Jump to content

Tutorial #1 - Cum să faci upgrade de la Win XP la Win 7?


MrKira
 Share

Recommended Posts

Salut,

Este primul topic cu caracter instructiv al acestui forum, aşadar dacă tot am ocazia aş vrea să mă prezint înainte de toate. Pentru mulţi poate nu sunt cunoscut, pentru alţii poate că sunt (doar poate). Poate mai ţineţi minte că am fost Moderator Space şi că de foarte multe ori am activat în B-Zone Clips ca director, regizor, actor etc. în filme pe serverele SA:MP ale comunităţii. Numele meu este Ionuţ, am 19 ani, sunt un membru vechi al comunităţii şi în prezent caut să redevin membru activ al forumului. Deşi timpul nu îmi mai permite să fiu activ şi în SA:MP, voi încerca pe cât posibil să contribui cum pot mai bine la dezvoltarea forumului. Nu voi spune mai mult de atât, aşadar să trecem la treabă.

 

În primul meu tutorial vă voi prezenta câteva informaţii despre Windows.

 

Ce este Windows?

Windows este un sistem de operare pe care compania Microsoft l-a dezvoltat pentru computere, laptopuri, tablete şi telefoane. Prin intermediul acestuia, utilizatorii au acces la o varietate de software-uri prin care pot desfăşura activităţi de procesare a informaţiilor, editare, informare şi chiar divertisment. Pe scurt, Windows este practic "sufletul" unui dispozitiv electronic (din cele amintite anterior) care permite utilizatorului să se conecteze înmediul virtual şi să îi faciliteze o mai uşoară desfăşurare a activităţilor acasă, la muncă sau în mediul public.

 

Cum să faci upgrade de la Win XP la Win 7?

Deoarece ţin morţiş să nu fac tutoriale pentru Windows XP, în speranţa că nu mai există utilizatori ai acestui sistem de operare deja depăşit, primul tutorial al meu va fi despre cum poţi face actualizarea de la Windows XP la Windows 7 pe calculatoare şi laptopuri. Cum Windows Vista s-a dovedit un eşec total din partea celor de la Microsoft, Windows 7 este probabil unul dintre cele mai bune sisteme de operare ale titanului în tehnologie. Din păcate, Microsoft a încetat să mai acorde suport tehnic utilizatorilor de Windows 7, sugerând totodată să treacă la un sistem de operare mai nou, precum Windows 8, 8.1 sau 10. Nimic însă nu ne poate opri din a folosi Windows 7, nu?

 

AOzdkB6.jpg

 

Aşadar, dacă deţineţi un Stick USB, cel mai simplu mod prin care puteţi face trecerea de la Windows XP la Windows 7 este prin adăugarea sistemului de operare nou pe stick. Deoarece majoritatea utilizatorilor nu cumpără sistemul de operare, puteţi descărca orice versiune a acestuia de pe internet. Noi ne limităm astăzi doar la Windows 7. Pentru a adăuga sistemul de operare pe stick, cel mai bine este ca acesta să fie descărcat având extensia .iso, deoarece va fi necesară pentru boot. După ce aţi terminat de descărcat fişierul .iso care să conţină noul sistem de operare, descărcaţi un program prin care puteţi face boot stick-ului USB. Recomand Rufus, fiind unul dintre cele mai cunoscute programe de acest gen. Este uşor de utilizat şi oferă utilizatorului rezultate garantate.

 

Cum bootezi un stick USB?

Pentru a face boot la stick, tot ce trebuie să faceţi este să apăsaţi pe iconiţa de lângă câmpul cu "ISO Image" şi să căutaţi fişierul .iso care să conţină sistemul de operare, apoi să îi daţi adăugare. Atenţie! Veţi adăuga pe stick doar fişierul .iso! Nu adăugaţi folderul pe care l-aţi descărcat, nici alte fişiere! Aşadar, după ce aţi adăugat fişierul veţi apăsa pe start şi veţi aştepta până când întreg procesul se va termina. În medie la mine întreg acest proces de boot durează maxim câteva minute. După ce aţi terminat de făcut boot la stick, îl veţi lăsa conectat în portul USB şi veţi da restart la computer, dar nu înainte de a salva toate fişierele importante de pe desktop, din my documents şi orice alte fişiere pe care le-aţi putea pierde odată cu instalarea noului sistem de operare.

