Ce am învățat despre români după ce am livrat mâncare o zi

[TG Chinez]

Nu știu cum a fost copilăria ta, dar în a mea mâncam pufuleți sau pâine cu margarină și gem și mă uitam la seriale americane unde pizza era livrată în timp record chiar și noaptea. În lumea bogaților din seriale mereu pare să fie după colț un băiat cu pizza, gata să te servească și să fie foarte drăguț cu tine (mai ales dacă vrea și sex), pe când în România de livrarea mâncării acasă am aflat târziu, cred că prin 2007.

Acum, aproape zece ani mai târziu, am profitat de rolul meu de jurnalist, unul extrem de important într-o societate democratică, pentru a fi delivery boy de mâncare. Nu m-am dus însă doar pe un fel - pizza, shaorma sau ciorbă de burtă, ci am apelat la FoodPanda. Inițial, compania asta punea la dispoziție doar o aplicație prin care comandai mâncarea de la zeci de restaurante, dar când a văzut că sistemele de livrare sunt proaste spre extrem de proaste, dacă nu lipsesc cu desăvârșire, și-a făcut serviciu de livrare.

Așa am fost repartizat lui Florin, un bărbat la circa 40 de ani, inginer de profesie, profesor o vreme, în al cărui Logan am dus mâncare pentru aproape bogații Bucureștiului.

Ce am învățat despre gusturile românilor

Înainte să încep cursa cu Florin credeam că voi aduna suficiente date cât de un Excel cu ce mănâncă românii, ce gusturi rafinate sau proaste au, iar la final voi putea face un bilanț cu câți bani cheltuie pe mâncare.

Nu am reușit așa ceva, n-am avut de unde, dar am ajuns la concluzia că românii nu știu ce să mănânce și sunt mai ceva ca un copil răsfățat, dar sărac, ca un adult care n-a plecat din casa părinților, sau ca un om simplu, beat, care preferă șaorma cu de toate, fără iute.

Primele comenzi încep pe la 11. Este ora la care oamenii care muncesc de dimineață se gândesc să-și comande ceva, ca și cum a venit prânzul. Focul livrărilor este în miezul zilei, evident, și Florin preia comenzile într-o aplicație specială în care notează de fiecare dată în ce stadiu e, astfel încât cel care a cerut mâncarea să știe cât mai are de așteptat.

Prima comandă a fost de la Peter's Burger, supă cremă de legume și ceva pui. Aici am aflat și marea problemă cu livrarea de mâncare.

Spre deosebire de curieratul de colete, unde timpul ține de șofer, deoarece are toate produsele deja în mașină, în cazul mâncării intervalul de livrare ține de: bucătar, omul care ia bani și înregistrează comenzile, șofer, trafic și așteptările pe care și le face clientul.

Cu Florin am livrat dintr-un punct în altul al Bucureștiului, de la Timpuri Noi la Victoriei, de la Mântuleasa la Dristor, de pe Dorobanți la Unirii, acoperind, în mare parte, centrul Capitalei.

„Livratul de mâncare e dificil, că nu ține totul de mine. Dar la mine vin reproșurile. Așa, din cauza unui om, că e bucătar, că e omul de la care iau comanda, că sunt eu, se supără alți trei-patru, toți din sistemul ăsta al livrării și preluării", îmi explică Florin lanțul trofic al mâncatului prin comandă.

Cea mai aglomerată perioadă este înainte de concedii, că vara se reduce considerabil ritmul. Mai puțină lume în corporații, mai puțini oameni pe acasă. Am remarcat însă că cei care lucrează în instituții mai apropiate statului, sau care ar putea mima activitatea un funcționar public sunt mai puțin pretențioși și mai atașați de mâncarea gătită decât ceilalți.

În ziua în care am mers cu livratul au fost comandate ciorbe, tocănițe, gogoși, carne de porc preparată în diverse moduri, mâncare arăbească, șaorma sau șaorma de-aia „cu stil", de se laudă Divan cu ea.

Pe asta din urmă, am dus-o chiar eu pe Calea Dorobanților la o bancă. Comanda făcea 89 de lei. Omul care mi-a preluat-o mi-a dat bacșiș cinci lei, dar ce m-a impresionat și mai tare a fost cum mi-a plătit.

Banii erau aranjați cap la cap, serie la serie, de la bancnota de zece lei, până la cea de un leu. „E bancher, nene, înțeleg!", mi-am spus ca pentru mine și am plecat, căutând partea mea din plată.

Era acolo, deși, sincer, mă așteptam la mai mult, mai ales după experiența similară, când am făcut pe curierul.

Partea cea mai bună a fost când am început să aflu bârfe. Așa am aflat despre cântăreți zgârciți, care dădeau și câte 50 de lei bacșiș când erau burlaci în București, și după ce s-au căsătorit și s-au mutat în Băneasa nu mai lasă nimic, iar comanda o ridică nevasta.

Tot așa știu de fiica unui alt cântăreț care mănâncă alcool pe pâine. În loc să iasă din casă ca să-l cumpere, preferă să comande o salată și șase sticle cu vin.

Pe măsură ce livrezi mai multă mâncare, descoperi și mai multe dintre micile secrete din oraș, cum ar fi cine are restaurantul ăla, unde se face videochat pentru pensionarii bogați din America, cine patronează cantina aia cu ștaif sau unde beau cel mai bine jucătorii naționalei după fiecare mare eșec.

Și să mai zic ce am învățat. Asta începe cu povestea ultimei livrări. Am preluat de la un restaurant arăbesc de la Timpuri Noi pentru o livrare spre Mihai Bravu. „Cine ia banii, cui plătesc?", întreabă Florin. „Toată lumea. Toată lumea ia ban!", zice un arab de după tejghea, întinzând zâmbitor punga cu mâncarea ambalată.

Pe drumul până la comanda asta, Florin mi-a mai zis o chestie la care nu m-am gândit: „În București, deși nu-i vezi pe străzi, în restaurante, sunt foarte mulți arabi. Stau în apartamentele lor, în restaurantele lor, sunt o comunitate închisă, dar numeroasă".

M-am gândit la ce mi-a zis când în spatele restaurantului am găsit un centru cultural islamic.

Sursa: Click!

 

[Marius]

Closed.