Jump to content

Chiricheș continuă să impresioneze la Napoli


ANDY CBN
 Share

Recommended Posts

491088_491088_chiriches_foarfeca.jpg

 

După ce a fost declarat cel mai bun om de pe teren la amicalul FC Porto-Napoli 0-0, Vlad Chiricheș a fost titular și în ultimul amical al verii disputat de echipa lui Maurizio Sarri, cu divizionara secundă Latina. Napoletanii s-au impus cu 5-0, iar fostul stelist a fost din nou fără greșeală, atrăgându-și numeroase laude și de această dată. Cele cinci goluri ale napoletanilor au fost marcate de Hamsik (52), El Kaddouri (65, 66), Gabbiadini (89) și Jorginho (90-penalty).
Românul a fost fără cusur în apărare și chiar aproape de un gol, în minutul 25, după un corner executat de Valdifiori. ”Foarfeca” lui Chiricheș a fost scoasă in extremis de atacantul Corvia de pe linia porții. Evoluția sa i-a adus laude din partea antrenorului Sarri, care spunea, după transferul de la Tottenham că nu-l prea cunoaște, cât și din partea căpitanului Marek Hamsik și a jurnaliștilor.
”A fost ultimul meci înaintea startului campionatului, voiam să facem un meci bun. Eu zic că ne-a ieșit jocul, iar rezultatul a fost și el foarte bun. Nu știu dacă echipa e mai bună ca anul trecut, încă e devreme. Mă simt bine ca mijlocaș, îmi place acest rol. Chiricheș? A arătat că e un jucător de valoare, ne va fi de mare ajutor”, a declarat, la finalul partidei, slovacul Hamsik.
”O evoluție foarte pozitivă a lui Chiricheș, foarte atent pe faza defensivă, a anticipat foarte bine duelurile unu la unu. Românul venit de la Tottenham a fost aproape și de un gol, dar Corvia i-a răpit bucuria primei reușite în tricoul albastru”, a caracterizat portalul Vavel jocul fundașului român.
„Napoli a sărbătorit cu cinci goluri. Chiricheș a cules aplauze în apărare, Higuain a fost șters, Gabbiadini, bun”, a titrat cotidianul Il Mattino în această dimineață.
”Foarte bună demonstrație de fotbal, chiar dacă a fost contra celor de la Latina. El Kaddouri a fost la înălțime, dar am fost mai interesat de Chiricheș și Valdifiori, care au avut evoluții de apreciat”, a scris pe Twitter jurnalistul Umberto Chiariello.
Jurnalistul RAI, Marco Lollobrigida, l-a remarcat și el pe internaționalul român: ”Chiricheș îmi place, are calități care se vor dovedi utile”.
Site-ul Tuttonapoli.it i-a acordat lui Chiricheș nota 7, cea mai mare a unui jucător de la Napoli, la fel ca și lui El Kaddouri, marcatorul unei ”duble”. ”A confirmat nivelul bun arătat cu FC Porto. Acțiunile sale bune din startul meciului au primit aprecierile lui Sarri de pe bancă. A ieșit foarte bine cu pase din apărare, pe Valdifiori și Insigne. Are calitate. A fost aproape să înscrie din foarfecă, dar mingea a fost scoasă de pe linia porții”, scrie site-ul citat.
Aceeași notă i-a acordat-o și site-ul Napoligol.it, la fel ca lui Hamsik și El Kaddouri. ”Din nou cel mai bun din apărare, din nou nici o greșeală. Atent pe faza defensivă”, a punctat sursa amintită.
După acest al doilea meci perfect făcut de român, Sarri s-a convins definitiv. Chiricheș va fi titular în centrul apărării, alături de Albiol, în campionat, acolo unde Napoli va debuta duminică, 23 august, în deplasare la Sassuolo.
Primul 11 folosit de Maurizio Sarri:
Reina - Hysaj, Albiol, Chiricheș, Ghoulam - Allan, Valdifiori, Hamsik - Insigne - Callejon, Higuain
Vlad a început bine și la Spurs, sper ca de data asta să fie o evoluție de mai lungă durată.
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.