Jump to content

De ce o să fie oribil primul tău job după facultate


TG Chinez
 Share

Recommended Posts

de-ce-o-sa-fie-oribil-primul-tau-job-dup

În prima lui zi de job după terminarea facultății, Eric Pait era super entuziasmat. Era luna iunie 2014, iar Pait tocmai absolvise Universitatea din Carolina de Nord. Unii dintre prietenii lui erau interni în diverse birouri, alții erau șomeri. Pait se considera norocos – nu doar pentru că avea un job, ci chiar jobul pe care și-l dorea, de web developer la o companie de software.
Sau cel puțin așa credea. I-a luat doar câteva luni ca să realizeze că jobul nu era deloc așa cum și-l imaginase. Era plictisit și stătea mult pe internet. I se cerea să îndeplinească sarcini de bază pentru care era supracalificat. „Era o muncă plictisitoare și oribilă ", mi-a zis. Șase luni mai târziu, și-a dat demisia.
Pait nu e o anomalie. Șapte din zece americani spun că jobul lor actual nu s-a potrivit deloc cu așteptările pe care le aveau, conform unui sondaj publicat joi de compania Kununu. Procentajul e și mai mare printre „mileniali ", dintre care doar 19 procente spun că jobul lor s-a conformat așteptărilor. Conform unui sondaj din 2011, efectuat în România, doar 24 de procente dintre participanți erau mulțumiți de jobul lor, iar 21 de procente credeau că vor schimba domeniul în viitor.
Alte sondaje au mai arătat că tinerii de azi nu sunt deloc încântați de slujbele lor: O majoritate copleșitoare simt nevoia să-și schimbe jobul și jumătate dintre ei deja își caută un nou job în timpul orelor de lucru la jobul actual. Anul trecut, perioada medie în care tinerii între 20 și 24 de ani stăteau la un job a fost doar de 16 luni, conform Biroului American de Statistică.

Dacă analizăm aceste informații, e ușor să cădem în capcana stereotipurilor care susțin că milenialii sunt niște răsfățați care se așteaptă ca munca să fie distractivă și că ar trebui să se călească și să facă față realității dure. Dar lipsa de implicare la muncă nu e neapărat rezultatul răsfățului din copilărie: pentru mulți tineri, primul job reprezintă prima ocazie să-și analizeze cariera.
„Facultatea nu te pregătește să-ți răspunzi la întrebări serioase ca « Ce vrei să obții de la muncă? » sau « Ce înseamnă pentru mine să muncesc cu sens? »", ne-a zis Adam Smiley Poswolsky, expert în carieră și autor al cărții The Quarter Life Breakthrough. „Tinerii se duc la facultate ca să-și găsească un job și apoi sunt dezamăgiți pentru că nici măcar nu s-au gândit cum ar vrea să-și petreacă timpul înainte să-și aleagă jobul."
Când mi-am întrebat prietenii cum au fost primele lor experiențe cu joburile, toți mi-au zis că au fost dezamăgiți. Toate joburile care păreau de vis se dovedeau a fi plictisitoare, stresante sau complet diferite de ce își închipuiseră. Un prieten mi-a zis că s-a întrebat în repetate rânduri: „Doamne ferește! Asta înseamnă să ai un job?! "
Un alt prieten, care lucreaz ă la o firmă de consultanță din Philadelphia, a zis că nu și-ar fi imaginat că o să fie atât de nefericit când a acceptat jobul acum un an. (M-a rugat să nu-i dau numele, pentru că încă lucrează acolo.) Compania se prezentase drept o firmă de consultanță concentrată pe non-profit și cercetări sociologice, dar clienții sunt, de fapt, „bogătani preocupați să-și spele imaginea cu proiecte caritabile". În descrierea jobului se vorbea despre colectare de date, dar el s-a trezit că doar transcrie înregistrări audio ore în șir. „E atât de trist când îmi amintesc cu ce entuziasm am primit jobul ăsta ", mi-a povestit el.
Bineînțeles, nu doar milenialii au problema asta – un prim job de căcat e un ritual de trecere pentru toată lumea. Dar pentru mileniali, problema nu e doar programul prea lung sau munca prea plictisitoare. Cercetările arată că tinerii de azi cu vârste între douăzeci și treizeci de ani își doresc mai mult decât niciodată ca munca lor să aibă sens și ca salariul să fie corect. În același timp, mai puțin de o treime simt că jobul lor le utilizează la maximum talentele și priceperea.
Pentru mileniali e foarte important să aibă un job care contează, a zis Lee Caraher, autoarea cărții Millenials and Management: The Essential Guide to Making it Work At Work . Conform spuselor lui Caraher, fiecare job e important – nimeni nu plătește pe cineva să facă un job care nu contează – dar, de obicei, angajatorii nu știu să le explice asta angajaților mai tineri și, din acest motiv, mulți se simt neapreciați.
Piața actuală a joburilor le face alegerea mult mai dificilă milenialilor, care nu au foarte multe opțiuni. După criza economică din 2008, ratele imense de șomaj au dat naștere unei generații pe care un titlu din Newsweek o descria drept „ tânără, educată și șomeră". Caraher a zis că există mulți mileniali care stau și așteaptă un job potrivit cu educația lor.
Când Pait a absolvit în 2014, el și prietenii lui erau deja panicați de sărăcia de pe piața joburilor. În anul acela, rata șomajului pentru tinerii cu vârste sub 25 de ani era de 14,5 procente, mai mult decât dublu rata generală a șomajului.
„Când am luat jobul ăsta, încă eram confuz și nu știam ce vreau să fac, dar simțeam presiunea că trebuie să găsesc neapărat ceva ", a zis Pait. „Am acceptat prima ofertă serioasă pe care am primit-o. "
După ce și-a dat demisia, Pait a zis că deja se simțea epuizat și a preferat să studieze pentru un master în loc să-și caute un alt job ca web developer. Din ce în ce mai mulți tineri se simt nevoiți să renunțe la joburile lor ca să devină freelanceri sau să-și înceapă propria afacere – practic, ar face orice numai să nu-și ia un alt job de căcat.
Poswolsky a zis că e o greșeală să renunți așa de ușor. Bineînțeles că primele joburi o să fie de căcat, dar singurul mod de a-ți da seama ce vrei să faci e să suferi un pic în primii ani de angajare. În plus, primul job de după facultate nici n-ar trebui să fie jobul ideal. E doar o altă etapă care te va ajuta să realizezi cum vrei să fie jobul ideal.
„Trebuie să și punem osul la treabă, știu că se poate", mi-a zis el. „Taci, îți faci munca și mai vezi tu pe parcurs ce se întâmplă. "
Sursa: Click!

 

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.