Jump to content

Teixeira semnează noul contract cu FCSB! Ce clauză specială conţine acordul şi care va fi salariul mijlocaşului


uSp
 Share

Recommended Posts

filipe-teixeira-mediafax.png?width=815

 

Filipe Teixeira, 38 de ani, va continua la FCSB, vicecampioana Ligii 1 Betano, şi din 2019. Portughezul urmează să semneze contractul, dar salariul său va fi diminuat. Actuala înţelegere cu roş-albaştrii expiră la 1 ianuarie 2019.

 

"Teixeira avea contract până în vară, dar avea o clauză prin care în cazul în care echipa nu se califica în cupele europene înţelegerea putea fi reziliată de comun acord, în iarnă. Este în negocieri, probabil va semna noul contract atunci când se va întoarce din vacanţă, în ianuarie. Din câte am văzut şi Steaua îl doreşte şi el îşi doreşte să continue la Steaua.

El se află momentan în Portugalia, la recuperare" a declarat Emilian Hulubei, preşedintele AFAN, la Digi Sport. Conform aceleiaşi surse, Teixeira primeşte 20.000 de euro lunar, dar noul contract îi va aduce o diminuare, urmând a încasa 15.000 de euro pe lună. Deşi e veteranul din lotul lui Dică, portughezul e extrem de apreciat, inclusiv de către Gigi Becali, pentru modul exemplar în care se pregăteşte şi pentru evoluţia sa din teren.

Portughezul a acuzat dureri musculare la meciul cu Sepsi, disputat la data de 5 decembrie.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

  • uSp locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.