 

jDVVYz1.png

 

Daţi restart dispozitivului pe care îl utilizaţi şi ţineţi apăsat pe F2 sau F10 pentru a accesa BIOS-ul. În funcţie de dispozitivul pe care îl utilizaţi, s-ar putea ca aceste butoane să difere. În cazuri rare, dacă nu veţi reuşi să accesaţi BIOS-ul, apăsaţi DEL. Odată intraţi în BIOS veţi merge la meniul pentru boot. La Boot va trebui să schimbaţi prioritarea dispozitivelor, astfel încât stick-ul USB să fie principalul dispozitiv de pe care se va face boot. Accesaţi meniul "Boot device priority", iar în funcţie de dispozitivele care vă apar acolo veţi apăsa pe "1st Boot Device" şi veţi selecta stick-ul USB pe care îl veţi muta pe prima poziţie. Instrucţiunile de utilizare a BIOS-ului vor fi afişate în mod normal în dreapta, astfel încât veţi înţelege de acolo ce trebuie să faceţi pentru a muta pe prima poziţie stick-ul USB. Odată ce aţi făcut acest lucru, apăsaţi pe "Save and Exit" şi veţi lăsa calculatorul/laptopul să se restarteze, apoi să intre în faza iniţială de instalare.

 

4YaRoAl.png

 

Probabil cea mai grea parte, pentru mulţi, este aceea de a modifica priorităţile în BIOS, astfel încât să poţi instala Windows-ul de pe stick. Imediat ce reuşiţi să faceţi acest lucru este foarte uşor să instalaţi noul sistem de operare. Sunt paşi simpli pe care îi puteţi duce la bun sfârşit, având cunoştinţe minime în IT şi cunoaşterea la nivel mediu a limbii engleze. Setarea Windows-ului depinde de dumneavoastră, întrucât odată ce aţi intrat în meniul de setare a sistemului de operare veţi fi puşi să vă administraţi partiţiile, astfel încât să decideţi dacă ştergeţi, formataţi sau adăugaţi o partiţie.

 

Deoarece este primul meu tutorial în acest forum, sper să nu fiu prea dur criticat. Într-adevăr, nu am nici eu cele mai înalte cunoştinţe în domeniul IT, însă mă descurc la un nivel acceptabil şi cred că sfaturile mele, spuse într-un limbaj cât mai accesibil, vor ajuta pe mulţi. Poate nu am oferit cei mai detaliaţi paşi, însă promit că voi reveni cu alte tutoriale mai dezvoltate, mai bune şi mai originale!

Link to comment
Share on other sites

@,Apreciez ca nu ai dat copy-paste, dar...

 

1. Tutorialul nu este neaparat despre cum sa faci upgrade la windows xp la windows 10, ci despre cum sa faci un stick bootabil cu o imagine de windows si sa o instalezi, indiferent de la ce versiune treci.

 

2. Mai usor se poate folosi programul oferit de Microsoft pt a creea un usb bootabil, doar trebuie sa alegi imaginea iar de restul se ocupa el: https://www.microsoft.com/en-us/download/windows-usb-dvd-download-tool

 

3. Nu este necesar sa schimbi ordinea de bootare din bios, pentru ca dupa ar fi recomandat sa o pui inapoi si necesita munca in plus. Cel mai usor este sa apesi pe tasta care te duce in boot menu ( f11 in cele mai multe cazuri ), sa selectezi de acolo stick-ul iar dupa instalare isi va continua ordinea de boot selectata din bios daca nu selectezi iar din f11.

 

Link to comment
Share on other sites

 

OFF-Topic: Ce avatar frumos ai

 

 

Foarte bun tutorialul !

 

 

Am invatat ceva, tre sa recumosc. Multumesc!

 

 

Apreciez timpul acordat acestui topic.

 

 

Apreciez munca ta!

 

 

Fara rahaturi de posturi pentru +1. Ori postati ceva util, ori nu. De multumit, o puteti face si prin +1 reputatie, daca tineti neaparat. Aici este o arie tehnica.

Link to comment
Share on other sites

@,Apreciez ca nu ai dat copy-paste, dar...

 

1. Tutorialul nu este neaparat despre cum sa faci upgrade la windows xp la windows 10, ci despre cum sa faci un stick bootabil cu o imagine de windows si sa o instalezi, indiferent de la ce versiune treci.

 

2. Mai usor se poate folosi programul oferit de Microsoft pt a creea un usb bootabil, doar trebuie sa alegi imaginea iar de restul se ocupa el: https://www.microsoft.com/en-us/download/windows-usb-dvd-download-tool

 

3. Nu este necesar sa schimbi ordinea de bootare din bios, pentru ca dupa ar fi recomandat sa o pui inapoi si necesita munca in plus. Cel mai usor este sa apesi pe tasta care te duce in boot menu ( f11 in cele mai multe cazuri ), sa selectezi de acolo stick-ul iar dupa instalare isi va continua ordinea de boot selectata din bios daca nu selectezi iar din f11.

 

 

Da.. e si programul de la windows bun, dar eu folosesc rufus, adica se zice ca-i mai rapid si cred ca asa e, oricum e un tutorial bun, dar eu nu am folosit pasul 3 niciodata cand am instalat os pe laptop (fie windows 7 sau 10), adica nu a fost necesar, am bagat stick-ul, dupa am dat rr la pc si cand am dat mi-a aparut un chenar cu "Press any key to boot from USB..." si am apasat si eu pe enter parca, si m-a bagat in instalarea programului. Este vreo problema daca nu fac pasul 3?

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.