Jump to content

Finala noastră: vis american împlinit! Horia Tecău şi Juls Rojer sunt CAMPIONI la US Open 2017


XES
 Share

Recommended Posts

  • Horia Tecău şi Jean Julien Rojer (favoriţi 12) au câştigat al doilea titlu de Mare Şlem în această formulă, la dublu masculin, învingându-i în finala de la US Open pe spaniolii Feliciano Lopez şi Marc Lopez (favoriţi 11), 6-4, 6-3.

Horia Tecău a cuprins în braţe, pentru prima dată în carieră, trofeul de la US Open. A câştigat alături de Jean Julien Rojer, "jumătatea sa" pe tur începând cu 2014, o finală netă ca scor (2-0, după nebunia din semifinale), dar echilibrată şi cu multe momente de cumpănă pe teren. 6-4, 6-3 arată tabela. Horia şi Juls au câştigat mai net duelul loviturilor câştigătoare, al muşcăturilor letale: 41 la 25.

 

tecau-trophy.jpg?height=400&width=600

tecau-main.jpg?height=400&width=600

Al patrulea trofeu pe 2017 al celor doi a venit după o evoluţie bine calculată: deşi Horia a cedat primul break, calitatea returului, plasamentul şi reacţiile de la fileu au neutralizat superioritatea de pe fundul terenului a ibericilor, vizibilă în cele câteva lovituri de trecere magice reuşite, pe rând, de Marc şi Feliciano. Serviciul lui Marc a fost cel care a furnizat cele mai multe oportunităţi pentru Tecău şi Rojer, dar perechea cotată cu şansa a 12-a la trofeu a supus şi serva fâşneaţă şi plină de forţă a fostului număr 12 ATP de la simplu, Feliciano Lopez.

 

 

Tecău şi Rojer au luat primul set cu trei jocuri consecutive, de la 3-4, iar game-ul maraton din debut de set doi, câştigat de Horia pe lansarea sa după cinci egalităţi şi două mingi de break salvate, a dus, pe de o parte, seria de invincibilitate la cota patru şi, de cealaltă parte, a confirmat dominaţia româno-olandeză în punctele importante.

Iar Tecău şi Rojer au luptat: au tranşat în favoarea lor singura minge de break oferită de iberici pe serviciul lor şi, pe rând, s-au agăţat cu dinţii de fiecare serviciu. Le-a ieşit şi a fost victorie în două seturi.

Pentru Horia Tecău este al doilea succes în turneele de Mare Şlem la dublu masculin (după Wimbledon 2015), al treilea per total (contabilizând şi trofeul de la mixt, de la Australian Open 2012, cu Bethanie Mattek-Sands). Iar pentru România, este a doua victorie repurtată de un sportiv de-al nostru la US Open, în proba de dublu masculin, după victoria lui Ilie Năstase, din urmă cu 42 de ani.

 

 

Declaraţiile campionilor

"Nu m-am gândit la titlu, ci doar să câştig încă un punct şi încă un punct. Ei au avut multe şanse pe serviciul meu, deci a fost un set foarte greu", 
Horia Tecău, după al doilea titlu de Mare Şlem al carierei

"Suntem foarte buni prieteni cu toţii. Mă gândeam că, dacă nu câştig astăzi, Marc mă va tachina tot anul! Îi felicit, pentru că au avut o săptămână fantastică! Cred că înţelegerea şi dialogul reprezintă punctele forte ale colaborării noastre. Vorbim şi luptăm împreună. E dificl, mai ales în situaţiile de presiune. Uneori mă supăr foarte tare pe mine, iar Horia mă încurajează",
Jean Julien Rojer

 

sursa: prosport

Link to comment
Share on other sites

  • Dutca locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.