Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

Scuterul electric Gogoro


Tvarsky
 Share

Recommended Posts

Scuterul electric Gogoro



Ai auzit vreodată de cuvântul smartscooter? Probabil că nu, dar uite că îl citeşti acum, fiindcă asta vor să creeze cei de la Gogoro, o companie care are legături destul de strânse cu HTC (producătorul de telefoane mobile).


În esenţă, scuterul Gogoro vrea să devină un fel de Tesla Model S al lumii pasionaţilor de două roţi. E electric şi e conectat permanent la smartphone-ul tău, iar fondatorii companiei au o viziune destul de clară despre viitorul companiei, în sensul că – la fel ca în cazul Tesla – vor să creeze o reţea mondială de staţii de schimbare a bateriilor.


Din punct de vedere tehnic, scuterul are un cadru din aluminiu pe care au fost montate un motor electric răcit cu lichid, un set de baterii litiu-ion cu aceleaşi celule folosite de Tesla, lumini cu LED şi cadrane de bord personalizabile cu ajutorul aplicaţiei pentru smartphone.



RkemsM5.jpg



Puterea totală e de 8,6 CP, iar cuplul maxim are valoarea fulgerătoare de 25 Nm. Dar să nu uităm că e vorba despre un scuter, aşa că sprintul de la zero până la 50 km/h se face în 4,2 secunde, iar viteza maximă e de 95 km/h.


Totodată, bateriile oferă o autonomie maximă de 100 km la o viteză medie de deplasare de 40 km/h, ceea ce nu ar fi prea rău dacă planul de creare a reţelei de schimbare a bateriilor ar fi pus în aplicare.



3Eh8jIX.jpg



La Tesla Model S, procesul de schimbare a bateriilor se face automat, dar la Gogoro se face manual. Dar nu e aşa de greu pe cât pare, fiindcă trebuie doar să ridici şaua, să scoţi bateriile din portbagaj şi să le înlocuieşti cu altele încărcate de la „GoStation”. Potrivit companiei, întreaga operaţiune nu ar trebuie să dureze mai mult de zece secunde.



Ub1HahN.jpg



Sursa: ProMotor

Edited by K r y p t o n
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.