Jump to content

[15 noiembrie] 1891 - naşterea lui Erwin Rommel


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Imagini pentru erwin rommel

 

 

 

Feldmareşalul ger­man Erwin Rommel este considerat un geniu militar care ar fi putut să schim­be soarta celui de-al Doi­lea Război Mondial. Deşi este apreciat drept unul dintre cei mai ca­pa­bili conducători ai Wehr­machtului, armata ger­mană din pe­rioada celei de-a doua con­fla­graţii mon­diale, Erwin Rommel a câştigat o aură de erou mito­logic, ca ur­mare a implicării sale în aten­tatul cu bombă împotriva lui Adolf Hitler. De altfel, în urma eşecului atenta­torilor, Erwin Rommel a fost nevoit să se sinucidă. Atentatul organizat împotriva lui Hitler a rămas în analele istorice sub denumirea de „Operaţiunea Valkiria”.

 

Erwin Rommel s-a născut în Regatul Wurttemberg în anul 1891. Tatăl său era profesor la şcoala secundară protestantă, iar mama sa descindea dintr-o fa­milie nobiliară şi era fiica unui demnitar local. Viitorul feldma­reşal a mai avut doi fraţi şi o soră. La vârsta de 14 ani, Erwin ­Rommel a construit un planor, cu care a reuşit să zboare pe dis­tan­ţe scurte, iar membrii fa­miliei sale erau convinşi că va deveni in­giner. Spre dezamă­girea lor, în anul 1910, Erwin Rommel s-a înrolat în Regi­mentul 124 de cadeţi şi apoi a absolvit Şcoala de Ofiţeri din Danzig. În anul 1911, Rommel a terminat şcoala de ofiţeri. În anul 1912, el a devenit loco­tenent.

 

În anul 1914, la izbucnirea Pri­mului Război Mondial, Erwin Rommel a fost trimis să lupte ca ofiţer pe frontul din Franţa. Pen­tru că era considerat prea tânăr, Erwin Rommel nu a pri­mit funcţii de comandă. Abia după ce a primit botezul focului tânărul ofiţer a fost numit la comanda unei com­panii. Însă el s-a distins prin mai multe misiuni în care a dovedit curaj. În anul 1916, când România a intrat în război împotriva Pute­­ri­lor Centrale, mai multe regimente, inclusiv Regi­men­tul 6 Wurttemberg, au fost dislocate de armata germană de pe fron­tul din Franţa pe cel din Transil­vania, unde românii câştigaseră pri­me­le bătălii împotriva aus­tro-ungarilor. În acelaşi regiment cu Ro­m­mel lupta viitorul feld­ma­reşal Friedrich von Paulus, cel care a condus, în cel de-al Doi­lea Răz­boi Mondial, arma­tele germane şi române încer­cuite la Sta­lingrad. Pe frontul românesc, Erwin Ro­mmel şi-a demonstrat capa­ci­tatea militară în cursul lup­te­lor de pe Valea Jiului. Tânărul ofiţer a fost numit la comanda a şase companii de mitraliori, care au învins mai multe unităţi româ­neşti. Cu Erwin Rommel în pri­ma linie, ger­manii au străpuns frontul şi au invadat Regatul României.

 

Unitatea lui Rommel a luat parte la ocuparea Craiovei şi a Bucureştiului. Însă norocul avea să îl părăsească pe tânărul ofiţer în bătăliile din Moldova, din „triun­ghiul morţii”, Mără­şti-Mără­şeşti-Oituz. Armatele germane au fost înfrânte de Armata Română reorganizată. Însă, din cauza fugii de pe front a trupelor ruseşti, teoretic aliate cu cele româneşti, dar care erau bolşevizate, România a fost nevoită să încheie un armistiţiu cu Puterile Centrale şi să nego­cieze o pace dezas­truoasă, Pacea de la Buftea-Bucureşti. În acest context, regimentul lui Erwin Rommel a fost retras de pe fron­tul ro­mânesc şi trimis să lupte în Italia. Ofiţerul german s-a re­marcat prin acte de curaj în bătăliile de pe actualul teritoriu al Sloveniei şi a fost decorat de mai multe ori cu Crucea de Fier. În perioada interbelică, Erwin Rommel a activat ca instructor în mai multe şcoli de ofiţeri, inclusiv la celebrele şcoli din Dresda şi din Potsdam. După instaurarea regimului naţional-socialist, în anul 1933, Rommel a primit funcţia de coordonator al pre­gătirii militare pe care o urmau membrii organizaţiei de tineret a NSDAP-ului, Hitler­ju­gend.

