Jump to content

Cine este Duhul Sfânt?


Kyle
 Share

Recommended Posts

Există multe concepţii eronate legate de identitatea Duhului Sfânt. Unii văd Duhul Sfânt ca pe o forţă mistică. Alţii înţeleg Duhul Sfânt ca pe puterea impersonală pe care Dumnezeu o pune la dispoziţia celor ce Îl urmează pe Hristos. Ce spune Biblia despre identitatea Duhului Sfânt? Pe scurt – Biblia spune că Duhul Sfânt este Dumnezeu. Biblia spune de asemenea că Duhul Sfânt este o Persoană, o Fiinţă având raţiune, emoţii şi voinţă.

 

Faptul că Duhul Sfânt este Dumnezeu este arătat clar în multe pasaje din Scriptură, inclusiv în Faptele Apostolilor 5:3-4. În acest verset, Petru îl confruntă pe Anania întrebându-l pe acesta de ce a minţit pe Duhul Sfânt şi spunându-i: “N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu”. Aceasta este o declaraţie fermă asupra faptului că a minţi pe Duhul Sfânt înseamnă a minţi pe Dumnezeu. De asemenea, ştim că Duhul Sfânt este Dumnezeu pentru că El are atributele sau caracteristicile lui Dumnezeu. De exemplu, faptul că Duhul Sfânt este omniprezent este arătat în Psalmul 139:7-8: “Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo.” Apoi în 1 Corinteni 2:10, vedem atributul omniscienţei Duhului Sfânt: “Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.”

 

 

Ştim de asemenea că Duhul Sfânt este o Persoană deoarece El are raţiune, sentimente şi voinţă. Duhul Sfânt gândeşte şi cunoaşte (1 Corinteni 2:10). Duhul Sfânt poate fi întristat (Efeseni 4:30). Duhul Sfânt mijloceşte pentru noi (Romani 8:26-27). Duhul Sfânt ia decizii conform cu voia Sa (1 Corinteni 12:7-11). Duhul Sfânt este Dumnezeu, a treia “Persoană” a Trinităţii. Fiind Dumnezeu, Duhul Sfânt poate cu adevărat să îndeplinească rolul de Mângâietor şi Călăuzitor despre care Iisus a promis că va fi (Ioan 14:16,26; 15:26).

Edited by Witsel
Link to comment
Share on other sites

Iisus este Mantuitorul Nostru !

Lucru adevarat dar care nu are nicio legatura cu subiectul Sfantului Duh decat ca amandoi fac parte din Sfanta Treime!

Link to comment
Share on other sites

:topic_closed:

  • Topic-urile informative (cele in care postati informatii despre diverse lucruri) vor fi inchise la 48 de ore de la deschidere sau 24 de ore de la ultimul post facut. NU aveti voie sa deschideti mai mult de un topic pe zi. Topic-urile trebuie sa contina cel putin 10 randuri, in caz contrat se va da topic closed si o sanctiune ulterioara.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.