[24 ianuarie] 1862 - proclamarea Bucureştiului drept capitală a României

BIS aka OldNab · January 24, 2018

24 ianuarie 1862. Această este data la care, în mod oficial, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Bucureștii au devenit Capitală a Principatelor Unite Române. O Capitală care a împlinit anul acesta un secol și jumătate, dar care, practic, a avut primărie și edil doi ani mai târziu.

Dubla alegere a lui Cuza a stârnit entuziasm în rândurile românilor, însă Principatele se aflau într-o situație complexă, delicată în plan internațional. Domnitorul a declanșat o campanie diplomatică sutinuta pentru recunoașterea de către marile puteri a evenimentului istoric petrecut la 24 ianuarie 1859, convins fiind că, până la urmă, noul stat va obține statutul solicitat, iar alegerile vor fi recunoscute. De aceea, nu a așteptat, ci a grăbit unificarea unor instituții din Moldova și Țara Românească, până atunci separate, arătând astfel că țara este dispusă să-și ia soarta în propriile mâini, iar actul Unirii de la 24 ianuarie este categoric.

Alexandru Ioan Cuza a fost primit cu exaltare în Capitală Munteniei, care, nu peste mult timp, avea să devină capitală tuturor românilor. De altfel, încă din 1859, Mihail Kogălniceanu susținea într-un discurs ideea stabilirii capitalei la București, motivând că 'Orasul Bucuresci este de seculi făcut pentru ca să fie Capitală României. (…) Nicăierea, în nici un oraș al României, nu exista un centru de lumini mai mari, un popul cu aspirațiuni mai naționale și mai liberale, un spirit public mai neatârnat. Nicăieri opiniunea publică n-a putut a se dezvolta și domni mai mult decât în Bucuresci'.

La 13 septembrie 1861 a fost deschisă la Constantinopol Conferința Puterilor Europene, apoi, în decembrie același an, Poarta a emis firmanul prin care se recunoștea unirea administrativă și legislativă a Principatelor, cu garanția Marilor Puteri. Tot în decembrie 1861, Alexandru Ioan Cuza a elaborat 'Proclamatia Unirii', spunând că 'Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată (...) alesul vostru va da astăzi o singură Romanie', subliniind tot atunci un lucru deosebit de important: 'Unirea va fi așa precum România o va simți și o va dori'.

Privind imaginile din acea vreme, observăm un oraș simplu, cu imobile de tot felul, cu etaj sau fără, acoperite cu șindrilă, cu străzi de pământ pe care oltenii, cu cobilitele la spinare, îmbrăcați în cămăși lungi, încinși cu brâu roșu la mijloc, unde-și țineau pungă, băteau străzile desculți, vânzând zarzavaturi și fructe. La rândul lor, sacagiii treceau din când în când strigând din răsputeri: 'Aaaapa! Haaaap!'.

Pe atunci, Dâmbovița își urma cursul în propria voie, pe lângă grădinile bucureștenilor. Primăvara și toamna, locuitorii Capitalei înfruntau apa zbuciumată a râului care le crea probleme uluitoare, inundând cartiere întregi, făcând prăpăd. Oamenii, urcați pe acoperiș, așteptau zile în șir să fie salvați de pompieri.

'Rupea podețe și poduri, lua morile, inundând cartiere întregi, alteori, vara, seca într-atât încât nici măcar o baie de picioare nu se mai pute face în apa ei', atât de capricioasă era Dâmbovița după cum aflăm din volumul 'Bucureștii ce se duc' al lui Henry Stahl.

Un astfel de prăpăd s-a întâmplat și în martie 1962, când zăpada s-a topit brusc după un februarie neobișnuit de călduros urmat de ploi necontenite. Bucureștii, de la Grozăvești la Cișmigiu, deveniseră o întindere de apă. Morile de pe Dâmbovița contribuiau și ele la dezastrul produs, fiind o piedică în calea curgerii libere a râului. Numeroase familii au rămas fără adăpost. Mitropotul Nifon a cerut înalților demnitari ai Bisericii să strângă ajutoare pentru sinistrați în timp ce domnitorul Alexandru Ioan Cuza a poruncit să fie întocmită o lista cu persoanele calamitate. Rezultatul: 122 de familii afectate. Fiecare a primit un ajutor de 135 de lei. 'Episodul' inundațiilor avea să se repete și în iulie același an.

