Jump to content
Sign in to follow this  
Regenesis

Biserica Reformata/Calvina | Biserica Anglicana

Recommended Posts

Biserica Reformata/Calvina

 

 

Biserica Reformată, cunoscută și sub denumirea de Biserică Calvină, este o biserică creștină creată în urma Reformei protestante. Doctrina Bisericii Reformate se bazează pe interpretările scrierilor din Noul Testament enunțate de Ulrich Zwingli și Jean Calvin. Dat fiindcă cei doi fondatori au activat în Elveția (Zwingli la Zürich, iar Calvin la Geneva), denumirea latină a învățăturii propagate de ei este Confessio Helvetica ("credința elvețiană"), spre deosebire de Confessio Augustana ("credința de la Augsburg"), adică cea răspândită de Martin Luther.

 

Reformați, mai fiind numiți și hughenoți sau calviniști s-au extins prin întreaga lume . Ei sunt majoritari în Scoția, Olanda, nordul Germaniei, Elveția, Ungaria etc ; majoritatea coloniștilor de pe coasta Atlantica americana, erau reformați mai ales în New York și Noua Scoția .

Religia prin coloni s-a răspândit și pe continentul african, fiind singura religie creștină semnificativă de pe continent, majorând în Africa de sud, Camerun, Sierra Leone și în comunitățile afro-americane din SUA.

 

Calvinismul respinge dogma prezenței reale a "trupului și sângelui Domnului" în împărtășanie, invocarea sfinților, instituția episcopatului, Închinarea și slujirea la chip cioplit, icoane și statui(practica respinsa si de ortodoxi caci eu nu se inchina si nici nu slujesc icoanei cu atat mai mult chipului cioplit, ei cinstesc chipul sfantului sau al lui Iisus Hristos din icoana dupa porunca lui Dumnezeu din Vechiul Testament [iII Reg 6, 23-33] ), repracticarea semnului cruci care este o batjocura pentru Dumnezeu, neîmbogățirea clerului etc. Predicatorii sunt aleși de către credincioși și fiecare din bisericile calviniste este condusă spiritual de un consiliu ales. Calvin crede într-o predestinare absolută a aleșilor și celor condamnați la "judecata din urmă", respingând astfel complet liberul arbitru susținut de ortodoxism.

 

La botez, copilului i se toarnă de 3 ori apă pe cap (În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh), primind jumătate de creștinizare.

La Káté, copiii trebuie să învețe despre religie, Dumnezeu, credință și Biserică o carte cu întrebări și răspunsuri, urmând ca la vârsta de 14 să ia parte la prima împărtășanie, devenind astfel creștini de bună-voie.

Preotul trebuie să fi terminat facultatea de teologie și va fi ales de credincioși, spre deosebire de celelalte culte și femeia poate fi hirotonită.

Înainte de înmormântarea trupului celui mort preotul ține o predică ca sufletul să se odihnească și ca Dumnezeu sa îl judece îngăduitor.

 

Biserica Anglicana

 

Biserica Anglicană (Church of England) este o biserică istorică, despărțită de Roma în timpul Reformei protestante, în Anglia, prin ruptura regelui Henric al VIII-lea cu papa Romei. În Scoția și SUA, denumirea oficială e Biserica Episcopaliană.

 

Motivul rupturii cu papalitatea își are originea în dorința regelui de a divorța de Ecaterina de Aragon și de a se recăsători cu Ana Boleyn, o doamnă de la curte, și pe care o va decapita mai târziu. Papa Clement VII refuză să declare nulă căsătoria lui Henric cu Ecaterina; de aceea regele rupse legătura cu Roma.

Iată de ce Biserica Anglicană nu poate fi considerată drept Biserică protestantă, ci mai degrabă Biserică occidentală catolicească, ruptă de Roma.

Henric VIII a pregătit hirotonirea arhiepiscopală a lui Thomas Cranmer în 1533. Apoi, în ciuda preferințelor de altă dată, a autorizat în 1537 publicarea primei traduceri a Bibliei întregi în limba engleză, traducere a lui Tyndale. Prin Interzicerea apelurilor și Actul anatelor, Henric se debarasă de pretențiile financiare ale papei. În 1536 și 1539 a desființat cele vreo șase sute de mănăstiri, confiscându-le averile. Henric a avut de asemenea inițiativa de primului CPB, care a fost de fapt elaborat de Cranmer.

În timpul regelui Eduard VI, evanghelicii de tendință calvină veniră la putere. Cranmer se apropie de reformatorii de pe continent. În 1549 Eduard publică primul CBP, care avea o nuanță foarte catolică, apoi în 1552 a publicat o nouă edițiune revizuită, cu multe formule calvine.

Maria Tudor a refăcut unirea cu Roma. A ars pe rug în jur de trei sute de episcopi și alți capi au reformei, printre care Thomas Cranmer.

Elisabeta I, noua regină și verisoara Mariei Stuard, a avut de calmat conflictul între spiritele pro-catolice și cele evanghelice. Elisabeta găsi o cale de mijloc: «să primești rezultatele umaniștilor, să stârpești toate obiceiurile care nu se putuseră dezvolta în urma unui sentimentalism irațional și în urma unei blândețe perverse, să păstrezi tot ceea ce exista în primele veacuri [creștine]». (Creighton). Compromisul doctrinal este conținut în Cele treizeci și nouă de articole.

S-a ocupat cu multă meticulozitate de hirotonirea întru episcop a lui Matthew Parker, ca arhiepiscop de Canterbury.

 

Biserica anglicană săvîrșește două taine principale, «care pot fi deduse explicit din spusele Domnului în Evanghelie» : botezul și euharistia . Totuși Biserica anglicană recunoaște și cinci taine secundare, a căror instituire nu se află consemnată în cele patru evanghelii : mirungerea , căsătoria , maslul , spovedania și hirotonia .

Bisericile locale anglicane folosesc ritul anglican , care are două orientări liturgice și teologice: ritul din 1662, cu rânduiala slujbelor de la epoca respectivă, cu veșminte preoțești sobre, cu un limbaj arhaic, cu o preocupare față de mântuirea individuală; și ritul contemporan, ce rezultă din două reforme (prima în anii 1920, a doua din anii 1970), datorat mai cu seamă ieromonahului Gregory Dix , cu o rânduială a slujbelor după o structură teologică din primul mileniu, cu veșminte preoțești și ceremonii fastuoase, cu un limbaj modern, cu o preocupare față de mântuirea colectivă.

Ritul din 1662 se bazează pe Common Prayer Book (Cartea de rugăciuni obștești), care corespunde liturghierulu i și ceaslovulu i din ritul bizantin și care corespunde liturghierului și breviarului din ritul latin . Ritul contemporan se bazează pe cartea numită Alternative Service Book .

 

 

 

 

Sursa: ro.wikipedia.org

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

×

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.