect înainte de anul 2020. Proiect românesc de renunțare la ora de vară. În România, un proiect înregistrat la Senat în luna aprilie propune, în același context, abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară și a orei oficiale de vară pe teritoriul României. Proiectul a fost respins de Senat la 29 mai, fiind acum în dezbatere la Camera Deputaților. În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1917, în timpul Primului Război Mondial. A fost retrasă și reintrodusă apoi, de mai multe ori, între anii 1918 și 1979. Din 1979, orarul trecerii la ora de vară funcționează permanent. Sursa: avocatnet.ro
  5. Amenzile contravenționale pot fi achitate pe jumătate într-un termen de 15 zile de la momentul primirii procesului-verbal, nu doar în 48 de ore, prevede un act normativ care se aplică începând din 24 august 2018. Conform legislației în vigoare, persoanele amendate sunt încurajate să-și plătească mai repede amenzile prin stabilirea acestui termen ce permite achitarea a doar jumătate din minimul amenzii primite.Schimbarea este prevăzută de Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale. Documentul a apărut luna trecută în Monitorul Oficial și regula referitoare la termenul de achitare a amenzilor la jumătate se aplică începând din 24 august 2018. Concret, termenul în care persoanele amendate pot achita doar jumătate din minimul amenzii primite a fost extins semnificativ. În loc de 48 de ore, acesta este de 15 zile, scopul fiind încurajarea românilor să-și achite mai repede amenzile, ceea ce va aduce și bani mai mulți la bugetul statului. „Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal”, prevede legea nouă. Până ieri, termenul era de doar 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal sau de la data primirii acestuia, el fiind considerat prea mic de către parlamentari. Practic, cei care aleg să achite amenzile în acest interval plătesc mult mai puțin decât ar trebui. De exemplu, o amendă de 500 de lei primită de un român scade automat la 250 de lei dacă era achitată în termenul vechi de 48 de ore sau dacă e achitată în termenul nou de 15 zile. Sau, dacă se aplică o amendă de 1.000 de lei, în condițiile în care amenda minimă în cazul respectiv poate fi de 500 de lei, aceasta scade automat tot la 250 de lei. Cu alte cuvinte, amenda primită poate să scadă cel puțin la jumătate din cuantumul care ar trebui achitat dacă se depășește termenul nou 15 zile. Sursa: avocatnet.ro
  6. Legea nr. 190/2018 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului GDPR nr. 679/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial. În cazul în care sunt utilizate sisteme de monitorizare prin mijloace de comunicaţii electronice şi/sau prin mijloace de supraveghere video la locul de muncă, prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor, în scopul realizării intereselor legitime urmărite de angajator, este permisă numai dacă: a) interesele legitime urmărite de angajator sunt temeinic justificate şi prevalează asupra intereselor sau drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate; b) angajatorul a realizat informarea prealabilă obligatorie, completă şi în mod explicit a angajaţilor; c) angajatorul a consultat sindicatul sau, după caz, reprezentanţii angajaţilor înainte de introducerea sistemelor de monitorizare; d) alte forme şi modalităţi mai puţin intruzive pentru atingerea scopului urmărit de angajator nu şi-au dovedit anterior eficienţa şi e) durata de stocare a datelor cu caracter personal este proporţională cu scopul prelucrării, dar nu mai mare de 30 de zile, cu excepţia situaţiilor expres reglementate de lege sau a cazurilor temeinic justificate.” Sursa: lexcafe.ro
  7. Persoanele fizice care realizează venituri trebuie să plătească impozit pe veniturile obţinute. Recent, procedura privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile persoanelor fizice a fost publicată în Monitorul Oficial. În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 701 din data de 10 august 2018 a fost publicat Ordinul nr. 1869/2018 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile persoanelor fizice. Procedura se va aplica ca urmare a nedepunerii declarației de impunere și dă dreptul organului fiscal central competent de a stabili din oficiu impozitul pe venitul net anual impozabil/impozitul anual datorat, pe fiecare sursă și categorie de venit. Stabilirea din oficiu a impozitului pe venit se efectuează de către compartimentul cu atribuţii de gestiune registru contribuabili şi declaraţii fiscale persoane fizice din cadrul organului fiscal central competent, denumit în continuare compartiment de specialitate. Acesta generează Lista persoanelor fizice care au obligaţia depunerii declaraţiei de impunere pe baza informaţiilor existente în evidenţa fiscală constituită pe baza datelor declarate de contribuabil, plătitorii de venituri, organizatorii/plătitorii de venituri din jocuri de noroc sau intermediarii/societăţile de