Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

Infracțiunea continuată dupa Decizia nr. 368/2017


F4L John
 Share

Recommended Posts

Introducere


Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) și ale art. 39 alin. (1) Cod penal. Printre altele, se arată faptul că, prin definiția legală a infracțiunii continuată, cuprinsă în cadrul art. 35 alin. (1) Cod penal, s-a adăugat condiția ca, acțiunile sau inacțiunile să fie comise împotriva aceluiași subiect pasiv. Prin această condiție nou introdusă, se consideră de către autoaul excepției că se aduce încălcare dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, care reglementează egalitatea în drepturi. În final, după ce s-a urmat procedura în fața Curții Constituționale, judecătorii au deliberat și au rămas în pronunțare. În urma deliberărilor, cu privire la cele două excepții invocate s-a decis că:

 

  • dispozițiile art. 35 alin. (1) Cod penal, care prezintă definiția legală a infracțiunii continuate, sunt neconstituționale, sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv” aducând atingere principiului constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor;
  • dispozițiile art. 39 alin. (1) Cod penal, care vorbesc despre tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, sunt constituționale raportat la criticile aduse de către autorul excepției de neconstituționalitate.

 

Ce s-a schimbat?

 

Ca urmare a intrării în vigoare a actualului Cod penal, s-a adus o modificare importantă definiției legale a infracțiunii legale. Astfel, s-a adăugat o condiție nouă pentru a putea discuta despre o infracțiune continuată, aceea a unității subiectului pasiv impotriva căruia se desfășurau acțiunile sau inacțiunile din cuprinsul infracțiunii continuate. Așadar, potrivit noii reglementări, dacă nu aveam un subiect pasiv unic, nu puteam discuta despre o infracțiune continuată (cu excepția cazului în care bunurile ce constituiau obiectul material al infracțiunii se aflau în coproprietate sau a cazului în care prin comiterea infracțiunii se aducea atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți, însă subiectul pasiv era unic), ci despre un concurs de infracțiuni, chiar în ipoteza în care autorul avusese o rezoluție infracțională unică.

 

De la momentul intrării în vigoare a actualului Cod penal, respectiv de la data de 15 februarie 2014, au fost ridicate numeroase excepții de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile articolului art. 35 alin. (1). Cu toate acestea, Curtea Constituțională a respins pe rând toate excepțiile invocate. Spre exemplu, prin intermediul Deciziei nr. 726 din 6 decembrie, Curtea Constituțională a stabilit faptul că dispozițiile art. 35 alin. (1) Cod penal nu aduc atingere dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, cu privire la calitatea legii și ale art. 23 alin. (12) Constituție, privind legalitatea incriminată. Mai mult, prin Decizia nr. 54/2015 din 24 februarie 2015, Curtea Constituțională a respins o excepție de neconstituționalitate a art. 35 alin. (1) Cod penal, prin care se arată faptul că dispozițiile acestuia aduc atingere dispozițiilor art. 16 din Constituție, care reglementează egalitatea în drepturi a cetățenilor. Este de subliniat faptul că, ultima decizie menționată a fost adoptată cu unanimitate de voturi. Așadar, anterior Deciziei nr. 368/2017, Curtea Constituțională, în cazuri asemănătoare sau chiar identice în care s-a invocat neconstituționalitatea sintagmei „și împotriva aceluiași subiect pasiv” din cuprinsul art. 35 alin. (1) Cod penal, a decis să respingă toate excepțiile, considerând că noua definiție a infracțiunii continuate respectă dispozițiile Constituției României. Așa fiind, se nasc cel puțin două întrebări:

  • Ce s-a modificat în cadrul Constituției, între decembrie 2015 și mai 2017, având în vedere că, în urma sesizării cu două excepții identice de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a pronunțat, cu unanimitate de voturi, două decizii diametral opuse?

