Jump to content

[7 noiembrie] 1879 - naşterea lui Lev Troţki


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Young Leon Trotsky 2014 Digitally recolored photo | Russian history,  Russian revolution, Bolshevik revolution

 

 

 

 

Leon Troţki (născut Lev Davidovici Bronstein) a fost unul dintre comuniştii care au jucat un rol important în lovitura de stat dată de bolşevici în noiembrie 1917. A servit cauza comunistă o viaţă întreagă, dar foştii camarazi i-au devenit duşmani, ceea ce a dus la asasinarea sa la 20 august 1940, în urma ordinului dat de cel supranumit „părintele popoarelor”, Stalin (născut Iosif Visarionovici Djugaşvili).

 

Troţki se naşte în 1879 într-o familie evreiască înstarită din Imperiul Ţarist. Lev Bronstein va adera de tânăr la mişcarea revoluţionara clandestină reuşindă să se afirme prin talentul oratoric şi inteligenţa sa. Va deveni un nume important al Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Rusia. 
 
În 1903, intră în conflict cu Lenin, nemulţumit de modul în care acesta teoretizase rolul partidului în procesul revoluţionar, idei apărute în lucrarea „Ce-i de făcut?”, semnată de Lenin în 1903. 
 
El a fost ales preşedinte al Sovietului deputaţilor muncitorilor din Sankt Peterburg. Implicarea sa în greva generală din octombrie şi sprijinul acordat rebeliunii armate au dus la condamnarea sa la exil pe viaţă. În ianuarie 1907, el a evadat din exil şi s-a refugiat la Londra. Va continua să scrie pamflete şi articole despre necesitatea revoluţiei proletare şi schimbarea regimului în Rusia.
 
În perioada Războielor balcanice, Troţki va sta la Mangalia, la bunul său prieten Cristian Racovski (născut Hristu Stancev), comunist român de origine bulgară, care deţinea o mare moşie în localitatea de la malul Mării Negre. Odată cu începerea Primului Război Mondial se va muta în Elveţia, ulterior în Franţa. Expulzat de autorităţile franceze în timpul războiului, alege drept nouă casă New York-ul, de unde va pleca în iarna lui 1917, decizie luată după evenimentele revoluţionare petrecute în Rusia. 
 
Troţki va deveni secundul lui Lenin, ajutându-l pe cel din urmă şi revoluţionarii bolşevici să preia puterea în urma loviturii de stat din noiembrie 1917. E numit, în primă fază, Comisar al Poporului pentru Afacerile Externe, dar renunţă  la această funcţie foarte repede şi are grijă să fie desemnat Comisar al Poporului pentru Afacerile Armatei şi Flotei (până în 1925 va deţine funcţia). De asemenea, de numele lui Troţki se leagă şi apariţia Armatei Roşii şi punerea la punct a acesteia, instrument folosit pentru a-i îndepărta şi elimina fizic pe cei care se opuneau bolşevicilor: de la menşevici la anarhişti şi susţinători ai fostului regim. 
 
După moartea lui Lenin, Troţki va intra într-un lung conflict cu Stalin, ceea ce îl va costa şi viaţa. Treptat, fostul lider al Armatei Roşii este eliminat din structurile de conducere ale partidului bolşevic, dar şi din cele ale aparatului de stat. 
 
În 1928, din decizia lui Stalin, Troţki e deportat. Primul loc al exilului prelungit e insula turcească Prinkipo, unde stă patru ani. Următorii patru ani îi va petrece în Franţa şi Norvegia, pentru ca în 1937 să fie trimis, în Mexic.
 
„Sigur, a fost calomniat, hărţuit, urmărit şi în final ucis, dar nu putem uita care au fost idealurile lui Troţki: distrugerea civilizaţiei burgheze, a statului de drept, lichidarea ţărănimii „individualiste”, revoluţia mondială cu orice preţ şi cu orice risc. Victimele acestor morbide experimente nu contau, erau parte a unei grandioase aventuri istorice. O mentalitate contagioasă care i-a influenţat pe Mao, Guevara, Raul Sendic, Mario Firmenich, Andreas Baader si pe atâţia alţi iluminaţi, adică posedaţi, revoluţionari”, scrie politologul Vladimir Tismăneanu în articolul „Cine a fost Lev Davidovici Troţki? Despre comunism, terorism şi mistica revoluţiei totale”, apărut pe contributors.ro. 
 
În 1937, Diego Rivera, important lider comunist mexican, îl găzduieşte pe Troţki. Partidul Comunist Mexican era la acea vreme scindat între aripa stalinistă şi cea troţkistă. 
 
Troţki a stat şi în casa Fridei Kahlo din Coyoacan, femeie cu care are şi o aventură. „Sejurul” fostului lider al Armatei Roşii va lua sfârşit în 20 august 1940 când e asasinat de Ramon Mercader, agentul NKVD trimis de Beria (şeful NKVD). Asasinarea lui Troţki fusese decisă chiar de Stalin. 
 
La 20 august 1940, Ramon Mercader, invitat al lui Troţki la acel moment, îl loveşte în cap cu un cuţit de spart gheaţa pe liderul comunist (unele variannte susţin că arma folisită pentru asasinat a fost o toporişcă). Troţki nu moare pe loc. Va rezista în jur de 26 de ore. La 7.25, în ziua de 21 august 1940, cel  mai cunoscut teoretician al „revoluţiei permanente”, moare. 

 

 

SURSĂ: Adevărul.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.