Jump to content

Au început evenimentele de iarnă. Detalii aici

Sign in to follow this  
BIS aka OldNab

[16 noiembrie] 1816 - naşterea lui Andrei Mureşanu

Recommended Posts

Imagini pentru andrei muresanu

 

 

Deşi pe parcursul istoriei sale naţiunea română s-a aflat timp îndelungat sub dominaţii străine, parte din ea – românii din Transilvania – fiind supusă  unor politici crunte de deznaţionalizare ce vizau dispariţia ei, aceasta a generat, în momente de grea cumpănă, valori umane providenţiale sortite spre a o deştepta, a-i desluşi calea şi a o călăuzi în dorinţa sa de afirmare ca naţiune europeană civilizată şi de înfăptuire a statului naţional român. Între asemenea bărbaţi eminenţi se regăseşte şi Andrei Mureşianu, poetul deşteptării naţionale, fără de care naţiunea română poate nu ar fi atât de mândră, iar Panteonul istoric şi cultural românesc atât de gigantic.

 

Biografia lui Andrei Mureşanu (1816-1863), relevă activitatea sa ca profesor, poet, filolog şi teolog, dar şi faptul că a fost un mare patriot care şi-a pus întreaga lui actictivitate şi existenţă, chiar cu sacrificarea propriei sănătăţi, în slujba intereselor naţionale româneşti. În acelaşi timp, potrivit biografilor săi, în formarea sa intelectuală se disting trei perioade ce constitue, de altfel, fundamentele acestei biografii: şcoala gimnazială la Bistriţa, studiile liceale şi superioare în teologie şi filosofie, la Blaj şi perioada profesorală şi jurnalistică de la Braşov. Cunoscătorii vieţii lui Mureşianu, consideră că anul 1838, când se stabileşte la Braşov, inaugurează perioada cea mai importantă şi prolifică din viaţa sa şi care l-a făcut cunoscut tuturor românilor. Aici funcţionează ca profesor la Şcoala Comercială care a stat ulterior la baza înfiinţării primului gimnaziu din Braşov, dar şi la Gimnaziul catolic şi ca redactor adjunct la publicaţiile româneşti recent apărute, „Gazeta de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” conduse de George Bariţiu. Anul revoluţionar 1848 îl găseşte pe Andrei Mureşianu tot la Braşov alături de George Bariţiu, marele său prieten şi sprijin în viaţă. Revoluţia română de la 1848 a dat românilor, pentru totdeauna, pe poetul Andrei Mureşianu, autorul celei mai însemnate poezii datorate vreunei revoluţii româneşti- „Deşteaptă-te române”. La Braşov, în revista „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, din 21 iunie 1848, a apărut pentru prima dată poezia „Un răsunet” devenită „Deşteaptă-te române”. De la început a avut un puternic impact asupra tuturor românilor întrucât încununa idealul naţional românesc, acela al „unirii în cuget şi simţiri a românilor din cele patru unghiuri” şi al înfăptuirii statului naţional român. La fel, răspândirea şi popularitatea acestei poezii în toate teritoriile locuite de români, dar şi în rândul personalităţilor culturale, de-a lungul vremii, a fost pe măsură. Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu, Ion Pillat, Iosif Vulcan, Valeriu Branişte, C. Medrea, Ion Vlasiu, Mişu Pop, Aron Densuşianu, Viorel Cosma, ş.a. i-au dedicat pentru rămânerea în eternitate nepreţuite scrieri, poezii, ode, balade, monografi, sculpturi şi picturi. Toate aceste elogii îl păstrează veşnic pe Andrei Mureşianu în sufletele şi inimile românilor. Perioada apariţiei şi genialitatea versurilor din „Deşteaptă-te române” este datorată şi conjuncturii în care au fost scrise – anul revoluţionar 1848 – mai exact în a doua jumătate a lunii mai, când la Braşov erau prezenţi o serie de fruntaşi revoluţionari români din Moldova şi Ţara Românească, care participaseră anterior la Adunarea Naţională de la Blaj, din 3/15 mai. Deosebit de importante în acest sens sunt relatările lui George Moroianu, cunoscutul om politic şi publicist, care, într-o conferinţă de presă ţinută la Cluj, în anul 1927, afirma: „Mi-a povestit în mai multe rânduri Suzana Mureşanu (n.n.- soţia lui Andrei Mureşanu) cum a scris Andrei Mureşianu celebrul său imn naţional Deşteaptă-te române, spunea că prin a doua jumătate a lunii mai 1848 erau adunaţi în Braşov mai mulţi fruntaşi români din Principate, între care Bălcescu, unul sau amândoi fraţii Brătianu, Magheru, Alecsandri, Golescu, Cezar Bolliac, George Sion…şi alţii, din care unii se înapoiaseră de la Adunarea Naţională din Blaj, la care luaseră parte. În Braşov aceşti fruntaşi din ţara veche se întâlneau adeseori cu fruntaşii locali ai românilor, care erau cei doi Mureşeni – Iacob şi Andrei – cu Bariţiu, cu protopopul Popazu şi cu Pavel Vasici… De la o asemenea întâlnire, îmi povestea răposata Suzana Mureşianu, s-a întors odată pe la fiinea lui mai (n.n.-1848), bărbatul ei, târziu, după miezul nopţii, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din Deşteaptă-te române”(J. Gherman, Geneza unui imn, ASTRA, nr. 6/1996).