administrare a investiţiilor/societăţile de investiţii autoadministrate după caz, în funcţie de natura venitului realizat. Actul normativ prevede că estimarea bazei de impozitare se efectuează pe baza următoarelor documente și informații relevante pentru impunere: a) documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului, referitoare la anul de impunere sau anii anteriori, după caz, din cadrul perioadei de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale: – declarații fiscale: declarații privind veniturile realizate, declarații anuale de venit pentru asociațiile fără personalitate juridică și pentru entități supuse regimului transparenței fiscale, deconturile privind taxa pe valoarea adăugată; – decizii emise de inspecția fiscală, pentru anii anteriori; – decizii de impunere din oficiu emise în anii anteriori; b) informații de la terți, obținute pe baza declarațiilor fiscale sau în baza schimbului de informații între Agenția Națională de Administrare Fiscală și alte instituții; c) informații obținute în baza schimbului de informații între Agenția Națională de Administrare Fiscală și autorități fiscale din străinătate; d) informații despre contribuabilii cu activități și condiții de desfășurare a activității similare; e) nivelul normei de venit de la locul desfășurării activității, aprobate pentru anul de impunere, corespunzătoare activității desfășurate; f) contracte privind cedarea folosinței bunurilor; g) alte informații care au relevanță în procesul de stabilire din oficiu a impozitului pe venit. În cadrul procedurii sunt prevăzute aspecte privitoare la: – identificarea contribuabililor care au obligația depunerii declarației de impunere; – lista contribuabililor care nu au depus declarația de impunere; – notificarea contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative; – actualizarea Listei persoanelor fizice care nu au depus declarația de impunere. Lista persoanelor fizice pentru care nu există informații necesare impunerii din oficiu poate fi utilizată de către organele de inspecție fiscală pentru efectuarea de analize ulterioare, iar în situația identificării unor informații și date, utile pentru impunerea din oficiu, acestea vor fi transmise organelor de administrare competente în vederea stabilirii din oficiu a impozitului anual pe veniturile respectivelor persoane fizice Sursa: lexcafe.ro
  8. Începând de la finalul acestei luni, termenul de 48 de ore pentru plata amenzilor la jumătate din minimul legal va fi prelungit la 15 zile. Practic, asta va însemna mai mult timp pentru a face rost de bani astfel încât să plătim o amendă diminuată pentru contravențiile rutiere, cele fiscale, pentru cele din legea asociațiilor, pentru faptele de hărțuire, de discriminare ș.a.m.d. De la momentul când agentul constatator ne face procesul-verbal ori ni se comunică documentul, vom avea la dispoziție 15 zile pentru a achita jumătate din limita minimă a amenzii prevăzută în lege. Vom avea mai mult timp la dispoziție să scăpăm cu o amendă mult redusă ca valoare pentru contravențiile comise. Mai exact, din 24 august, când vor intra în vigoare unele modificări la Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, termenul (deja arhicunoscut) de 48 de ore pentru a plăti jumătate din minimul amenzii stabilite de lege va deveni de 15 zile. Cele mai importante amenzi pe care merită să le amintim sunt cele rutiere, desigur, pentru că în trafic se aplică cele mai multe amenzi contravenționale. Aici vorbim de toate amenzile rutiere, chiar și de cele pentru pietoni ori bicicliști. Pentru o amendă aplicată din clasa a II-a de sancțiuni, de exemplu, unde limitele sunt 580 și 725 de lei, chiar dacă polițistul aplică amenda maximă, vom putea plăti în 15 zile doar 290 de lei. Notă: Tot 15 zile este și termenul pe care îl avem la dispoziție ca să contestăm procesul-verbal de contravenție. Alte contravenții vizate de beneficiul acestui termen mai lung de achitare a amenzii la jumătate sunt, de pildă, cele din reglementarea asociațiilor de proprietari. Reamintim însă că, de la finalul lunii septembrie, actuala lege a asociațiilor va fi înlocuită de Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor. Acolo există, de pildă, amenzi substanțiale pentru cei care nu permit accesul în apartamente atunci când e vorba de urgențe ș.a. asemenea. Apoi, amenzile pentru contravențiile fiscale vor putea fi plătite la jumătate în 15 zile, de la finalul lunii. Pentru că tot am trecut recent peste termenul-limită de depunere a declarației unice, cei care nu l-au respectat trebuie să știe că pot fi sancționați cu o amendă între 50 și 500 de lei. După aplicarea amenzii, contribuabilul va putea scăpa, practic, cu doar 25 de lei, dacă o plătește pe loc sau în următoarele zile. Amenzile pentru faptele de hărțuire ori pentru faptele de discriminare se înscriu, de asemenea, în rândul celor pe care le vom putea plăti în 15 zile la jumătate. Sursa: avocatnet.ro
  9. 24h fara raspuns. Closed.
