[14 ianuarie] 1953 - numirea lui Iosip Broz Tito în funcţia de preşedinte al Iugoslaviei

BIS aka OldNab · January 14, 2018

http://static6.businessinsider.com/image/56f56b1b91058428008b8d71-851-1280/kep2noszfu248.jpg

Spre deosebire de celelalte state comuniste din Europa Centală și de Est, Iugoslavia s-a auto-eliberat de sub stăpânirea Axei, cu sprijin redus din partea Armatei Roșii. Rolul de conducere a lui Tito în eliberarea Iugoslaviei nu doar i-a sporit statutul în partid și în cadrul populației iugoslave, dar, de asemenea, l-a făcut mult mai insistent deoarece Iugoslavia își putea urmări propriile interese. Spre deosebire de restul liderilor din Bloc, aceștia aveau mai multe motive să recunoască eforturile sovieticilor care i-au ajutat să-și elibereze țările de sub conducerea Axei. Acest lucru a condus deja la unele neînțelegeri între cele două țări înainte ca Al Doilea Război Mondial să se sfârșească. Deși Tito era un fost aliat oficial al lui Stalin după Conflagrația Mondială, sovieticii au trimis un cerc de spioni în partidul iugoslav la începutul anului 1945, tulburând alianța.

După sfârșitul războiului, s-au produs mai multe incidente armate între Iugoslavia și Aliații occidentali. Iugoslavia a dobândit după război peninsula italienilor Istria precum și orașele Zadar și Rijeka. Conducerea iugoslavă căuta să anexeze și orașul Trieste, lucru cu care Aliații occidentali nu erau de acord. Acest lucru a dus la mai multe incidente armate, în special atacuri aeriene ale avioanelor de luptă iugoslave asupra aeronavelor de transport din SUA, stârnind critici dure ale occidentalilor. Din 1945 până în 1948, cel puțin patru aeronave ale SUA au fost doborâte. Stalin s-a împotrivit acestor provocări, crezând că URSS nu era pregătită să înfrunte Occidentul într-un război deschis atât de curând după pierderile survenite în A Doua Conflagrație Mondială. În plus, Tito sprijinea partea comunistă din Războiul Civil Grecesc, în timp ce Stalin și-a păstrat distanțarea după cum căzuse de acord cu Churchill să intervină.

În 1948, motivat de dorința de a crea o economie independentă și puternică, Tito a format planul de dezvoltarea economiei independent de la Moscova, care a dus la o escaladare diplomatică, urmată de un schimb dur de scrisori prin care Tito afirma că: "Studiem și luăm drept exemplu sistemul sovietic, dar noi aplicăm socialismul în țara noastră în forme oarecum diferite. (...) Indiferent cât de mult ar îndrăgi fiecare dintre noi țara socialismului, URSS-ul, el nu-și poate iubi țara mai puțin."

Răspunsul primit de la sovietici la 4 mai l-au blamat pe Tito și Partidul Comunist Iugoslav (PCI) pentru refuzul de a-și recunoaște și rezolva greșelile continuând să-l acuze că erau prea mândri de succesul lor împotriva Germaniei, menționând că Armata Roșie i-a salvat de la dezastru. Ca răspuns dat la 17 mai, Tito a propus ca problema să fie rezolvată la o întâlnire a Cominformului în luna iunie. Cu toate aceste, Tito nu s-a prezentat la a doua întâlnire a Cominformului, temându-se că Iugoslavia va fi atacată deschis. În acel moment crizele aproape au escaladat într-un conflict armat, trupele maghiare și sovietice se adunau la granița nordică a Iugoslaviei. Pe 28 iunie, celelalte state membre au exclus Iugoslavia menționând „elemente naționaliste” care au reușit în cursul ultimelor cinci sau șase luni să ajungă la o poziție dominantă de conducere" în PCI. Expulzarea a alungat efectiv Iugoslavia din partea asociației internaționale ale statelor socialiste, în timp ce alte state socialiste din Europa de Est au suferit, ulterior, epurările pretinșilor „titoiști”.

Stalin a luat problema personal - pentru prima dată s-a încercat să fie asasinat dar fără succes în mai multe ocazii. Înrtr-o corespondență între cei doi lideri, Tito i-a scris: "Nu mai trimite asasini ca să mă omoare... Dacă acest lucru nu încetează, voi trimite un om la Moscova și nu va mai fi nevoie să mai trimit și alții".

Cu toate acestea, Tito s-a folosit de înstrăinarea cu URSS pentru a obține ajutorul acordat de SUA prin intermediul Planului Marshall, precum și să implice Iugoslavia în Mișcarea de Nealiniere, în care acesta a asigurat o poziție de conducere pentru Iugoslavia. Evenimentul a fost important nu numai pentru Iugoslavia și Tito, dar și pentru dezvoltarea globală a socialismului, deoarece aceasta a fost prima sciziune majoră între statele comuniste, punând la îndoială cererile Cominternului pentru ca socialism să fie o forță unificată, care va controla în cele din urmă întreaga lume, iar Tito a devenit primul lider socialist (și singurul cu succes) care a sfidat conducerea lui Stalin în Cominform. Această ruptură cu Uniunea Sovietică i-a adus lui Tito multă recunoașterea internațională, dar a declanșat, de asemenea, o perioadă de instabilitate adesea menționată ca perioada Informbiro. Forma de comunism a lui Tito era numită de Moscova „Titoism”, care a încurajat epurările împotriva „titoiștilor” din întregul Bloc răsăritean.

Ca urmare a rupturii cu URSS, guvernul iugoslav a înființat o închisoare pe insula croată Goli Otok și Sveti Grgur pentru inamicii suspectați a fi pro-sovietici față de regimul lui Tito și al PCI. În 1949, întreaga insulă a fost oficial transformată într-o închisoare de maximă securitate și lagăr de muncă. Până în 1956, pe toată perioada Informbiro, a fost folosită pentru a încarcera prizonieri politici. Aceștia au inclus cunoscuți și presupuși staliniști, dar și alți membri ai Partidului Comunist sau chiar cetățeni de rând acuzați care prezintă orice fel de simpatie sau înclinații față de Uniunea Sovietică. Unele surse susțin că aproximativ 32000 de persoane au fost încarcerate numai în lagărul de la Goli Otok.

Pe 26 iunie 1950, Adunarea Națională a sprijinit o lege importantă scrisă de Milovan Đilas și Tito despre „autogestionare” (samoupravljanje): un tip de socialism independent bazat prin participarea la beneficii a muncitorilor în întreprinderile conduse de stat. La 13 ianuarie 1953, au stabilit că legea privind autogestionarea a stat la baza întregii ordini sociale în Iugoslavia. De asemenea, Tito l-a succedat pe Ivan Ribar ca președinte al Iugoslaviei pe 14 ianuarie 1953. După moartea lui Stalin, Tito a respins invitația URSS-ului într-o o vizită pentru a discuta despre normalizarea relațiilor dintre cele două națiuni. Nikita Hrușciov și Nikolai Bulganin l-au vizitat pe Tito la Belgrad în 1955 cerându-și scuze pentru greșelile săvârșite de administrația lui Stalin. Tito a vizitat URSS-ul în 1956, care a semnalat în lume că rivalitatea dintre Iugoslavia și URSS se diminua. Cu toate acestea, relația dintre URSS și Iugoslavia va ajunge la un alt nivel scăzut spre sfârșitul anilor 1960.

SURSĂ: Wikipedia.

Edited January 18, 2023 by BIS aka OldNab

BIS aka OldNab · January 14, 2019