În 1962 București devenise oficial Capitală, însă bucureștenii aveau primar abia doi ani mai târziu. Promulgată la 31 martie și publicată în Monitorul Oficial al Principatelor Unite Române din 1/13 aprilie 1964, Legea Comunală – întocmită de Mihail Kogălniceanu – avea să aducă noi reglementări: 'toate satele, orașele și orășelele (târgurile) României vor formă pe viitor comune indipendente, supuse legei de față. Comunele se impartu în comune rurale, compuse din unul sau mai multe sate, cătune etc., și comune urbane, compuse din orașe și orașele'.

În Monitorul Oficial din 6/18 iulie se publică prevederile Decretului 781 de la 3 iulie 1864 de organizare a alegerilor: 'Colegiile alegătorilor comunali ai orașului Bucuresci și ai celoralte orașe reședințe de județe, întocmite după nouă Lege comunală, șuntu convocate pentru dioa de 26 iulie, spre a alege nouele lor autorități comunali, în numerul prevazut'. Bucureștii își măreau astfel autonomia crescandu- veniturile comunale substanțial. În capitală a fost organizat un singur colegiu de alegători şi un Consiliu comunal format din 17 membri. Alegerea primarului era făcută de domnitor, dintre primii trei consilieri cu cele mai multe voturi.

'Administraţiunea trebilor fiecaria comune este încredințată unei persoane care poartă numele de Primarul comunei. (…) Nu potu fi consiliari în comunele urbane cei ce nu sciu scri și ceti', aflăm din Legea comunală.

Primăria Bucureștilor începe să funcționeze în august 1864, atunci când, prin decretul 1016, din 15 august, Alexandru Ioan Cuza și premierul și totodată ministrul secretar de stat la Departamentul de Interne, Agricultură și Lucrări Publice, 'Cogalniceanu', proclamau că 'suntu aleși și înstăriți pentru orsul Bucuresci: D. Barbu Vladoianu, Primăriu, Pavel G. Tetorian, Hristea Polihroniade, Ghiță Gherasi, Mihail Capatineanu, Nicolae Golescu și Alecsandru I. Boronescu, adjutore'. La sfârșitul actului se adaugă: 'Alecsandru Ioan I, cu mila lui Dumnedeu și voința națională, Domnu Principatelor Unite Române; La toți de față și viitori sanetate'.

Generalul Barbu Vladoianu a devenit cel dintâi edil ales al Capitalei, primăria înlocuind 'magistratul' orașului așa cum și Consiliul comunal lua locul Sfatului orășenesc. Primarul Barbu Vladoianu a condus orașul în două mandate: august 1864 – octombrie 1865, apoi decembrie 1872 – mai 1873. În prima perioadă, morile de apa de pe Dâmbovița au fost desființate, fiind proiectat un sistem de canalizare a râului spre a pune punct inundațiilor frecvente, dar și a patru poduri de fier peste râu. Însă Dâmbovița era departe de a fi stăvilită.

La 2-3 martie 1865, zăpezile abundente s-au topit brusc și au început să plouă fără încetare. Orașul devenise o mare de apă, aceste inundații fiind cele mai devastatoare din istoria Bucureștilor. În multe locuri apa avea o adâncime de 4-5 metri. Carol Popp de Szathmary a surprins tragedia, mărturie peste timp fiind o gravură care-l înfățișează pe Cuza, alături de doctorul Carol Davila, în mahalaua Tabacilor, în apa ce ajungea la crupă cailor.

Pe de altă parte, Barbu Vladoianu a înfiinţat primul corp de pietrari, fiind pavate numeroase străzi. Tot cel dintâi edil a dispus construirea halelor centrale Ghica şi 24 ianuarie. Înainte de încheierea primului mandat, în 1865, a înfiinţat Oficiul de stare civilă şi a semnat contractul de cesiune pentru construirea primei linii de cale ferată din România: Bucureşti – Giurgiu, cu plecare din Gara Filaret, care va fi dată în folosinţă în 1869. În cel de-al doilea mandat, în luna decembrie, în Bucureşti erau instalate 4.000 de becuri cu gaz aerian. La sfârşitul lui decembrie 1872 (în al doilea mandat al lui Vladoianu) a fost dată în folosinţă prima linie de tramvai, tras de cai, numit tramcar, ce-şi avea traseul între Gara Târgoviştei (azi Gara de Nord) şi Podul Târgului de Afară (Calea Moşilor).

Romfilatelia a pus în circulaţie un timbru dedicat Bucureştiului, o singură marcă poştală, alături de o coliţă dantelată, un plic şi un carton filatelic.

SURSĂ: jurnalul.ro.

Edited January 26, 2023 by BIS aka OldNab

BIS aka OldNab · January 24, 2019