Jump to content

Caterpillar S61, smartphone-ul cu termoviziune, este la vânzare şi în magazinele din România


South Example
 Share

Recommended Posts

cat-s61-rugged-flir-thermal-bullitt-8.jp

 

Caterpillar S61 este urmaşul de drept al lui S60, fiind îmbunătăţit din toate punctele de vedere, atât din punct de vedere al harwdare-ului intern, cât şi al componentelor sale mai speciale. CAT S61 vine cu o îmbunatăţire majoră a camerei de imagistică termică FLIR, funcţie de măsurare a distanţei cu ajutorul laserului încorporat şi cu un senzor pentru măsurarea calitatăţii aerului din interior.

 

În primul rând un smartphone şi apoi o unealtă de lucru, S61 vine echipat cu hardware standard pentru categoria mid-range. Vorbim despre un display Full HD de 5,2”, chipset Snapdragon 630, 4 GB memorie RAM, 64 GB stocare internă, cameră foto de 16 megapixeli şi un acumulator mare, cu capacitate de 4.500 mAh. Acesta va rula Android Oreo 8 din fabrică şi va primi garantat upgrade la Android P, spune compania producătoare.

 

Desigur, cei care vor cumpăra S61 sunt interesaţi de funcţiile sale speciale. Camera FLIR de pe partea din spate poate măsura acum temperaturi între -21 şi 400 de grade Celsius, în timp ce fotografiile sunt acum îmbunătăţite. Camera FLIR poate folosi camera foto principală pentru a suprapune imaginile pentru capturi HD. Camera cu termoviziune poate fi folosită şi pentru livestream-uri. De asemenea, un senzor VOC (Volatile Organic Compound) poate măsura calitatea aerului din mediul înconjurător, ceva util în special celor care lucrează în domenii cu factor mare de risc.

cat-s61-front-2.png?width=285&height=475cat-s61-back.png?width=285&height=475

 

La capitolul rezistenţă, Caterpillar S61 ar putea fi unul dintre cele mai rezistente dispozitive de pe piaţă. Acesta se încadrează în standardul IP68 pentru rezistenţă la praf şi apă, ceva ce a devenit standard pe dispozitive premium în ultimii ani, însă vine şi cu o ramă din aluminiu şi carcasă cauciucată care sunt conforme standardului militar MIL 810G, care asigură rezistenţă la şocuri şi căzături de până la 2 metri înălţime.

 

Noul Cat S61 este acum disponibil şi în oferta magazinelor de profil din Românial, cu preţuri începând de la 899 euro.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.