Jump to content

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică


Demsky DeV
 Share

Recommended Posts

Astăzi, între 9.30 şi 13.00, la Universitatea Tehnică din Iaşi va avea loc o sesiune de informare cu privire la oportunităţi de finanţare în cadrul „Marie Skłodowska-Curie”. Proiectul încurajează „mobilităţi transfrontaliere şi inter-sectoriale.

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie”. Întâlnirea are loc astăzi, între 9.30 şi 13.00, în sala de conferinţe a rectoratului Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, str. Prof. Dr. Doc. D. Mangeron, nr. 67, Corp T, parter.

„Acţiunile Marie Skłodowska-Curie finanţează colaborarea pe termen lung între instituţiile academice şi ne-academice (instituţii de învăţământ superior, organizaţii de cercetare, sectorul privat, asociaţii), prin încurajarea mobilităţii transfrontaliere şi inter-sectoriale. Programul susţine formarea şi dezvoltarea carierei personalului din toate domeniile cercetării şi inovării, de la cercetarea de bază până la preluarea rezultatelor pe piaţă”, spun organizatorii, care precizează că acţiunile fac parte din Orizont 2020, programul-cadru al Uniunii Europene pentru cercetare şi inovare.

 

Sursa:Ziarul Adevarului.

Link to comment
Share on other sites

  • Elena locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.