Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

Iranul ameninţă să rupă acordul nuclear


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Presedintele Iranului, Hassan Rohani

 

 

 

Iranul ar putea ieşi « în câteva ore » din acordul nuclear dacă Statele Unite vor continua să impună sancţiuni Teheranului. Anunţul a fost făcut de preşedintele Hassan Rohani în faţa Parlamentului.


Acordul a fost încheiat în 2015 între Teheran şi Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania. Documentul prevede limitarea la scopuri civile a programului nuclear derulat de Iran. Ïn schimb au fost ridicate sancţiunile economice impuse Teheranului. Dar, administraţia americană a preşedintelui Donald Trump, ostilă acestui acord încheiat de predecesorul său, Barack Obama, a impus o serie de sancţiuni juridice şi financiare Iranului.

 

La sfârşitul lui iulie, Departamentul american al Trezoreriei a a decis sancţionarea a 6 societăţi iraniene pentru implicarea lor în dezvoltarea unui program balistic iranian. La doar câteva săptămâni, preşedintele Donald Trump a promulgat încă o lege prin care erau decise noi măsuri contra Iranului, Rusiei şi Coreei de Nord. Congresul Statelor Unite a acuzat Iranul că susţine grupări precum Hezbollah – organizaţie calificată drept « teroristă » de Washington.

 

« Experienţa sancţiunilor impuse până acum i-a adus pe foştii preşedinţi americani la masa negocierilor »,  a declarat preşedintele iranian Hassan Rohani într-un discurs televizat susţinut în faţa Parlamentului reunit pentru a valida noul guvern. Si a adăugat : « dacă Statele Unite vor dori să revină la sancţiuni, putem şi noi, într-un termen scurt, nu de luni ori săptămâni ci de zile ori ore, să revenim la situaţia de dinainte de acord şi vom fi şi mai puternici », a nuanţat preşedintele Hassan Rohani.  

 

Preşedintele iranian, reales pentru un an doilea mandat de 4 ani, a declarat că omologul său american - Donald Trump a reuşit să arate lumii că nu este « un bun partener :  se poate observa că sub Donald Trump, America ignoră acordurile internaţionale şi le fragilizează ».

 

Este cazul acordului de la Paris de combatere a schimbărilor de climă, semnat în 2016 de preşedintele Barack Obama.  Totodată, Donald Trump a anulat şi acordul istoric cu Cuba, încheiat în 2014 tot de Barack Obama. Relaţiile bilaterale dintre Cuba şi Statele Unite, foști inamici din timpul Războiului Rece, s-au ameliorat semnificativ în ultimii ani, sub conducerea lui Raul Castro şi a lui Barack Obama. De altfel, președintele american Barack Obama a și efectuat o vizită oficială în Cuba, în luna martie 2016. În luna iunie, Donald Trump anunțat anularea acordului încheiat între Washington și Havana spunând că acesta „nu îi ajută pe cubanezi ci îmbogățește regimul”.

 

 

SURSE: RFIProTVcaleaeuropeana.ronews.roSputnikTimpulAdevărul.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.