Jump to content

Sezonul 3 de Maraton a început. Detalii aici
Fuziunea serverelor de SA-MP. Detalii aici

Sign in to follow this  
Wizzle

Ziua în care a venit pe lume omul care a revoluţionat fizica

Recommended Posts

einstein.jpg?width=618&height=361

 

 

 

Pe 14 martie 1879 s-a născut Albert Einstein, fizician, autorul Teoriei Relativităţii şi laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1921). 139 de ani mai târziu, în aceeaşi zi de 14 martie, dar 2018, Stephen Hawking, unul din cei mai cunoscuţi fizicieni şi cosmologi contemporani, profesor la Universitatea Cambridge, a decedat la vârsta de 76 de ani.

Albert Einstein s-a născut pe 14 martie 1879 la Ulm, un oraş modest din Germania, într-o familie de evrei. Tatăl său, Hermann Einstein, era electrician şi cocheta şi cu statutul de inventator. Mama sa, Pauline Koch, era o fire mai degrabă artistică, cu înclinaţii muzicale, interpretând foarte bine la pian sonatele lui Beethoven.

 

 

Fratele mamei sale, Caesar Koch, inginer de profesie, care locuia împreună cu familia lui Albert, a avut o influenţă foarte mare asupra copilului, mai ales în ceea ce priveşte ştiinţele exacte, revelându-i latura pasionantă a matematicii. Atunci când micul Albert avea 6 ani, părinţii i-au luat un profesor de vioară, dar muzica l-a lăsat aproape indiferent până în ziua când a descoperit sonatele lui Mozart. Din acel moment, cântatul la vioară a devenit una dintre cele mai fierbinţi pasiuni ale viitorului savant. Copilul Albert Einstein era foarte timid şi singuratic şi îi plăcea să se joace singur în parc şi în pădure.

 

În timpul şcolii generale şi a colegiului, tânărul Einstein nu a fost un elev prea strălucit, excelând exclusiv la matematici şi fizică. Cu toate acestea, în 1905, la 26 de ani, Einstein avea să publice două articole ştiinţifice care aveau să revoluţioneze lumea.

 

Primul descria transformarea energiei unui corp încălzit în energie luminoasă. Această trasformare nu era posibilă decât considerând lumina ca fiind formată din particule, pe care Einstein le-a numit cuante de lumină (fotoni). Lumina, afirma Einstein, nu este nici continuă, nici discontinuă, ci se află în ambele ipostaze în acelaşi timp. Fără să ştie încă exact cum este posibil ca lumina să aibă în acelaşi timp două proprietăţi opuse, Einstein intuise un adevăr fundamental al fizicii, pe care cercetările ulterioare îl vor confirma. Al doilea articol îşi propunea să rezolve problema eterului. Teoria lui Einstein excludea existenţa eterului. Singura dată exactă care permite descrierea vitezei luminii este viteza sa c, constantă oricare ar fi viteza observatorului. În septembrie 1905, Einstein adaugă o completare a acestui articol şi elaborează celebra formula E=mc2. Einstein începe să se gândească la teoria relativităţii generale pentru a explica fenomenul căderii corpurilor. Dar savantul a realizat că pentru a ajunge la un rezultat ştiinţific în această privinţă avea nevoie de cunoştinţe mai aprofundate în matematicile moderne.

 

Descoperă vă prezintă semnificaţiile istorice ale zilei de 14 martie:

1804 - S-a născut, la Viena, compozitorul austriac Johann Strauss – tatăl. (m.1849).

1854 - S-a născut poetul Alexandru Macedonski, reprezentant al simbolismului în poezia românească, (m. 1920).

 

1881 - A fost proclamat regatul României. Prinţul Carol I de Hohenzollern va fi încoronat rege la 10 mai.

1883 - A încetat din viaţă Karl Marx (n. 1818).

1939 - Germania nazistă ocupă Cehoslovacia.

 

1965 - A murit inginerul Dimitrie Leonida, unul dintre pionierii electrificării României, organizator al primului muzeu tehnic din ţară

1992 - Osemintele lui Nicolae Titulescu, aduse din Franţa, au fost reînhumate la Braşov.

2002 - Liderii sârbi şi muntenegreni, alături de Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru diplomaţie, Javier Solana, au semnat un acord de principiu în ceea ce priveşte formarea unui nou stat Serbia-Muntenegru.

 

2004 - Vladimir Putin este reales preşedinte al Rusiei.

2006 - A încetat din viaţă Lennart Meri, primul preşedinte al Estoniei după ce ţara şi-a redobândit independenţa de la fosta Uniune Sovietică. Scriitor, dramaturg şi regizor de film, dl Meri şi-a petrecut o parte a copilăriei în Siberia, unde a fost deportată familia sa după anexarea de către URSS a statelor baltice. (n. 1929).

2018 - A încetat din viaţă Stephen Hawking, la vârsta de 76 de ani, unul din cei mai cunoscuţi fizicieni şi cosmologi contemporani, profesor la Universitatea Cambridge.

 

 

 

 

descopera.ro

Share this post


Link to post
Share on other sites

lock.

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

×

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.