[11 februarie] 1979 - victoria Revoluţiei Islamice în Iran

[BIS aka OldNab]

 

 

 

 

 

Republica Islamică Iran, cunoscută până în 1935 ca Persia, este situată în Asia de sud-vest, între coasta de nord-est al Golfului Persic și coasta sudică a Mării Caspice. Din anul 1949 sunt folosite atât numele "Persia", cât și "Iran", care este utilizat între funcționari și în contextul politico-statal. Numele "Iran" este un înrudit cu cuvântul "arian" și înseamnă "teren de aur". Ziua națională a Iranului este 11 februarie - aniversarea victoriei Revoluției Islamice.

 

Geografic, Iranul este situat între 44 grade și 63 grade longitudine estică și 25 grade și 39,5 grade latitudine nordică. Statul se învecinează cu Armenia, Azerbaidjan, Turkmenistan, Afganistan, Pakistan, Irak. Are ieșire la Marea Caspică, Golful Oman, Golful Persic. Iranul prezintă o mare diversitate din toate punctele de vedere, chiar și sub aspectul reliefului și climei. Este o țară mare, cu o suprafață de 1.645.258 kmp, cam de trei ori cât Franța sau a cincea parte a S.U.A. Populația este în jurul a 68 de milioane de locuitori. Structura etnică: persani 51%, azeri 24%, turco-tătari 8%, kurzi 7%, arabi 3%, turkmeni 2%, altele 6%. Capitala se află la Teheran, iar principalele orașe sunt: Mashad, Isfahan, Tabriz, Shiraz, Ahwaz. 

 

Limba oficială este persana. Principalele religii sunt de confesiune islamică: șiită 89%, sunnită 10%, altele 1%. Conform Constituției, aprobată prin referendumul din 23 decembrie 1979 și amendată în 1989, Republica Islamică Iran este republică parlamentară. Autoritatea supremă în stat, conducătorul spiritual al Republicii Islamice Iran este Liderul Suprem (Velayat-e Faghih), respectiv Ayatollahul Seyyed Ali Hosseini Khamenei (din iunie 1989). Președinte este Hassan Rouhani. Iranul este un membru fondator al ONU, NAM, OIC și OPEC. 

 

Iranul de nord, situat la sud de Marea Caspică (unde altitudinea coboară 28 metri sub nivelul Oceanului Planetar), este străbătut de un lanț muntos îngust, dar foarte înalt, Alborz (Elburz). Culmile munților sunt acoperite cu zăpadă tot anul. Cele mai înalte vârfuri sunt Damavand (5.671m) și Sabalan (4.880 m). În această parte a țării, pajiștile naturale și pădurile ocupă mari suprafețe. În ținuturile de la nord de Elburz, terenurile agricole sunt utilizate îndeosebi pentru cultura cerealelor, plantații de ceai și orezării. Resursele forestiere din ținuturile Mazandaran și Guilan, constituie materie primă pentru întreprinderile de prelucrare a lemnului de la Asalem și Neka. Țărmul Marii Caspice, cu plajele lui de nisip și peisajul pitoresc, se numără printre cele mai căutate locuri de odihnă și turism din Iran. În marginea vestică, de la granița cu Turcia și până la Golful Oman, se întind Munții Zagros, care formează o limită atât de evidentă, încât unii geopoliticieni îl consideră adevărata frontieră a lumii occidentale. Totuși monumentele istorice iraniene se înșiră până departe pe ambele laturi ale acestui lanț de munți. Vârful cel mai înalt, Zard Kuh-e Bakktiari, are 4.309 m altitudine. Marginea sudică a munților se oprește pe coasta Oceanului Indian. Datorită abundenței calcarului și a altor roci solubile, în Iran se află numeroase peșteri, care constituie puncte de atracție și posibile obiecte de studiu, atât pentru pentru turiștii obișnuiți, cât și pentru cei pasionați de speologie.

 

În partea centrală a țării, împrejmuită de aceste bariere naturale, se află un platou înalt, Podișul Iranului, cu altitudini ce depășesc în general 1.200 m. O metodă foarte eficientă de contracarare a aridității climatice din Podișul Iranului, care se practică de 2.500 ani, este săparea de aducțiuni subterane (qanat), care captează apele din pânza freatică. Metoda, care s-a perpetuat până în timpurile moderne, s-a răspândit din Iran în alte ținuturi din Orientul Mijlociu, în Africa de Nord și chiar în Spania. Lungimea totală a rețelei de qanat ajunge la aproape 40.000 km. Iranul este, de asemenea, patria celor mai vechi baraje din lume, multe dintre ele aflându-se în stare de funcționare și în prezent.

