Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

Confirmare oficială: Aston Martin vrea să se listeze pe Bursa de la Londra până la sfârșitul anului


LDV Kahrun
 Share

Recommended Posts

                                                                                                                                         YFU1V12.jpg

Aston Martin și-a anunțat oficial intenția de a se lista pe Bursa de Valori de la Londra într-o perioadă favorabilă și profitabilă, după mai mulți ani de pierderi repetate.

 

Aston Martin este aproape să devină primul constructor din Marea Britanie care se listează pe bursa de la Londra, după ce alte mărci precum Jaguar, Bentley sau Rolls-Royce au ajuns pe mâna unor investitori privați.
Așa cum Automarket a anunțat aici, britanicii au bifat în 2017 primul an cu profit de după 2010, confirmând că listarea la bursă este una dintre opțiunile pe care compania le ia în calcul.

Constructorul a înaintat o notificare oficială către autoritățile britanice în care își anunță intenția de listare la Bursa de Valori din Londra prin vânzarea unui pachet de acțiuni, așa cum a procedat și Ferrari în 2015.

Potrivit unor surse citate de Reuters, Aston Martin ar putea avea o valoare estimată la 6.3 miliarde de dolari, iar prospectul de listare, ce conține toate detaliile cu privire la acest proces, va fi publicat în jurul datei de 20 septembrie.

Șefii companiei speră că listarea va fi finalizată până la sfârșitul lui 2018, înainte ca Marea Britanie să iasă oficial din Uniunea Europeană și, astfel, să evite eventualele tarife de import de după Brexit.
 

 

 

 

 

Sursa: click

Link to comment
Share on other sites

:topic_closed:

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.