 

În cadrul Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională arată că este „necesară schimbarea jurisprudenței sale cu privire la dispozițiile art.35 alin.(1) din Codul penal, ținând cont de evoluția legislației, a doctrinei și a practicii judiciare în materia infracțiunii continuate și reevaluând impactul dispozițiilor de lege criticate sub aspectul excluderii aplicării lor în numeroase situații în care nu se poate justifica însă, în mod rațional și obiectiv, incidența tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni”. Așadar, așa cum ne spune Curtea Constituțională, în decurs de un an și jumătate, a existat o evoluție atât de amplă a legislației, doctrinei și practicii judiciare în materia infracțiunii continuate, încât a fost necesară o reconsiderare a opiticii sale cu privire la constituționalitatea sintagmei amintite mai sus.

 

  • Se mai poate discuta despre o previzibilitate a legii și despre o practică judiciară unitară?

Atâta vreme cât, la un interval atât de scurt, Curtea Constituțională a apreciat că, într-o primă fază că dispozițiile art. 35 alin. (1) Cod penal sunt în concordanță cu dispozițiile Constituției, după care a apreciat că, aceleași dispoziții sunt neconstituționale, fără a interveni niciun fel de modificare a prevederilor legale ce reglementează instituția infracțiunii continuate și nicio modificare a Constituției României, există o problemă serioasă cu privire la previzibilitatea legii și a jurisprudenței Curții Constituționale. Adică, ce ar împiedica Curtea Constituțională să revină asupra tuturor deciziilor de respingere a unor excepții de neconstituționalitate pronunțate după intrarea în vigoare a actualelor Coduri penale? O astfel de revenire asupra unor decizii de apreciere a constituționalității unor dispoziții legale, la un interval foarte scurt de timp, determină o instabilitate. Astfel, va exista o problemă atât la nivelul de percepție al cetățenilor simpli, cât și la nivelul profesioniștilor din domeniul juridic și, nu în ultimul rând, la nivelul instanțelor judecătorești, care trebuie să își modifice jurisprudența, având în vedere că deciziile Curții Constituționale produc efecte general obligatorii

 

Concluzii
Așadar,ca efect al pronuntății Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017 de către Curtea Constituțională, s-a renunțat la una dintre condițiile de existență a infracțiunii continuate, aceea a unității subiectului pasiv. Așa fiind, la acest moment, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții, vom putea avea o infracțiune continuată și în cazul în care acțiunile/inacțiunile infracționale se îndreaptă împotriva unei pluralități de subiecți pasivi. Prin intermediul acestei decizii, Curtea Constituțională a revenit asupra jurisprudenței sale constante, prin intermediul căreia a arătat faptul că dispozițiile art. 35 alin. (1) Cod penal sunt în concordanță cu prevederile Constituției României.

 

Așa cum reiese și din poziția instanței de fond care a decis sezizarea Curții Constituționale (Tribunalul Arad), precum și din argumentele expuse de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 368, adevăratul motiv care a fost determinant pentru pronunțarea unei astfel de soluții a fost reprezentat de dispozițiile Codului penal privind tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni. În prezent, ca urmare a intrării în vigoare a Codului penal, în cazul concursului de infracțiuni se prevede un tratament sancționator destul de sever, existând un spor obligatoriu și fix ce urmează a fi aplicat de către instanțe. Așadar, instanțele de judecată nu au posibilitatea de a aprecia, prin raportare la pericolul social concret al infracțiunii și prin raportare la persoana inculpatului, dimensiunile sporului de pedeapsă, ce urmează să fie aplicat pe lângă pedeapsa cea mai grea.

 

În aceste condiții, ne întrebăm dacă nu cumva, mai oportună ar fi o modificare a tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, iar nu modificarea condițiilor de existență a infracțiunii continuate. Desigur, o astfel de modificare nu poate fi operată decât de către legiuitor, Curtea Constituțională neavând atribuții în acest sens. Considerăm că ar putea fi modificate dispozițiile legale din materia sancționării concursului de infracțiuni, prin acordarea unei posibilități de apreciere a dimensiunilor sporului de pedeapsă, prin raportate la datale concrete existente în cadrul unei spețe, instanțelor de judecată. În acest fel, ar putea fi asigurată o mai mare eficență legii penale.

 

Sursa: blog.avocatoo.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.