 

Ferdousi, vestitul poet epic iranian, vorbește despre litoralul sudic al Marii Caspice ca despre un ținut în care primăvara domnește aproape tot timpul anului. Pe mari întinderi solurile sunt profunde și fertile, deși pe alocuri sunt afectate de eroziune cronică. Litoralul caspic, câmpiile centrale și văile interioare posedă soluri relativ fragile, dar care pot fi cultivate. Potrivit datelor statistice, circa 20,7% din suprafața totală a Iranului o constituie terenurile deșertice și neproductive, 54,9% sunt pajiști naturale, 7,6% păduri și numai 14,4% teren potențial arabil, din care 11.600.000 ha sunt cultivate anual, iar restul se află în pârloagă. Deși, în general, teritoriul Iranului este arid și muntos, în cuprinsul lui există mai multe lacuri interioare și zone umede (33 la număr). Zonele umede sunt importante, nu numai pentru că adăpostesc numeroase păsări de apă interesante din punct de vedere științific, ci și pentru că au o productivitate naturală ridicată, un peisaj atrăgător și oferă posibilități de practicare a unor activități sportive și recreaționale. Contrastului dintre diversele regiuni, i se adaugă cel determinat de succesiunea anotimpurilor: același ținut poate să aibă o vară dogoritoare și o iarnă geroasă. Însă, în cele cinci centre turistice principale, Isfahan, Mashhad, Shiraz, Tabriz, Teheran, iarna are în general caracteristici similare, cu excepția Shirazului, care beneficiază de temperaturi mai blânde.

 

Rapida dezvoltare economică a țării în deceniile VII-VIII ale secolului XX, în declin în deceniul următor și în refacere în prezent se datorează, în principal, exploatării și prelucrării petrolului, care asigură 1/5 din produsul național brut (PNB) și cvasitotalitatea exporturilor (peste 70%). Având mari rezerve de petrol, Iranul și-a sporit producția în ultimii ani, tinzând să redevină unul din principalii producători și exportatori mondiali în domeniu, cum era înainte de 1980. Posedă importante capacități de rafinare a petrolului și are imense rezerve de gaze naturale, tot mai mult valorificate. În prezent, Iranul este al patrulea producător de petrol din lume, cu rezerve estimate la 136 miliarde de barili. Are o producție de 4,21 milioane de barili pe zi și a obținut 70 miliarde de dolari în 2007 din vânzările de petrol. În ceea ce privește gazele naturale, cu livrări de zece miliarde de metri cubi în 2009, Iranul este al doilea mare furnizor de gaze naturale, după Rusia.

 

Industria prelucrătoare este relativ diversificată, îndeosebi rafinarea petrolului, chimică, metalurgică, textilă, alimentară, mașini, trenuri și tramvaie. Agricultura concentrează încă o bună parte a populației active (2/5) și asigură 1/5 din PNB, principalul sector fiind producția vegetală. Se cultivă îndeosebi grâu și orz (aproape 3/5 din suprafața cultivată), de asemenea orez, sfeclă de zahăr, trestie de zahăr, bumbac și alte plante. Există plantații de curmali, smochini și citrice.

 

Anul Nou iranian ("Nowruz") este o veche tradiție celebrată la 21 martie pentru a marca începutul primăverii în Iran. Nowruz a fost înregistrată pe lista de capodopere ale patrimoniului oral și imaterial al umanității. Între 1979-2013 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 15 obiective culturale sau naturale din Iran. Iranul ocupă locul al șaptelea în lume, având ruine arhitecturale arheologice din antichitate.

 

O vizită în această țară este o experiență unică. Printre locuri protejate de UNESCO se află: Piața Regală din Isfahan (1979), pe care mulți îl numesc ''Florența Orientului Mijlociu'', ruinele din Persepolis (1979), unde Alexandru cel Mare i-a învins pe perși în anul 334 î.Hr., faimos pentru sediul ceremonial al lui Darius, situl arheologic Takht-e Sulaiman (2003), Soltaniyeh (2005), Inscripția de la Behistun, în apropiere de orașul actual Bisotun (2006), mănăstirile armene din Iran (2008), bazarul istoric din Tabriz (2010), Grădinile persane (2011), palatul Golestan din Teheran (2013).

 

Pe lista Patrimoniului Universal UNESCO se găsește și Cetatea Arg-e Bam (2004), care este cea mai mare structură din chirpici din lume. În Bam, în antichitate, trăiau cam 11.000 de locuitori în cele 400 de case din interiorul zidurilor sale. Se pot observa școli, moschei și băi publice în aceeași stare în care se aflau și acum câteva secole. Clădirile din nisip și chirpici păstrează foarte mult din forma lor originală. Locuințele din Arg-e Bam beneficiază de o formă primitivă de aer condiționat. Există la aproape toate clădirile niște turnuri de vânt care aveau rolul de a capta adierile vântului și a le direcționa în interiorul clădirii. Unele dintre aceste turnuri de vânt direcționau aerul printr-un bazin de apă pentru a îl răci și pentru a opri particulele de praf. De la înființarea orașului, în jurul anului 250 î.Hr., Bam a fost un centru comercial important până la invazia afganilor din anul 1722, care a devastat orașul. Orașul a continuat să decadă până în 1890 când și-a închis porțile complet devenind o garnizoană militară timp de 40 de ani. Bam a fost apoi părăsit în totalitate, până în 1970 când a început un proces de prezervare și restaurare.

