Jump to content

Încă o lovitură încasată de Becali! ÎCCJ a motivat de ce FCSB nu mai poate folosi numele Steaua!


eB Waldo
 Share

Recommended Posts

MSZoYXNoPTE1Y2Y0ZDg3ZTg2ZDlmODA3NmY2OGM2

 

 

A trecut aproape un an de când magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au dat verdictul în procesul dintre FCSB și Armată și au decis că gruparea lui Gigi Becali nu mai poate folosi marca Steaua, deși latifundiarul din Pipera are o altă versiune.

 

Becali susține că judecătorul va decide în viitor cine deține de fapt marca notorie, FCSB sau CSA Steaua. ”Acum, Curtea de Apel ce spune de fapt? A spus că nu e relevantă acea hotărâre a Curții Supreme care se referă doar la marca grafică, care este a lor, adevărat, dar nouă ne-a admis că este o altă chestiune de judecată. Este admis că ei pot avea marcă notorie. Și acum judecătorul trebuie să decidă cine este notoriu, noi sau ei?”, a spus Becali, la finalul lui ianuarie 2019.

 

Acum, a apărut și motivarea acelei decizii în care se precizează și singura condiție în care roș-albaștrii ar putea reveni la vechea denumire. ”ICCJ explică faptul că Registrul Comerțului nu figurează, într-adevăr, în calitate de pârât. Totuși, legiuitorul prevede obligația instanței de judecată de a dispune în mod expres efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului, iar în vederea îndeplinirii acestei obligații, prima instanța a considerat necesară prezența în proces a Registrului Comerțului, care este abilitat, potrivit legii, cu atare operațiune. Apoi, instanța arată că "Obligarea Registrului Comerțului să radieze "Steaua București" din numele societății lui Becali nu împiedică alegerea de către recurentă (FCSB - n.red.) a unei noi denumiri distinctive și disponibile, care să nu cuprindă semnele "Steaua" și "Steaua București" ori semne similare cu mărcile reclamantei și cu respectarea prevederilor art. 35 și 38 din lege, referitoare la includerea unei mențiuni care să deosebească firma nouă de cele preexistente, cu consecință reinscrierii firmei în registru”, au dezvăluit jurnaliștii de la ziare.com, cei care au intrat în posesia motivării.

 

Magistrații nu au fost de acord nici cu argumentul invocat de către avocații lui Gigi Becali și anume că actuala echipă din Liga 1 deține marca notorie Steaua București. "Se constată că invocarea unei mărci notorii abia în prezența faza procesuală reprezintă o apărare nouă în recurs, inadmisibilă în conformitate cu art. 494 cu referire la art. 478 alin. 2 Cod procedura civilă”, se explică în motivare.

 

Singura soluție în care FCSB mai poate folosi marca Steaua!


Dincolo de toate aceste detalii, în același document se mai precizează că entitatea patronată de Gigi Becali poate folosi, totuși, numele Steaua București cu o singură condiție: să pice la pace cu Armata! În același proces, instanța a decis să-i interzică societății lui Becali dreptul de a folosi, fără consimțământul reclamantei, denumirile ”Steaua, Steaua București sau a altor însemne similare în activitatea comercială, inclusiv în curpinsul denumirii comerciale și în special în competițiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate sub orice formă, în înscrierile în asociațiile și federațiile sportive”, se mai arată în motivare.

 

Altfel spus, Becali trebuie să găsească o soluție pentru a face pace cu Armata dacă mai vrea să folosească vreodată numele Steaua! Această ”portiță” pare una închisă din start, din moment ce reprezentanții Armatei au spus că nu sunt interesați de o înțelegere cu FCSB. Mărturie în acest sens stă procesul intentat clubului din Liga 1, prin care Florin Talpan, juristul CSA Steaua, solicită despăgubiri de imagine în valoare de 37 de milioane de euro! Cei de la CSA susțin că FCSB a folosit ilegal marca până în 2014.

 

SURSA

Edited by eB Waldo
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.