Jump to content

[9 iunie] 1973 - moartea lui Erich von Manstein


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Imagini pentru erich von manstein

 

 

 

 

 

Unul dintre cei mai importanţi comandanţi ai Wehrmachtului în al Doilea Război Mondial, unanim considerat de istorici ca fiind principalul strateg militar al armatei germane, Erich von Manstein s-a născut în 1887, în familia unui aristocrat german, Eduard von Lewinski, fiind adoptat imediat după naştere de sora tatălui său, Helene von Manstein, care nu putea să aibă copii. Şi tatăl adoptiv era tot militar, ca şi cel natural, astfel încât Erich a crescut într-o atmosferă cazonă, prusacă, urmând liceul din Strasburg, teritoriu aflat pe atunci în cadrul Reichului. După un stadiu de şase ani în corpurile de cadeţi, s-a înrolat într-un regiment de gardă, fiind promovat locotenent în ianuarie 1907, iar şase ani mai târziu s-a înscris la Academia de Război Prusacă.


În Primul Război Mondial a servit pe ambele fronturi, atât în Vest, cât şi în Est, iar după încheierea conflictului s-a căsătorit, în 1920, cu Jutta von Loesch, fiica unui moşier prusac, cu care a avut trei copii, cel mai mare, Gero, murind pe frontul rusesc, în 1942, la 20 de ani. Rămas în serviciu militar şi în perioada interbelică, von Manstein a contribuit la refacerea potenţialului armatei germane, fiind numit, în 1936, adjunct al şefului de Stat-Major, generalul Beck. A fost principalul organizator al strălucitei ofensive din primăvara anului 1940, în Franţa, şi tot lui i se datorează primele victorii de pe frontul rusesc.
 
După ce a eşuat în salvarea armatei lui Paulus, înconjurată la Stalingrad, certurile cu Hitler au devenit tot mai frecvente, iar în martie 1944 von Manstein a fost destituit din toate funcţiile de conducere. Judecat în 1949, la Hamburg, pentru crime de război, a fost condamnat la 18 ani de închisoare, din care a executat doar patru – interesant e faptul că onorariul avocaţilor apărării a fost plătit de feldmareşalul Montgomery şi de Winston Churchill, doi mari admiratori ai calităţilor militare ale lui von Manstein. După eliberarea dintr-o închisoare britanică, în 1953, a devenit consilier militar al guvernului RFG.

 

 

SURSĂ: Revista Magazin.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.