 

Poezia este folosită în multe dintre lucrările clasice persane, din literatură, știință sau metafizică. Literatura persană a fost considerată de gânditori precum Goethe ca fiind una dintre cele patru direcții principale ale literaturii universale. Limba persană a produs mulți poeți celebri, cum ar fi: Rumi și Omar Khayyam, Hafiz, Saadi, Nizami, Attar, Sanai, Nasir Khusraw și Jami. Cultura muzicală din Iran este strâns legată de alte sisteme muzicale din Asia Centrală și de Vest. Ea are afinități, de asemenea, cu anumite culturi muzicale ale subcontinentul indian și, într-o anumită măsură, cu cele din Africa.

 

Cinematograful a prosperat în Iranul modernă, filmele iraniene câștigând peste trei sute de premii în ultimii 25 de ani, inclusiv premii Oscar.

Fotbalul este printre sporturile preferate din Iran, țară care a câștigat Cupa Asiei de trei ori. 

 

Baschetul este, de asemenea, foarte popular în Iran, echipa națională câștigând două dintre ultimele trei Campionatele asiatice. În 1974 , Iranul a devenit prima țară din Asia de Vest care a găzduit Jocurile Asiatice. Iranul are mai multe stațiuni de schi unice, Tochal fiind a cincea cea mai mare stațiune de schi din lume. Unul dintre cei mai populari sportivi din țară este Hossein Rezazadeh, iar dintre alți sportivii îi menționăm pe Adam Gemili, Andre Agassi, Leila Vaziri și Iron Sheik.

 

La sfârșitul mileniului 2 î.Hr., pe teritoriul Iranului se stabilesc triburile indo-europene ale mezilor și perșilor venite din nord. Regatul mezilor, constituit în secolul 8 î.Hr., este anexat de Cirus II, suveranul Persiei. Cucerit de Alexandru cel Mare, imperiul persan devine nucleul regatelor Part și Sasanid, două puternice state aflate în permanentă rivalitate cu Imperiul Roman. Cucerită de arabi (635-651), Persia adoptă islamismul, dar se desprinde treptat în secolele 9 și 10 din Califatul Arab. Sub dinastia Pahlavi (1925-1979), mai ales după cel de-Al Doilea Război Mondial, este urmărită modernizarea structurilor economice, sociale, politice și europenizarea instituțiilor. Mișcările antiguvernamentale laice, dar mai ales religioase, generalizate în 1978, în aproape toate provinciile, conduc la prăbușirea regimului șahului Mohammad Reza Pahlavi și la părăsirea țării de către acesta la 16 ianuarie 1979. Consiliul Revoluționar Islamic, în frunte cu Ayatollah-ul Khomeini, preia puterea și proclamă, la 1 aprilie 1979, republica islamică. Noua constituție, aprobată prin referendum la 2-3 decembrie 1979, transformă Iranul într-un stat confesional islamic.

 

La 11 iulie 1902, între Iran și România au fost stabilite relații la nivel de legații, relații ce au fost întrerupte în perioada 14 octombrie 1941-27 iulie 1946. La 25 octombrie 1965 au fost stabilite relații la nivel de ambasadă. România a fost unul dintre primele state care au recunoscut regimul instaurat în urma Revoluției Islamice din februarie 1979, după înlăturarea monarhiei.

 

Potrivit Portalului Românesc de Comerț Exterior, în primele nouă luni ale anului 2012, volumul total al schimburilor comerciale bilaterale a fost de 285,863 milioane USD, din care exportul a înregistrat 269,403 milioane USD, iar importul, 16,46 milioane USD.

 

S-au exportat, în principal, produse ale industriei constructoare de autovehicule, respectiv componente și subansamble produse la uzinele Dacia, unități CKD și piese de schimb, integrate într-un proces de asamblare în Iran, a modelului berlinei LOGAN, cereale, boilere, dispozitive mecanice, produse electrotehnice, motoare electrice, produse din metal (fier și fontă), aparate optice, fotografice și cinematografice, roți monobloc, osii și boghiuri pentru vagoane și locomotive, și s-au importat produse chimice organice, fructe uscate, fistic. 

 

 

SURSĂ: AGERPRES.

Edited February 12, 2023 by BIS aka OldNab

[BIS aka OldNab]

Topicul va fi deschis pentru 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topicul va fi deschis pentru 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.