 

În anul 1938, Rommel a de­venit colonel şi a fost numit coman­dant al Academiei de Răz­boi din Wiener Neustadt din Austria ocupată. Ulterior, el a fost numit comandant al batalio­nului care avea în grijă protecţia personală a lui Adolf Hitler. Tot el a orga­nizat parada din Berlin a tru­pe­lor germane, revenite în capitala Reichului după în­frân­gerea Poloniei. Însă celebritatea şi-a câştigat-o după ce a fost numit la comanda corpului expediţionar german din Africa, trimis de Adolf Hitler să le dea ajutor italienilor în bătălia cu englezii şi să cuce­rească Egiptul. Erwin Rommel a câştigat mai multe bătălii, care i-au adus rangul de feldmareşal. Însă, în cele din urmă, el a fost înfrânt de britanici din cauza intervenției americane și a lipsei de interes pe care Hitler a manifestat-o față de frontul african.

 

Germanii au părăsit Africa, iar Erwin Rommel s-a întors în Germania. Aici, pe data de 14 octombrie 1944, el a fost nevoit să se sinucidă, cu otravă, după ce Adolf Hitler a descoperit implicarea sa în atentatul cu bombă organizat împotriva sa de mai mulţi ofiţeri germani pe data de 20 iulie 1944. Martorii spun că fiola cu otravă i-a fost oferită de generalii Burgdorf şi Maisel.

 

Figura mareşalului Erwin Rommel este una dintre puţinele ale liderilor Germaniei lui Hitler cu trăsături preponderent pozitive. Un curent istoriografic tot mai puternic conturat încearcă o reevaluare critică a unor figuri reprezentative ale Germaniei Naţional-Socialiste. Nu este vorba de tentative de reabilitare a personajelor condamnate pentru crime de război, ci de încercări de lămurire a activităţii reale a celor care au fost implicaţi în vâltoarea celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi în cele care au precedat marea conflagraţie.

 

Pentru mulţi, Erwin Rommel este prototipul eroului germanic, capabil să-i înfrunte pe duşmani oriunde, chiar și în plin deşert. Există un adevărat păienjeniş de mituri ţesute în jurul Vulpii Deșertului. Pentru cei care susţin teza unei rezistenţe cât de cât semnificative a ofiţerilor germani împotriva naţional-socialismului, Erwin Rommel este protectorul conspiratorilor care au pus la cale atentatul cu bombă împotriva lui Adolf Hitler, comis pe data de 20 iulie 1944. Iar Erwin Rommel ar fi plătit cu viaţa colaborarea cu conspiratorii. Pentru adversarii săi englezi, Erwin Rommel a fost un adversar „frecventabil”, demn de respect, pentru că pe frontul din Africa de Nord nu au fost ororile de pe Frontul de Est. În România, dincolo de amintirea mareşalului german, a rămas memoria tânărului şi capabilului ofiţer din armata kaiserului Wilhelm al II-lea, care a luat parte la luptele de pe Valea Jiului, când armatele germane şi austro-ungare au înfrânt dramatic Armata Regală Română, în timpul Primului Război Mondial. Totuși, Armata Română a învățat lecții prețioase din aceste înfrângeri și a reușit în vara lui 1917 victorii răsunătoare la Mărășești, Mărăști și Oituz.

 

 

SURSĂ: Istorie pe scurt.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.