Jump to content

[15 aprilie] 1980 - moartea lui Jean-Paul Sartre


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Analysis: Jean-Paul Sartre and Frantz Fanon - Daily Times

 

 

Jean-Paul Sartre (Jean-Paul Charles Aymard Sartre) a fost reprezentant al existenţialismului, scriitor, jurnalist şi militant social. A influenţat profund generaţia care i-a urmat, în special tineretul din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, nu doar prin filosofia şi opera sa literară, ci mai ales ca „intelectual angajat”. Diversele sale angajamente (engagements) sociale sunt inseparabile de gândirea sa filosofică.


Angajarea (franceză: engagement) este o noţiune consacrată de filosofia şi literatura existenţialistă, care defineşte datoria morală a omului de idei sau a artistului de a se implica şi în treburile cetăţii. Potrivit definiţiei faimoase a lui Jean-Paul Sartre din lucrarea „Plaidoyer pour les intellectuels”, intelectual nu este acela care scrie cărţi şi îşi petrece timpul cu preocupări intelectuale, ci acela care, părăsind universul livresc, intră direct în viaţa publică şi „se amestecă în treburile care nu-l privesc”.

 

Născut pe 21 iunie 1905 la Paris, este crescut de mamă (tatăl său moare în 1906) şi de bunicul matern, într-o familie de burghezi înstăriţi care îi oferă o educaţie conservatoare. Între 1924 şi 1929 studiază la École Normale Supérieure din Paris, cu accentul pe psihologie, sociologie şi filosofie, fiind influenţat de opera lui Henri Bergson.

 

În studenţie o cunoaşte pe cea care-i va fi alături întreaga viaţă, Simone de Beauvoir – eseistă, scriitoare, figură de marcă a existenţialismului şi a feminismului în Franţa, militantă a mişcării intelectuale contestatare de după război.


Îmbinarea dintre libertărţile reciproc asumate ale unor amoruri pasagere şi exterioare şi relaţia lor nu a făcut decât să înnoade şi mai strâns legătura dintre cei doi, care avea să ţină toată viaţa. Intensitatea şi fascinaţia continuă a unuia faţă de celălalt survenea din ceea ce aveau în comun cei doi: ideile, dezbaterile, nevoia de dialog. Un dialog perpetuu, o legătură preponderent intelectuală. Deşi niciunul nu credea în căsătorie, iar Sartre era cel mai acerb duşman al acestei instituţii dintre cei doi, el va fi totuşi cel care îşi va încălca rigurozităţile şi ajunge să o ceară pe de Beauvoir de trei ori în căsătorie, ea refuzând pe motiv că dorea să rămână devotată principiilor sale.

 

„Fără ea nu aş fi avut niciodată aceeaşi experienţă. Un gest pe care îl descriu, o situaţie de viaţă pe care o analizez – ele capătă precizia şi exactitatea lor realistă prin intensitatea experienţei cu Simone de Beauvoir.”

 

Până la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, Sartre predă filozofia la diferite licee din Le Havre, Laon („oraşul filosofilor”) şi Paris, cu o întrerupere în 1933-1934, când are o bursă de studii la Berlin, unde audiază prelegerile lui Edmund Husserl şi o seamă de cursuri ale lui Martin Heidegger.


Prima sa operă literară, La Nausée (Greaţa) cuprinzând deja în germene ideile sale filosofice de mai târziu, în special cea a contingenţei radicale a existenţei, apare în 1938.

 

În 1940, înrolat, ia parte la aşa-numitul „război ciudat”; după deschiderea ostilităţilor este luat prizonier de germani, dar eliberat din lagăr un an mai târziu. La Paris, participă la câteva grupuri intelectuale de rezistenţă împotriva ocupaţiei germane (grupul „Socialisme et liberté” ), activitate care a rămas necunoscută Gestapo-ului şi autorităţilor de ocupaţie, astfel că reuşeşte să monteze în acei ani piesa de teatru „Les Mouches” (Muştele, 1943), cu o tematică antiautoritară.


În 1943, publică cea mai importantă operă a sa, care a pus bazele existenţialismului în Franţa, L’Être et le Néant (Fiinţa şi neantul).


În 1945, Sartre iniţiază apariţia revistei literare şi politice „Les Temps Modernes”, redactând manifestul-program împreună cu prietenul său Maurice Merleau-Ponty. În 1946 ţine la Sorbona o celebră conferinţă intitulată „Existenţialismul este un umanism” , în care expune filosofia şi morala existenţialistă, punând capăt unor speculaţii naive asupra acestei doctrine filosofice. În acei ani, Sartre înclină tot mai mult către o ideologie de stânga sau de inspiraţie marxistă şi manifestă o simpatie faţă de comunism ca societate alternativă, şi faţă de Uniunea Sovietică, simpatie care-l îndepărtează mai apoi de o seamă de prieteni, precum André Gide, Albert Camus, André Malraux.

 

După reprimarea violentă de către armata sovietică a revoltei anti-comuniste din Ungaria (1956), reacţia imediată a lui Sartre a fost de condamnare a represiunii; se îndepărtează de partidul comunist francez; continuă să facă vizite private în Uniunea Sovietică, China comunistă şi Cuba lui Fidel Castro. Abia după înăbuşirea „Socialismului cu faţă umană” din Cehoslovacia de către forţele Tratatului de la Varşovia în 1968, Sartre se distanţează total, printr-o condamnare fermă şi definitivă, de aşa-numitul „socialism real”, rămânând doar un militant de stânga, un intelectual împotrivindu-se discursului autorităţii.

 

Sănătatea i se degradează rapid în acei ani. Uzat de o supraactivitate literară şi politică, de consumul de tutun, alcool sau amfetamine (după propria-i mărturisire, ajunsese la un tub de 20 de pastile pe zi, pentru a putea să scrie în ritmul propus), într-o zi îşi pierde cunoştinţa. Este nevoit apoi să-şi diminueze orele şi ritmul de muncă.

 

În toamna lui 1973 devine fondatorul şi conducătorul cotidianului de stânga Libération, dar sănătatea şubredă îi limitează activitatea; în special scăderea progresivă a acuităţii vizuale până aproape de orbire îl împiedică să mai scrie şi îl constrânge să-şi angajeze un secretar particular.

 

Jean-Paul Sartre moare în 15 aprilie 1980 la spitalul Broussais din Paris, în vârstă de 75 de ani, în urma unei embolii pulmonare. Ştirea morţii sale provoacă o vie emoţie în întreaga lume. Zeci de mii de oameni, veniţi de pe toate meridianele, vor însoţi cortegiul funerar până la cimitirul Montparnasse din Paris pentru a-i aduce ultimul omagiu. A rămas faimoasă remarca unui tânăr către tatăl său la sfârşitul acelei zile: „Am fost la manifestaţia împotriva morţii lui Sartre”.

 

 

SURSĂ: Radio România Actualităţi.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.