Jump to content

Sniper Elite V3.0


 Share

Recommended Posts

lfEnKcc.jpg

Franciza Sniper Elite a avut un start ca oricare începător, cu aventura modestă avută de Sniper Elite V2 și campania nazistă distractivă avută de către Sniper Elite: Nazi Zombie Army 2, seria celor de la Rebellion vrea să stabilească un un nou standard în shooterele la persoana întâi, ideale pentru cei cărora le place să-și planifice în detaliu fiecare pas înainte de a-l face, în loc să atace ca nebunul.

Acțiunea din Sniper Elite 3 este amplasată în Africa, menținându-și aceeași tematică a celui de-al doilea război mondial. Jucătorul îl va controla pe același Karl Fairburne, prezentându-i o nouă porțiune din aventurile acestuia, amplasată între primul titlu al seriei și al doi-lea. Jucătorul va trebui astfel să meargă prin durul mediu înconjurător pentru a încerca să saboteze planurile Axei din partea de Nord a Africii. Așa că așteaptă-te să omori o mulțime de naziști, alături de alți Italieni și naționaliști Africani în drumul tău. Dar oare a reușit Sniper Elite 3 să ofere o experiență amuzantă și cuprinzătoare sau ar trebui să revedem o întoarcere a zombiilor pentru a ne distra?

După cum am menționat și mai sus, jucătorul îl va controla încă o dată pe Karl Fairburne, un sniper American, totul după câteva tutoriale și introduceri menite să-ți prezinte mecanicile de bază ale jocului. Acesta este însărcina cu diferite obiective ce au ca scop final sabotarea liniilor inamice în spatele cărora se află, pentru a dejuca planurile Axei din Africa de Nord. Urmează astfel o poveste nu chiar atât de atrăgătoare, majoritatea misiunilor fiind destul de simpliste, punându-te să te infiltrezi în diferite campusuri, să furi diferite informații, plantezi bombe sau să cauzezi diferite distrugeri și mai apoi să scapi basma curată.
thumbs_Sniper-Elite-3-review-1.jpg thumbs_Sniper-Elite-3-review-2.jpg
Protagonistul jocului nu este foarte detaliat, acesta fiind în majoritatea cazurilor un lup singuratic, abia interacționând cu alte caractere din joc. Sunt trecute o mulțime de evenimente istorice și locații specifice, doar că jocul nu oferă și alte informații. Astfel să nu te aștepți ca noul titlu să te de-a pe spate cu povestea lui detaliată, față de celelalte titluri ale seriei.

Cu toate acestea, misiunile din Sniper Elite 3 prezintă o îmbunătățire față de cele prezente în titlurile anterioare ale seriei. În loc să ai parte de o poveste liniară, Sniper Elite 3 dispune de misiuni răspândite în diferite zone deschise ale Africii. Mai mult, modul în care alegi să completezi fiecare misiune este dictat doar de tine. Poți alege să folosești pușca cu lunetă pentru a doborâ de la distanță un general, sau o poți face de la mică distanța cu ajutorul unui pistol cu amortizor.

Nivelele sunt acum mult mai deschise, încurajând jucătorii să le exploreze și să observe comportamentul inamicilor, modul în care aceștia patrulează și altele asemenea. Elementele de colecție și comorile ascunse ar trebui să reprezinte un stimulent mare pentru a te face să scotocești peste tot după ele. În total avem parte de 8 misiuni, fiecare conținând diferite obiective de realizat, precum distrugerea unor vehicule sau realizarea unui scor cât mai mare, chiar dacă acestea nu sunt obligatorii, putându-te concentra strict pe completarea obiectivelor principale.

Când vine vorba de gameplay, Sniper Elite 3 se descurcă mulțumitor, având cum era și de așteptat, un accent crescut pus pe pușca ta cu lunetă, iar de această dată când îți vei ține respirația și vei vrea să efectuezi o crimă, un dreptunghi mic roșu îți va afișa cu exactitate locul pe care glonțul tăul îl va atinge, fiind influențat de distanță, vânt și alți factori. Jucătorii ce caută o autenticitate cât mai mare pot opri toți asistenții și încerca o situație cu adevărat dificilă pentru un sniper. Datorită lipsurilor de antrenamente și diferite teste va trece ceva timp până când vei reuși să mânuiești pușca cât mai bine.
thumbs_Sniper-Elite-3-review-3.jpg thumbs_Sniper-Elite-3-review-4.jpg
Exceptând pușca cu lunetă, ai la dispoziție și alte arme secundare, precum o armă automată, pistol și grenade pentru a-ți distruge inamicii rapid și eficient de la mică distanță sau a distruge grupuri întregi. Killcam-ul este și aici prezent, prezentându-ne crimele în toată minunăția acestora, desigur în slow motion. Vei avea și opțiunea de a le opri, dacă vei vrea să te bucuri de o experiență neîntreruptă de joc, acestea devenind la un moment dat plictisitoare, chiar dacă sunt interesante.

Printre diferitele mecanici de joc menționăm distragerea atenției inamicilor prin diferite zgomote de fond, precum trecerea unui avion, exploziile, sau ba chiar și zgomotul unui vehicul. Acestea oferindu-ți oportunitatea de a eliminând din adversari fără a fi descoperit sau auzit. Sistemul stealth este de această dată ceva mai bun, concentrându-se pe a te ascunde în cazul în care un inamic te-a văzut. Inamicii te vor căuta în ultimul loc în carete-au văzut, iar dacă vei reuși să te ascunzi în altă locație, aceștia se vor întoarce în poziția inițială.

AI-ul jocului pe general nu este chiar atât de inteligent, existând momente când vei fi reperat chiar dacă tu ști că ai stat ascuns după diferite obiecte și uneori chiar și la o anumită distanță, iar alteori te vor ignora chiar dacă treci pe lângă ei vizibil. Uneori vei fi indus în eroare de discuțiile unor inamici, ce chiar dacă se află la o distanță considerabilă, vei avea impresia că sunt chiar în fața ta.

Sniper Elite 3 îți permite să salvezi în orice loc dorești și să reiei misiunea mai târziu, acest lucru fiind un adaos adus punctelor de control. Așa că stai fără grijă, că vei putea să te întorci pentru a putea relua diferite obiective în cazul în care ai stricat ceva și dorești perfecțiune în joc. Cum am menționat și mai sus, acțiunea din Sniper Elite 3 este amplasată în Africa de Nord, oferind o paletă de culori destul de ștearsă, simulând praful prezent peste tot. Unele animații vor prezentă diferite distorsiuni, mai ales atunci când vei folosi binoclul sau luneta puștii.
thumbs_Sniper-Elite-3-review-5.jpg thumbs_Sniper-Elite-3-review-6.jpg
Coloana sonoră este însă bună, doar că nu iese prea mult în evidență, iar vocile actorilor sunt diversificate, aceștia vorbind fie în germană sau italiană, iar protagonistul nostru având același ton vocal plictisit. Acestea fiind spuse, Sniper Elite 3 reprezintă o experiență distractivă, prezentând diferite îmbunătățiri mici față de predecesorul joc al seriei. Însă este tras în jos de diferitele probleme pe care le are, AI-ul cam bulversat și o poveste slăbuță.Dar cu toate acestea, titlul va ține fanii seriei mulțumiți cât și pe cei ce caută o experiență shooter pe care să o gândească.

Edited by AIM Gabita2000
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.