Jump to content

[14 octombrie] 1944 - Masacrul de la Moisei


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Imagini pentru masacrul de la moisei

 

 

După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, Nord-Vestul Transilvaniei a intrat sub ocupaţie maghiară, întreg Maramureşul fiind alipit Ungariei. Comuna Moisei a fost printre primele aşezări româneşti ce au intrat sub administraţie ungară pe 7 septembrie 1940. La începutul lunii octombrie a anului 1944, frontul înainta în interiorul Ardealului, fiind eliberate primele teritorii. În aceste condiţii au avut loc şi crimele din Moisei.

 

Au fost identificate 31 de victime, dintre care două au rămas în viaţă. Cei doi supravieţuitori au fost Vasile Petrean, originar din comuna clujeană Pălatca, şi Vasile Ivaşcu, care ulterior a înnebunit parţial. Dintre cele 31 de victime, 24 erau originari din judeţul Mureş, 3 din judeţul Cluj şi 4 din judeţul Maramureş. Aceşti ţărani ardeleni erau internaţi în lagărele de muncă din oraşul Vişeu de Sus, fiind acuzaţi de „trădare de patrie“, de patriotism românesc ori partizanat.

 

În ziua de sâmbătă, 14 octombrie 1944, prizonierii din lagărul de la Vişeu de Sus au fost urcaţi de militari unguri într-un camion şi transportaţi la Moisei, comuna fiind în prealabil complet evacuată de locuitori. 12 dintre ei au fost închişi într-o căsuţă de lemn, fiind împuşcaţi de către soldaţii maghiari, care trăgeau prin geamuri şi uşă. În continuare au fost ucişi şi ceilalţi români. Masacrul s-a întâmplat pe la orele 15, în aceeaşi noapte, militarii incendiind satul şi arzând circa 300 de case. 

 

Cadavrele intrate deja în putrefacţie, au fost îngropate la două săptămâni după comiterea masacrului, când localnicii au revenit la gospodăriile lor. Deasupra gropii comune s-a înălţat o troiţă de lemn, înlocuită dupa câţiva ani de un obelisc din piatră. 

 

În anul 1983 cele două locuinţe în care s-au săvârşit crimele au fost transformate în case memoriale, muzee deschise publicului larg, iar în amintirea martirilor a fost ridicat un ansamblu memorial. Monumentul cuprinde 12 figuri de piatră - 2 chipuri omeneşti şi 10 măşti tradiţionale maramureşene - fiind realizat de sculptorul maramureşan Gheza Vida.

 

Crimele de la Moisei au constituit sursă de inspiraţie pentru filmul artistic Ultima frontieră a morţii, regizat de Virgil Calotescu în anul 1979, film care îi are în distribuţie pe Florin Piersic, Ion Dichiseanu, Vlad Rădescu, Emanoil Petruţ, Mihai Mereuţă sau Mariana Mihuţ.

 

 

SURSĂ: Adevărul.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.