Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

Cele mai bune tablete în 2015 – Top tablete


Jeloreonne
 Share

Recommended Posts

Apple, Samsung şi Asus sunt câţiva dintre cei mai importanţi producători care se luptă să lanseze cele mai bune tablete pentru utilizatorii pretenţioşi, atât printr-un design premium, cât şi prin facilităţile software oferite pentru sistemele de operare iOS şi, respectiv, Android.

 

Treptat, tabletele au devenit unele dintre cele mai apreciate gadgeturi de pe piaţă datorită avantajelor pe care le oferă, poziţionându-se ca o soluţie de mijloc între smartphone-uri şi laptopuri.

Dacă la început Apple domina autoritar acest segment prin iPad, principalii rivali de pe această piaţă, printre care se numără Asus şi Samsung, au început să ofere produse care rivalizează cu iPad în privinţa calităţii şi a specificaţiilor hardware.
Astfel, indiferent că apreciezi sistemul de operare iOS sau Android, în prezent există numeroase tablete puternice pe piaţă pe care le poţi cumpăra, iar unele dintre ele vin şi cu un preţ foarte bun asociat.
Acest lucru este valabil atât în segmentul format din tablete de 10”, unde Apple începe să simtă atacul rivalilor, cât şi a celui pentru tablete de 7”, acolo unde Apple a intrat mai recent pe piaţă cu modelul iPad mini.
Iată cele mai bune tablete de 10” şi 7” disponibile în prezent în România:
Cele mai bune tablete de 10”:
Tabletele bune cu diagonală de 10” costă aproximativ 2.000 lei, însă îţi oferă de regulă ecrane Full HD şi platforme hardware puternice. Aici găseşti cele mai populare tablete de 10″ de pe piaţa din România, însă cele mai recomandate sunt cele de mai jos:
1. iPad Air 2 – de la 2200 lei:
iPad Air 2 este tableta de referinţă în segmentul de 10″ şi este dotată cu ecran de calitate IPS LCD de 9.7” şi rezoluţie 2048×1536 pixeli. Apple mizează pe propriul chipset A8X cu procesor triple-core de 1.5 GHz, 2 GB RAM şi 16 GB de memorie internă în versiunea de bază, iar opţional există şi variante 64 GB şi 128 GB, pe lângă versiunile 4G. Acumulatorul Li-Po de 7340 mAh asigură o autonomie de 9-10 ore, în timp ce greutatea este de numai 437 de grame.
2. Samsung Galaxy Tab S 10.5″ – de la 1900 lei:
Dezvoltată de Samsung, Tab S este o tabletă de 10.5” care impresionează prin rezoluţia ecranului de 2560×1600 pixeli, mai mare decât cea a unui iPad Air 2. Şi platforma hardware este însă puternică datorită chipsetului Exynos 5420 cu procesor quad-core Cortex A15 de 1.9 GHz si procesor quad-core Cortex A7 de 1.3 GHz, la care se adaugă 3 GB RAM şi 16 GB pentru stocarea datelor. În România, tableta este disponibilă doar în versiunea cu chipset Exynos, chiar dacă în unele regiuni există şi o variantă cu chipset Qualcomm. Greutatea tabletei este de 467 grame, iar acumulatorul Li-Ion de 7900 mAh asigură o autonomie de până la 11 ore în regim de funcţionare multimedia.
3. Sony Xperia Z2 Tablet – de la 1900 lei:
Sony are de asemenea în ofertă o tabletă premium proprie cu ecran TFT cu diagonala de 10.1”, care beneficiază de rezoluţie 1920×1200 pixeli şi este propulsată de un chipset Qualcomm Snapdragon 801 cu procesor quad-core Krait 400 de 2.3 GHz, grafică Adreno 330, 3 GB RAM şi 16 GB sau 32 GB pentru stocarea datelor. Camera foto are 8.1 MP şi înregistrează în format Full HD, iar sistemul de operare Android 4.4.2 KitKat nu este aproape deloc personalizat, lucru obişnuit în cadrul telefoanelor şi tabletelor Sony.i