  10. F4L John

    Avatar

    Titlu scris incorect. Interdictie 3 zile. Closed.
  11. Bugetarii vor primi liber în zilele de 16 și 17 august, astfel încât să se creeze o punte între ziua nelucrătoare de Sfânta Maria și weekend, conform unui proiect de act normativ al Guvernului, care ar putea fi adoptat chiar în ședința de astăzi a Executivului. Asta înseamnă că cei ce lucrează la stat vor avea o minivacanță de cinci zile consecutive peste aproximativ două săptămâni. Adormirea Maicii Domnului este pe data de 15 august, iar anul acesta pică într-o zi de miercuri. Astfel, Guvernul acordă încă două zile libere angajaților de la stat, în preajma zilei de 15 august, când se sărbătorește „Adormirea Maicii Domnului”. Este vorba despre zilele de 16 și 17 august, astfel încât românii să poată pleca într-o mini-vacanță. Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este una dintre cele mai importante sărbători creştine, iar pentru români este şi ocrotitoarea marinarilor. Biserica Ortodoxă cinsteşte la 15 august Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare numită în popor şi Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare. Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria. Sursa: http://lexcafe.ro/autorit-instit/bugetarii-vor-primi-liber-zilele-de-16-si-17-august/
  12. Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a suportat de-a lungul timpului mai multe modificări, iar recent a mai suferit încă una și se va aplica începând cu luna august. De acum amenzile pentru parcarea neregulamentară pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități vor fi cu mult mai mari. Printr-o ordonanţă de urgenţa amenda minima a crescut de 5 ori, de la 200 de lei, la 1000 de lei. Până acum amenzile erau între 200 si 1.000 de lei, OUG 69/2018 a stabilit că „parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.” Prin urmare, amenda a crescut de cinci ori, iar cea maxima s-a dublat. Asta ar trebui sa dea de gandit soferilor, chiar să îi sperie, a spus aradon.ro. Putem face referire la acei şoferi ce parchează cu obrăznicie, fără pic de ruşine, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilităţi. Sursa: http://lexcafe.ro/autorit-instit/crescut-amenda-pentru-unele-contraventii/
  13. Președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare controversata lege offshore, care stabilește modul în care se vor exploata gazele din Marea Neagră, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. „Legea trebuie reanalizată şi din perspectiva unei potenţiale încălcări a principiului neafectării veniturilor bugetare“, motivează decizia preşedintele. Iohannis semnalează că, în forma actuală, legea prevede că sumele rezultate din redevenţe şi impozit asupra veniturilor suplimentare offshore se fac venit la Fondul special de finanţare a contractelor de parteneriat public – privat, fără să fie supuse analizei, în prealabil, alocările alternative ale veniturilor bugetare preconizate, în conformitate cu priorităţile de investiţii care trebuie să impulsioneze dezvoltarea economică şi socială a României. Preşedintele a mai sesizat că unele dispoziţii din legea offshore nu au fost dezbătute în prima Cameră sesizată, ceea ce încalcă principiul constituţional al bicameralismului. Sursa: http://lexcafe.ro/autorit-instit/legea-offshore-fost-trimisa-spre-reexaminare/
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.