Jump to content

Curtea de Justiţie a UE a decis recunoaşterea căsătoriilor gay. România va trebui să se conformeze


F4L John
 Share

Recommended Posts

flag-lgbt-465x390.jpg

 

Decizia a fost luată după ce un cuplu gay format dintr-un român şi un american a cerut recunoaşterea statutului de soţi în urma unei căsătorii în afara graniţelor ţării noastre.

 

“Noțiunea „soț”, în sensul dispozițiilor dreptului Uniunii privind libertatea de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor familiilor lor, cuprinde soții de același sex”, a decis Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. “Deși statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală, ele nu pot împiedica libertatea de ședere a unui cetățean al Uniunii prin refuzul de a acorda soțului său de același sex, resortisant al unei țări non-UE, un drept de ședere derivat pe teritoriul lor”, se afirmă în deschiderea deciziei.

 

“Obligația unui stat membru de a recunoaște, exclusiv în scopul acordării unui drept de ședere derivat unui resortisant al unui stat non-UE, o căsătorie homosexuală încheiată într-un alt stat membru conform dreptului acestui stat nu aduce atingere instituției căsătoriei în acest prim stat membru. În special, această obligație nu impune acestui stat membru să prevadă, în dreptul său național, instituția căsătoriei homosexuale. În plus, o asemenea obligație de recunoaștere exclusiv în scopul acordării unui drept de ședere derivat unui resortisant al unui stat non-UE nu aduce atingere identității naționale și nici nu amenință ordinea publică a statului membru în cauză. Curtea amintește în sfârșit că o măsură națională care este de natură să împiedice exercitarea liberei circulații a persoanelor nu poate fi justificată decât dacă această măsură este conformă cu drepturile fundamentale care sunt garantate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Întrucât dreptul fundamental la respectarea vieții private și de familie este garantat la articolul 7 din cartă, Curtea arată că și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că relația pe care o are un cuplu homosexual este susceptibilă să intre în sfera noțiunii „viață privată”, precum și a noțiunii „viață de familie” la fel ca cea a unui cuplu heterosexual care se află în aceeași situație”, mai precizează Curtea.

 

Relu Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton formează un cuplu de mai bine de 16 ani. S-au cunoscut la New York și s-au căsătorit în Belgia, în 2010. În 2012, cei doi au intenționat să se mute în România, dar Hamilton, cetățean american, nu a obținut drept de rezidență. Soții au deschis un proces la Judecătoria Sectorului 5, care a ajuns apoi la Curtea Constituțională. CCR nu s-a putut pronunță și a trimis cazul la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ale cărei recomandări vor constitui un reper în toate țările UE.

 

După decizia Curţii Europene, procesul se va întoarce la Curtea Constituțională din România, care trebuie să se conformeze recomandării Curții Europene.

 

Articol preluat integral de pe stirileprotv.ro

Fotografie preluata de pe evz.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.