Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

Cum se poate circula, în mod legal, cu trotineta electrică pe drumurile publice


F4L John
 Share

Recommended Posts

De ceva vreme, pe străzile și bulevardele din mai multe orașe ale țării, inclusiv pe cele din București, se pot vedea adulți care circulă cu trotinete, multe dintre aceste vehicule fiind electrice. Legislația rutieră în vigoare nu reglementează în mod expres circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice, dar încercăm astăzi să vedem dacă putem încadra trotinetele într-o categorie de vehicule prezentă în Codul rutier și care ar fi obligațiile conducătorilor acestora.

 

Potrivit art. 6 din Codul rutier, poate fi considerat moped un "autovehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 25 km/h, dar nu depășește 45 km/h și care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depășește 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depășește 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului electric".

 

Așadar, cele mai multe trotinete electrice pot fi considerate mopede. Totuși, pentru a circula cu un moped, conducătorii acestora trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Spre exemplu, aceștia trebuie să aibă o vârstă minimă. În condițiile în care vârsta minimă pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice este de 14 ani, vârsta necesară pentru a conduce un moped pe aceleași drumuri este, în mod evident, mai mare, și anume ea este de 16 ani.

 

Apoi, tot din Codul rutier aflăm și că bicicletele și mopedele "care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare". Așadar, încă o condiție pe care trebuie s-o îndeplinească cei ce conduc trotinete electrice pe șosele.

 

După cum stipulează același Cod rutier amintit mai sus, pentru a conduce un moped, conducătorul acestuia trebuie să dețină un permis de conducere de categoria AM. Totuși, legislația permite conducerea unui moped în baza oricărei categorii de permis auto. Mai exact, un moped poate fi condus de orice persoană care deține un permis de conducere, indiferent de categoria acestuia.

 

Legislația rutieră stabilește că "pe timpul deplasării pe drumurile publice, conducătorii motocicletelor, mopedelor și persoanele transportate pe acestea au obligația să poarte casca de protecție omologată" și, pentru că am stabilit deja că o trotinetă electrică poate fi considerată moped, conducătorul unei astfel de trotinete este și el obligat să poarte echipament de protecție.

 

E necesară înmatricularea trotinetelor electrice? Ne lămurește, din nou, Codul rutier: pentru a circula pe drumurile publice,"vehiculele, cu excepția celor trase sau împinse cu mâna și a bicicletelor, trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate, după caz, și să poarte plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, cu forme, dimensiuni și conținut prevăzute de standardele în vigoare". Conform aceluiași act normativ, mopedele trebuie înregistrate (nu înmatriculate) la nivelul primarilor comunelor, ai orașelor, ai municipiilor și ai sectoarelor municipiului București. Așadar, a cincea condiție este: trotineta electrică trebuie să aibă o plăcuță de înregistrare.

 

Teoretic, acestea sunt regulile pe care ar trebui să le respecte un conducător de trotinetă electrică atunci când circulă pe drumurile publice, dar, în lipsa unor reglementări clare, acest set de reguli este doar orientativ.

 

Sursa: avocatnet.ro

 

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.