Jump to content

"Pupatul unor cadavre ciopârţite este una dintre cele mai odioase forme de exprimare a unor aspiraţii umane", declară un fost preot


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Declarația șocantă a unui fost preot român: ”Pupatul unor cadavre ciopârţite este una dintre cele mai odioase forme de exprimare a unor aspiraţii umane” 16

 

 

 

 

Un fost preot cunoscut în mediul online drept Ion Aion critică fanatismul creștinilor românilor, care au ajuns să venereze moaşte ”cum n-a văzut tot Evul Mediu”. 

 

Reacţia acestuia a venit într-un moment în care opinia publică dezbătea intens fenomenul Arsenie Boca, ”un simplu carismatic” în opinia absolventului de Teologie. 

 

”Fenomenul Arsenie Boca ar trebui salutat de tot mapamondul, nu doar de așa-zișii noștri creștini (care, în mare parte, fug la mormântul cuviosului de disperare, de boli și necazuri, vrând să trăiască mai mult și mai bine pe lumea asta, fără să aibă habar de adevărurile în care cred și de bucuria cu care ar trebui să zorească spre viața următoare).”,  a transmis Ion Aion pe contul său de Facebook.

 

”Care e nivelul nostru? Al României în ansamblul ei? E al unei societăţi în care, iată, vrăjitoarele prosperă. În care moaştele sunt venerate cum n-a văzut tot Evul Mediu (iar practica asta, a pupatului unor cadavre ciopârţite, e una dintre cele mai odioase forme de exprimare a unor aspiraţii umane). În care construim cele mai mari catedrale din lume, o altă îndeletnicire din Evul amintit, pe când norvegienii şi alţi primitivi le-au transformat pe ale lor în biblioteci sau muzee”, a mai adăugat acesta.

 

 

SURSĂ: Antena 3.

Link to comment
Share on other sites

  • HaziM locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.