Rușinea - emoția care limitează adaptarea în plan social.

[Elena]

 

Ruşinea este sursa multor complexe pe care le avem în relaţie cu propria persoană, afectându-ne felul în care ne vedem în lume, felul în care ne prezentăm şi acţionăm în relaţiile cu cei din jur.

Când ne ruşinăm nu dorim să fim văzuţi

Sentimentul de ruşine produce distanţă emoţională între cel care se simte ruşinat şi cel care produce ruşinea. Sentimentul de ruşine este însoţit adesea de singurătate, anxietate, neadecvare, de credinţa că e ceva rău cu propria fiinţă.

Aşa cum spune Gershen Kaufman, “ ruşinea dezorganizează, sinele se simte rănit din interior”, de aceea nu e de mirare că avem acele senzaţii în care “pământul fuge de sub picioare” sau “intrăm în pământ”.

Ruşinea apare în relaţiile cu cei din jur

Ea se dezvoltă de cele mai multe ori în relaţie cu părinţii sau bunicii, care sunt primele figuri de ataşament. Din dorinţa de a învăţa copilul să se poarte, din dorinţa de a se conforma cerinţelor lor, părinţii apelează la mesaje ce ridiculizează. Unii o fac inconştient, folosind în mod automat anumite expresii: "să îţi fie ruşine!", "nu ţi-e ruşine, eu te cresc şi tu ce faci!", alţii consideră că e o metodă bună de a educa că “ aşa se învaţă minte”.

În ambele cazuri, aceşti părinţi au trecut prin experienţe dureroase iar mesajul pe care îl transmit mai departe este unul de“a nu fi adecvat, de a nu aparţine”.

Persoana care ar trebui să protejeze, să iubească necondiţionat, devine sursa unor mesaje negative, devalorizante. Copilul este astfel confuz, îi este frică să piardă iubirea părinţilor şi atunci se conformează renunţând la un mod spontan de a fi, obţinând în schimb sentimentul de ridicol. Primele experienţe de acest tip, sunt gravate în psihicul copilului aşa cum gravăm în lemn sau lut, şi vor deveni baza experienţelor ruşinoase viitoare.

Teama de a fi luat în râs

Adulţii cu un trecut dureros, traumatizant, în care interacţiunile cu părinţii s-au bazat pe un sistem de recompense şi pedepse, în care s-a folosit retragerea iubirii şi ridiculizarea, pot dezvolta gelotofobia (teama excesivă că o altă persoană râde de tine).

Aceşti adulţi sunt anxioşi, evitanti, vigilenţi, fiind mereu în gardă pentru a nu intra în situaţii pe care le percep ca fiind batjocoritoare. Nu îşi dau voie să fie spontane, să se bucure de sine şi de cei din jur, să practice autocompasiunea atunci când greşesc. Relaţiile cu cei din jur sunt lipsite de viaţă, vitalitate. Ei au uitat să trăiască, să râdă, consumând toată energia în direcţia vigilenţei şi a comportamentului evitant. Situaţiile din copilărie i-au determinat să creadă, că râsul este o experienţă umană negativă. Şi pe bună dreptate, râsul în forma în care ridiculizează, în forma în care îl poziţionează pe celălalt mai jos decât este, dezumanizează în cel mai profund mod.

În schimb, râsul valoros, autentic, este cel care aduce conectare, stare de bine, şi se realizează împreună cu celălalt.

 

 

Sursa: psihologiecuantica

[Andrada]

closed.