Jump to content

[27 februarie] 1920 - moartea lui A.D. Xenopol


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Imagini pentru a.d. xenopol

 

 

 

 

 

Alexandru Dimitrie Xenopol (n. 23 martie 1847, Iaşi - d. 27 februarie 1920, Bucureşti) a fost un istoric de seamă, rector al Universităţii din Iaşi, membru al Academiei Române. A avut meritul de a scrie prima sinteză sau istorie completă a poporului român, „Istoria românilor din Dacia Traiană”, şi de a o face larg cunoscută întregii lumi. Prin întreaga sa activitate creatoare, A. D. Xenopol a rămas cunoscut ca una dintre cele mai desăvârşite personalităţi culturale ale României.

 

S-a născut la data de 23 martie 1847 la Iaşi, părinţii săi fiind Dimitrie şi Maria Xenopol. A fost primul din cei şase copii ai familiei Xenopol. A crescut în mediul studios al familiei sale, începându-şi studiile la pensionul tatălui său, unde predarea se făcea în limba franceză. În anul 1856 devine elev al şcolii din Trei Ierarhi. Face studiile liceale la Academia Mihăileană şi la Institutul academic. Îşi ia bacalaureatul în anul 1867. Societatea "Junimea" i-a remarcat calităţile intelectuale şi i-a oferit o bursă de studii în Germania. În anul 1871 susţine două doctorate, unul la Berlin şi unul la Giesen (Germania), în drept şi filosofie, obţinând pentru amândouă calificativul "magna cum laudae". În anul 1871, A. D. Xenopol se întoarce în ţară şi se stabileşte la Iaşi. În acelaşi an participă la festivităţile de la Putna, la care rosteşte discursul de deschidere. Până în anul 1878 Xenopol a urcat treptele ierarhice ale unei cariere în magistratură, în paralel participând la activitatea Societăţii "Junimea" şi continuând colaborarea din studenţie cu oficiosul acestei socităţi, "Convorbiri literare". În 1878 se înscrie în rândurile liberalilor moderaţi, cu Societatea "Junimea" continuând colaborarea numai pe tărâm literar. A practicat avocatura până în anul 1883, când a devenit profesor de istorie la Universitatea din Iaşi, la doar 36 ani.

 

În anul 1888 publică primul volum, de 619 pagini, al lucrării "Istoria românilor din Dacia Traiană". Ultima parte a acestei opere, cea mai importantă creaţie din viaţa lui Xenopol, va apărea în anul 1893. Fuseseră necesari din partea autorului 16 ani de documentare şi 10 ani de redactare pentru a scrie cele aproape 4.000 pagini ale importantei lucrări. Aceasta este prima prezentare sistematizată, analitică şi complexă a istoriei românilor, din toate provinciile tradiţionale, începând tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri până la Unirea din anul 1859. În scopul finalizării acestei sinteze, autorul a realizat cercetări îndelungate în arhive şi biblioteci din ţară ori din străinătate, publicând anticipat diverse studii referitoare mai ales la izvoarele şi instituţiile istorice româneşti. În elaborările sale surprinde structurile societăţii româneşti, dinamica evenimentelor, cauzalitatea şi finalitatea acestora. De asemenea, prezintă aspecte fundamentale proprii vieţii sociale, economice, politice, administrative, culturale şi religioase, definitorii pentru români, urmăreşte evoluţia activităţii umane, producţiile şi bogăţiile acestui spaţiu geo-istoric, reliefează categoriile sociale, starea şi evoluţia ţăranilor, meşteşugarilor, breslaşilor, târgoveţilor, orăşenilor sau a marilor proprietari funciari. Un loc important se acordă structurilor instituţionale, proprii statelor româneşti, cum au fost cele integrate activităţilor juridice, financiare, şcolare, cutumiare, militare, intelectuale, şi se fac referiri la ştiinţă, biserică, la politica internă şi externă.

 

Academia Română îi recunoaşte meritele ştiinţifice pe data de 11 martie 1896, atunci când îl alege membru activ al său. Din anul 1898 Alexandru Xenopol devine rector al Universităţii Iaşi, până în anul 1901, când va pierde această funcţie datorită unor jocuri politice. A colaborat şi cu instituţii de profil din străinătate, unde era apreciat ca un bun istoric. În 1896 apare la Paris, în două volume, traducerea prescurtată a "Istoriei românilor din Dacia Traiană" ("Histoire des Roumains de la Dacie Trajane"). Tot la Paris îi apare în anul 1899 lucrarea intitulată "Les principes fondamentaux de l'istoire" (Principiile fundamentale ale istoriei), care l-a consacrat în cercurile filozofice. Datorită acestei opere este ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Paris. A scris şi alte lucrări, unele de importanţă mai mare sau mai mică. Dintre acestea fac parte "Domnia lui Cuza Vodă" (1903), "Mijloacele de îndreptare ale stării ţărănimii române" (1907), "Istoria partidelor politice din România" (1910). În anul 1908 se alătură grupării conservator-democrate condusă de Take Ionescu, deşi nu a desfăşurat ulterior niciodată o activitate politică activă. Din această implicare în politică i s-a tras pierderea funcţiei de rector al Universităţii din Iaşi.

 

În anul 1914 s-a stabilit la Bucureşti, unde va rămâne sub ocupaţie germană din anul 1916 şi până la eliberarea oraşului în anul 1918. A murit la 27 februarie 1920 şi a fost înmormântat cu funeralii naţionale.

 

 

SURSĂ: Enciclopedia României.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.