Jump to content

Croaţii sunt liniştiţi. Au aflat cine va fi selecţionerul echipei naţionale. "Mă bucur să abordez noile provocări"


cedrykk
 Share

Recommended Posts

luka-modric-croatia-nigeria-world-cup-2018-16xrzwxp1iv611httxfo5.jpg.7fecd22fa1ef2bc9c1c70eb60597baf2.jpg

 

Antrenorul Zlatko Dalici s-a hotărât. După discuţia avută cu preşedintele federaţiei, Davor Suker, tehnicianul a decis să continue în funcţia de selecţioner al Croaţiei. 

La finalul Campionatului Mondial din Rusia, Dalici nu a vrut să dea un răspuns la întrebarea dacă va continua sau nu pe banca tehnică a naţionalei Croaţiei. Selecţionerul s-a plâns că nu a fost susţinut total de federaţie şi a vrut să se gândească mai bine la viitorul său.

 

“Era foarte important pentru mine să discut deschis cu preşedintele despre toate subiectele şi îi mulţumesc lui Davor pentru că a înţeles tot ceea ce eu consideram că nu este corect. Consider că am reglat problemele şi mă bucur să abordez noile provocări”, a declarat tehnicianul în vârstă de 51 de ani, potrivit celor de la L'Equipe.

Dalici conduce naţionala Croaţiei din octombrie 2017. Cu el pe banca tehnică, echipa Croaţiei s-a clasat pe locul doi la Cupa Mondială din Rusia. Prelungirea contractului lui Dalici ar urma să fie confirmată de Comitetul Executiv al federaţiei.

În ultima perioadă, numele lui Zlatko Dalici a fost menţionat în legătură cu postul de selecţioner al Coreei de Sud. 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.