Jump to content

[24 septembrie] 1973 - independenţa Guineei-Bissau


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Imagini pentru guinea-bissau

 

 

 

 

Guineea-Bissau, cu denumirea oficială Republica Guineea-Bissau, sărbătoreşte Ziua naţională la 24 septembrie, data la care şi-a proclamat independenţa, în anul 1973.

Ţara, cu o suprafaţă de 36.125 kmp, este aşezată în partea de vest a Africii, pe malul Oceanului Atlantic, între Senegal (nord) şi Guineea (est şi la sud-est).

Capitala, Bissau/Bissao, este situată în vestul ţării, pe coasta atlantică, în estuarul râului Geba, potrivit "Enciclopediei statelor lumii" (2016). Alte oraşe importante sunt: Gabú, Bafatá, Cacheu, Mansôa

Conform sursei amintite, Guineea-Bissau este ţara cu cea mai scăzută altitudine medie de pe continentul african, relieful său fiind reprezentat de o câmpie continentală joasă, cu numeroase mlaştini în zona de coastă, şi un ţărm puternic fragmentat de golfuri şi însoţit de circa 60 de insule, cea mai mare parte grupate în Arhipelagul Bijagós (40 de insule, dintre care 20 locuite). Nu există înălţimi semnificative, altitudinea maximă ajungând la numai 300 m.

Râurile formează largi estuare. Cele mai importante râuri sunt Cacheu, Mansôa, Gęba şi Corubal.

Guineea-Bissau se bucură de o climă tropicală, cu două sezoane, cu temperaturi medii anuale ridicate (cuprinse între 25 şi 29 grade Celsius) şi cu precipitaţii bogate în sezonul umed (din iunie până în noiembrie).

Vegetaţia de savană din interior face loc, către coastă, pădurii tropicale umede, în timp ce zona litorală este dominată de mangrove. Fauna, specifică asociaţiilor vegetale, este de o varietate remarcabilă.

În 1446, litoralul ţării este explorat de navigatorul portughez Nuno Tristao, se artă în "Enciclopediei statelor lumii" (2016); în cursul secolelor următoare, portughezii îşi extind, treptat, dominaţia asupra interiorului teritoriului, pe care-l transformă într-o bază a comerţului cu sclavi, cu destinaţia Brazilia. Guineea-Bissau devine colonie de sine stătătoare în 1817, până atunci fiind administrată de guvernatorul Insulelor Capului Verde. Conferinţa Internaţională de la Berlin (1884-1885) recunoaşte oficial posesiunea Portugaliei asupra Insulelor Capului Verde şi a Guineei-Bissau. În 1961, Partidul African al Independenţei din Guineea-Bissau şi Insulele Capului Verde (PAIGC), fondat, în 1956, de Amilcar Cabral (asasinat în 1973), declanşează lupta armată împotriva autorităţilor coloniale. La 24 septembrie 1973, Republica Guineea-Bissau îşi proclamă independenţa - statut recunoscut şi de Portugalia, la 10 septembrie 1974, în urma "Revoluţiei Garoafelor Roşii"; astfel, Guineea-Bissau devine prima dintre coloniile portugheze care-şi dobândeşte neatârnarea.

Atracţiile micului stat african se leagă, în principal, de plajele frumoase, majoritatea izolate şi neumblate, de abundenţa faunei, ce include o populaţie semnificativă de cimpanzei şi hipopotami, precum şi de arhitectura colonială păstrată din era portugheză, notează site-ul www.globi.ro.

Arhipelagul Bijagós, în special insulele Bolama, Bubaque şi Galinhas, renumite pentru farmecul lor, pentru peisajele exotice şi pentru plajele cu nisip fin, se numără printre zonele sau obiectivele turistice.

Se adaugă capitala Bissau (aşezare întemeiată de portughezi în 1687, care ridică aici, şase ani mai târziu, fortul Sao Jose; în 1942, oraşul devine centrul administrativ al Guineei Portugheze, iar în anul 1974, al republicii independente Guineea-Bissau), oraşele Cacheu (cu bătrânul fort portughez ce păstrează tunurile de altădată şi conservă o mare varietate de statui din bronz, din perioade diferite), Gabú, Sao Domingos, Varela.

 

 

SURSĂ: AGERPRES.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.