 

„Deşteaptă-te române”, devenit ulterior Imnul Naţional al României, a fost cântat de-a lungul timpului pe întregul spaţiu geografic românesc, la toate manifestările publice cu caracter cultural şi naţional-patriotic. Datorită, în primul rând, faptului că el definea destinul naţiunii române în cadrul istoriei aprecierile la adresa sa sunt superlative: monumental, gigantic, profetic, magnific. Aşa de pildă, descria Aron Densuşianu ceea ce a însemnat „Deşteaptă-te române”: „ Acest admirabil cântec a imprimat într-un cadru restrâns tot ce a existat mare în viaţa noastră, toţi românii, toate credinţele şi aspiraţiile lor, plângerile sorţii, ca şi răsunetele de eroism. Blestemul tinerimei ca şi îndumnezeirea libertăţii, sunt descrise cu atâta vigoare şi avânt încât se pare că la crearea acestui cântec serafimii i-au dat poetului condeiul din aripa lor de foc. În acest cântec este desăvârşirea spiritului biblic, o gravitate profetică”.  Popularitatea poeziei a devenit atât de mare încât a fost copiată de dascălii bisericeşti, profesorii şi tinerii români patrioţi în numeroase manuscrise ce au fost răspândite pretutindeni. În Moldova şi Ţara Românească, iar mai apoi în Principatele române şi Regat până la Marea Unire de la 1918 se cânta liber, în timp ce în Transilvania „Deşteaptă-te române” a fost interzis de autorităţile habsburgice şi ulterior, după anul 1867, de cele austro-ungare. De altfel, persecutarea românilor care recitau poezia sau cântau „Deşteaptă-te române”, de către autorităţile ungare era literă de lege, aşa cum rezultă chiar din afirmaţiile cenzorului de la aceea dată din Braşov, preotul catolic maghiar Kovacs Antal, făcute la o discuţie cu Andrei Mureşianu: „Dacă citeam poezia nu te lăsam să o publici. Vei avea de suferit din cauza lui „Deşteaptă-te române” şi are să-ţi fie persecutată familia”(J. Gherman, Geneza unui imn, ASTRA, nr. 6/1996).

 

De asemenea, referitor la interzicerea cultului memoriei lui Andrei Mureşanu, de către autorităţile maghiare asupritoare, deosebit de elocvente sunt amintirile lui Sextil Puşcariu, consemnate în volumul „Braşovul de altădată”: „În preseara Sfântului Andrei studenţii români împodobeau totdeauna mormântul cu flori şi panglici tricolore. În epoca înteţirii şovinismului maghiar acest act „iredentist” a fost interzis. Cu toată opreliştea şi cu toate că la mormânt erau postaţi poliţişti pe vremea mea n-a fost un singur an în care mormântul să fi rămas fără flori şi tricolor”.

 

„Deşteaptă-te române” a fost perceput de români ca „un strigăt de revoltă, voce a sângelui latinităţii noastre, imn de reîntregire statală, odă eroică de izbândă seculară a poporului român” aşa cum în mod pertinent aprecia muzicologul Viorel Cosma. Aşa se explică prezenţa acestui imn pe parcursul tuturor momentelor cruciale şi decisive ale istoriei românilor – Revoluţia de la 1848-1849, Unirea Principatelor Române de la 1859, Războiul de Independenţă al României de la 1877, Primul Război Mondial şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, când a avut loc reîntregirea naţiunii române şi constituirea Statului Naţional Român, Al Doilea Război Mondial şi eliberarea teritoriului de nord-vest al României de sub ocupaţia Ungariei horthyste. Din această perspectivă este demn de menţionat cum îşi amintea Nicolae Bălcescu prezenţa cântecului în timpul Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania – episodul războiului din Munţii Apuseni: „Apoi cu toţii, juni, bărbaţi şi bătrâni se puneau de făceau să răsune văile munţilor de cântări de vitejie şi de naţionalitate, mai cu seamă de acea puternică şi frumoasă marsilieză a d-lui Mureşan „Deşteaptă-te române”, pe care o cântau chiar în mijlocul focurilor şi a urletelor tunurilor şi siliseră şi pe unguri a o învăţa şi a o cânta în bătaie, împreună cu dânşii”.

 

Cu siguranţă că între cele mai nimerite aprecieri asupra valorii şi perenităţii poeziei „Deşteaptă-te române” se găseşte aceea a fostului Mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală care spunea: „Câţi n-au scris volume peste volume din care poţi număra cu milioanele pe cei care nu ştiu nici măcar un vers, dar câţi români nu ştiu măcar o strofă din poezia lui Andrei Mureșanu?”

 

Andrei Mureşanu, bardul revoluţiei paşoptiste, îşi doarme somnul de veci la Braşov – „locul fericirii sale…unde se făcu cunoscut lumii româneşti, aici erau amicii şi stimătorii săi numeroşi care atât de mult l-au iubit şi în viaţă şi după moarte”, în Scheiul românesc păstrător al atâtor tradiţii istorice şi culturale ale românilor, acolo unde a fost creat „Deşteaptă-te române” – în cimitirul Bisericii ortodoxe „Sf. Paraschiva”, unde cei care îi vizitează mormântul văd tricolorul românesc care-l veghează permanent, dovadă că românii nu l-au uitat şi nu îl vor uita niciodată.

 

 

SURSĂ: Naţiunea.

Edited by BIS aka OldNab

Share this post


Link to post
Share on other sites

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

×

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.