4. Samsung Galaxy Tab Pro – de la 1800 lei:
O altă tabletă premium Samsung disponibilă în prezent în magazinele din România este Samsung Galaxy Tab Pro T525, care beneficiază de ecran Super Clear LCD cu rezoluţie 2560×1600 pixeli şi de o platformă hardware Exynos 5420 similară cu cea de pe modelul Tab S. Totuşi, aceasta beneficiază de “doar” 2 GB RAM şi memorie internă de 16 GB sau 32 GB. Camera foto de 8 MP poate înregistra clipuri în format Full HD, iar autonomia ajunge până la 10 ore.
Cele mai bune tablete de 7-8”:
Tabletele bune de 7” sunt dedicate celor care au nevoie de o portabilitate sporită sau care au un buget mai mic. În ultima perioadă s-au înmulţit tabletele cu ecrane de 8″ şi chiar 9″, iar pe acestea le-am inclus de asemenea în categoria tabletelor portabile. Aici găseşti cele mai populare tablete de 7-8″ de pe piaţa din România, însă cele mai recomandate sunt:
1. iPad mini – de la 1800 lei:
iPad mini 3 are în realitate o diagonală de 7.9” şi adoptă formatul 4:3, oferind o rezoluţie 1536×2048 pixeli. Platforma hardware este asigurată de chipsetul proprietar Apple A7 cu procesor dual-core de 1.3 GHz, grafică quad-core PowerVR G6430, 1 GB RAM şi 16/64/128 GB de memorie internă. Camera foto de 5 MP înregistrează în format Full HD, iar acumulatorul Li-Po de 6470 mAh asigura o autonomie de până la 10 ore în regim multimedia. Greutatea tabletei este de 331 de grame.
2. Samsung Galaxy Tab S 8.4″ – de la 1500 lei:
Pe lângă versiunea de 10.5″, Samsung Galaxy Tab S are şi o versiune de 8.4″ în acest segment de tablete portabile, care se vrea mai degrabă un rival pentru iPad mini 2. Samsung Galaxy Tab S 8.4″ are ecran SuperAMOLED cu diagonala de 8.4” cu rezoluţie 2560×1600 pixeli, în timp ce platforma hardware este asigurată de un chipset proprietar cu procesor quad-core Cortex A15 de 1.9 GHz si procesor quad-core Cortex A7 de 1.3 GHz, grafică Mali-T628 MP6, la care se adaugă 3 GB RAM şi 16 GB pentru stocarea datelor. Acumulatorul este de tip Li-Ion şi are capacitatea de 4900 mAh.
3. Asus MemoPad 7 – de la 550 lei:
O alta tabletă bună este Asus MemoPad 7, care are un ecran IPS cu diagonală de 7 inch şi rezoluţie 1920×1200 pixeli şi este propulsată de un chipset Intel Atom Z3560 cu procesor quad-core de 1.83 GHz, 2 GB RAM şi 16 GB de memorie internă care poate fi extinsă prin carduri microSD. Utilizează Android 4.4 KitKat. Aşa cum probabil ţi-ai dat seama, nu este tocmai o tabletă la nivelul lui iPad mini 2 sau Galaxy Tab S, însă platforma hardware este suficient de puternică în utilizarea de zi cu zi, inclusiv în jocuri şi aplicaţii multimedia.
Concluzii:
Pe piaţă există câteva tablete excelente de 10” şi 7”, care sunt capabile să gestioneze practic orice tip de conţinut multimedia datorită platformelor hardware puternice.
În plus, acestea au de regulă şi ecrane de calitate cu rezoluţie cel puţin Full HD pentru a oferi o experienţă cât mai plăcută de navigare pe internet şi vizionare a filmelor. Ele impresionează şi prin alte detalii, precum calitatea construcţiei sau autonomia bateriei, însă dacă vrei cele mai bune tablete, pregăteşte-te să plăteşti pentru ele.
Poze (Sunt puse in ordine): http://imgur.com/a/yFKxf
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.