Jump to content

Oficial rus: "Părinții copiilor care merg la proteste anti-Putin ar trebui pedepsiți"


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Protest de ziua lui Putin

 

 

 

 

Rusia ia în considerare pedepsirea părinților, dacă copiii lor participă la proteste împotriva președintelui rus Vladimir Putin, a declarat un șef din cadrul Ministerului rus de Interne.

 

Timur Valiulin, care ocupă funcția de director al Departamentului antitero, a mai spus că Guvernul este „îngrijorat” că tinerii participă la proteste, fără să fie sancționați, astfel că ia în considerare să „îi tragă la răspundere” pe părinți, profesori și organizatori, potrivit RBC, citat de The Independent.

 

„Ne facem griji pentru tinerii care participă la acțiuni stradale necoordonate. Procentul tinerilor protestatari este în creștere. Ne alarmează cât de mult a scăzut vârsta medie a celor care manifestează. Ne gândim că dacă putem introduce amendamente, astfel încât să îi tragem la răspundere atât pe organizatorii protestelor, cât și pe părinții elevilor, dar și pe profesorii lor”, a spus oficialul rus.

 

Totodată, șeful Comisiei Social-Politice a Consiliului Federal, Valeri Ryazansky a precizat că Parlamentul încearcă de ceva timp să găsească o soluție la această problemă.

 

„La fel cum părinții sunt sancționați, dacă copiii lor sunt prinși conducând o mașină, ei trebuie trași la răspundere dacă minorii pe care-i au în grijă sunt implicați în acțiuni ilegale”, a spus el.

 

Pe de altă parte, directorul Uniunii „Educație pentru toată Rusia” susține că profesorii nu ar trebui să fie considerați responsabili.

 

„Profesorii nu pot controla ceea ce se întâmplă în afara școlii. Cei care sugerează că părinții și profesorii trebuie să fie aduși în fața Justiției nu știu cum să abordeze situația”, a spus Galina Merkulova.

 

Precizările vin la câteva zile după ce sute de protestatari au participat la manifestații organizate la Moscova, de ziua președintelui rus Vladimir Putin. Inițial, protestele erau programate să aibă loc în orașul natal al lui Putin, St. Petersburg, însă organizatorii au extins manifestațiile după ce liderul opoziției, Alexei Navalnâi a fost arestat.

 

Forțele de ordine au declarat, pentru Interfax, că la protestul din Moscova au participat aproximativ 700 de persoane. În alte orașe, au fost arestate 80 de persoane.

 

 

SURSE: ProTV.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.