Jump to content

Rușine istorică » Dinamoviștilor le suflă retrogradarea în geam! Ce s-a întâmplat la antrenamentul de ieri


South Andreey
 Share

Recommended Posts

6mLHxL1.jpg

 

Pe Dinamo o prinde vara pe teren, gâfâind în play-out. ”Câinii” au rezultate negative cu 3 din cele 7 adversare din urna a doua valorică a fotbalului intern.


 

"Câinii" vor avea o primăvară lungă și neagră. Și vor încheia, probabil, cel mai rușinos sezon din istorie după ce vor împlini 70 de ani de existență. Ultima etapă din play-out este prevăzută a se încheia pe 4 iunie, cu 10 zile înaintea startului Campionatului Mondial din Rusia, când se pregătesc formațiile din play-off să se întoarcă din vacanță!

"Este haos". Cuvintele nu aparțin vreunui rival sau dușman al clubului, ci sunt expresia cel mai frecvent uzitată în ultimele 48 de ore de către oficialii grupării.

AU PIERDUT ȘI VOR MAI PIERDE BANI

În debandada instaurată la Dinamo, viitorul arată sumbru. În play-out-ul rușinii, "câinii" pornesc de pe locul 8, ceea ce înseamnă că deja au pierdut cel puțin 200.000 de euro din drepturile TV, prin ratarea locului 6, ultimului de play-off.
Iar pierderile financiare vor continua. Suma se poate dubla în cel mai bun caz. 200.000 de euro înseamnă o treime din prețul transferurilor lui Nedelcearu și Costache, doi jucători considerați de viitor.

BULGĂRII DE ZĂPADĂ CE ANUNȚĂ DESPĂRȚIREA

La Giurgiu au venit aproximativ 1.500 de fani. "Cea mai frumoasă coregrafie, cea mai bună galerie, cea mai proastă echipă", cum spune un suporter stelist într-un comment pe GSP.ro. După minutul 80 și după injuriile adresate la adresa lui Ionuț Negoiță, dinamoviștii din tribună s-au pus pe Vasile Miriuță. L-au chemat la gard, chiar în timpul meciului, l-au apostrofat, i-au cerut demisia prin scandări și au aruncat cu bulgări de zăpadă în el.

La final, când o parte dintre jucători au sosit la salut, și ei au fost apostrofați de o parte a galeriei. În play-out, în "Groapa" din Ștefan cel Mare - Național Arena iese din discuție! - se anunță recorduri negative de asistență. "N-o să mai venim să vă susținem, adio!", le-au transmis ultrașii la plecare jucătorilor.

DEBUT CU GAZ

"Steaua, în play-off, ai încurcat-o cu noi!", anunța Miriuță în Gazeta de marțea trecută. Pare o glumă proastă. "Noi cu Lazio, voi cu Juventus... Colentina", a venit reacția lui MM Stoica.

Dinamo începe play-out-ul lunea viitoare cu Gaz Metan Mediaș.
Roș-albii nu sunt stăpânii părții secunde a clasamentului după rezultatele din sezonul regulat. Au strâns 9 victorii, 2 remize și 3 eșecuri. Cu Botoșaniul și cu Timișoara au duble negative, iar Chiajna i-a umilit chiar în Ștefan cel Mare!

CINE MAI ARE CHEF SĂ JOACE?

Dinamo se va despărți sigur de cel puțin 8 fotbaliști în vară, aflați la final de contract: Penedo, Brănescu, Marici, Nica, Romera, Monroy, Torje și Nemec. Niciunul nu-și va prelungi acordul cu "câinii".

Ieri, la antrenament, atmosfera era sumbră, nu vorbea nimeni și nici n-a încercat cineva să aducă optimism într-o echipă căzută. Cu toate că joi sunt "sferturile" Cupei României, cu meci pe noul "Ion Oblemenco", împotriva Universității Craiova, teoretic și practic, ultima șansă de a mai prinde cupele europene în acest sezon.

Cine va mai juca? Penedo are interes, pentru a fi pregătit de Campionatul Mondial, dar el nu va prinde finalul sezonului, pleacă la naționala Panama la începutul lunii mai. Nemec? Are leziune fibrilară, va sta departe de gazon 2-3 săptămâni în cele mai optimiste pronosticuri, alte variante fiind 5-6 săptămâni. E clar că slovacul de 32 de ani nu va accepta să mai evolueze și să-și pericliteze viitorul transfer. Mai ales că Gigi Becali încă îl are în vizor!

Sursa: GSP.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.