Jump to content

[24 iunie] 1927 - înfiinţarea Legiunii Arhanghelului Mihail


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Imagini pentru iron guard

 

 

 

 

„Mișcarea Legiunii are dreptul să se revendice ca singură mistică creștină, revoluție spirituală, ascetică și bărbătească, cum încă n-a cunoscut istoria României… Promovarea bărbăției și a spiritului ofensiv – valori europene aristocratice – a adus de la sine o altă prefacere a spiritului tinerei generații românești”. Oricât de ciudat ar putea părea, rândurile de mai sus sunt scrise de unul dintre cei mai mari intelectuali ai secolului XX, celebrul profesor titular și coordonator al Catedrei de Istoria Religiilor a Universității din Chicago, Mircea Eliade.

 

Crearea Mișcării Legionare, în urmă cu 91 de ani, a produs schimbări majore în istoria României, cu reverberații europene și universale până în zilele noastre, dacă avem în vedere numarul important de intelectuali de marcă care au aderat la idealurilor acestei organizații, ale căror opere sunt cunoscute și apreciate în întreaga lume. Ne referim, ca să dăm doar câteva exemple, la Mircea Eliade, Lucian Blaga, Constantin Noica, Emil Cioran, Vintilă Horia, Petre Țuțea, Nae Ionescu, Mihail Manoilescu, Radu Gyr, George Manu și alții. Cu toate acestea, istoria acestei formațiuni de dreapta rămâne controversată și neclară pentru generațiile de azi, deși optica de tip comunist ar fi trebuit să dispară din cărțile de istorie și discursul public după 1989. O inițiativă legislativă recentă propune chiar interzicerea “apologiei legionare”, cum ar putea fi considerat citatul lui Mircea Eliade de mai sus.

 

 

SURSĂ: vremea nouă.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

  • BIS aka OldNab changed the title to [24 iunie] 1927 - înfiinţarea Legiunii Arhanghelului Mihail
On 6/25/2018 at 12:03 PM, BIS aka OldNab said:

Câteva sute de mii au murit în total :))

Zic si eu sute de mii. Totusi, nu am vazut nici un video cu milioanele de evrei.

Edited by uN Lieutenant
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.