Jump to content

Dezastru în baschetul românesc: Timba Timișoara se retrage din Liga Națională


Steluta
 Share

Recommended Posts

5b448d2d12680_ZGM2ZGYyODQ1ZTk0YWVjOTE0MzRhNzcyMmQ5NWNhYjI.thumb.thumb.jpg.5c99c5b4f92e9d50dafc174ec15b8e29.jpg

BC Timba Timişoara a anunţat, luni, că nu va participa la sezonul 2018-2019 al Ligii Naţionale de baschet masculin, din motive financiare.

Bănățenii reveniseră în urmă cu un an pe prima scenă a baschetului românesc (după o absență de doi ani), din postura de câștigători ai turneului de promovare. În primul sezon de la întoarcerea în Liga Națională, BC Timba Timişoara s-a clasat pe locul 9 în campionat, nereuşind să se califice în play-off (locurile 1-8).

"Pasiunea pentru baschet ne-a unit şi a făcut din noi o mare familie numită Timba. Mai bine de 10 ani, am trecut prin multe încercări, am avut parte de suişuiri şi coborâşuri, de bucurii şi tristeţi, de succese şi eşecuri. Am reuşit, cumva, să trecem peste toate şi să mergem înainte cu convingerea că suntem pe un drum corect, uniţi de acelaşi gând: baschetul.

Astăzi, din păcate, trebuie să spunem stop. Dar nu definitiv, ci doar pentru o perioadă, pentru că Timba nu va fi prezentă în Super Liga de baschet masculin în ediţia 2018-2019. Motivul pentru care s-a luat această decizie este unul singur: situaţia financiară", scrie în comunicatul de pe pagina oficială de Facebook a clubului bănățean.

"Regretele noastre sunt mari, dezamăgirea pe care o provocăm celor care au fost alături de noi - la fel de mare, dar nu avem altă soluţie. Timba, însă, nu moare. Timba merge mai departe cu grupele de copii şi juniori, pe aceleaşi principii pe care ne-am bazat mereu, fără compromisuri care să ne transforme în ceva ce nu dorim să fim.

În lunile următoare, ne vom regrupa şi ne vom întoarce mai puternici! Vă mulţumim tuturor celor care ne-aţi fost alături şi ne-aţi susţinut în toţi aceşti ani. Fără voi, drumul nostru nu ar fi fost la fel de frumos", anunţă clubul.

Problemele financiare ale clubului au cauzat, cel mai probabil, și închiderea site-ului oficial al echipei, bctimba.ro. "Contul a fost suspendat" este mesajul din eroarea apărută atunci când se încearcă accesarea paginii formației bănățene. 

 

 

sursa

Edited by Steluta
Link to comment
Share on other sites

Un lucru obișnuit în România, banii opresc niste oameni să își împlinească visul și exista zeci de fonduri la primarii care rămân nefolosite.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.