Scoala in Evul Mediu

[D a n n]

În evul mediu, religia a reprezentat principala influență, întrucât, de obicei, școlile stăteau pe lângă biserici.Atunci au apărut și universitatile, produsul gandirii scolastice, curent ce urmarea sa impace conceptia crestina oglindita in Biblie cu intelepciunea mostenita de la filosofii „pagani“ ai Antichitatii.. Aparitia tiparului a dus la o larga raspandire a cartilor, iar pe ici, pe colo, au inceput sa-si faca loc chiar noi teorii asupra educatiei. Dar tot membrii claselor instarite erau cei care beneficiau de educatia clasica, de invatarea literaturii, a mitologiei, a istoriei. Ceilalti erau nevoiti sa se multumeasca doar cu o educatie religioasa rudimentara si cu invatarea deprinderilor necesare traiului de zi cu zi. In rest, analfabetism, obscurantism… ca in timpul Evului Mediu.

 

Miscarea protestanta din secolul al XVI-lea a avut, din acest punct de vedere, un rol extrem de benefic. In dorinta lor de a-i face pe credinciosi sa citeasca sistematic Biblia – parte importanta a programului lor de reforma religioasa –, conducatorii Reformei au promovat infiintarea a numeroase scoli primare, care ofereau o educatie de baza – scris, citit, aritmetica si religie – pentru copii, in limba proprie a acestora. Spre deosebire de textele in latina invatate pe de rost in scolile catolice, studiul Scripturii in limba materna a elevului deschidea o fereastra spre lumea ideilor: istoria, mitologia crestina puteau deveni, dupa 3-4 ani de scoala, parte din viata fiecaruia. Atat baietii, cat si fetele puteau avea parte de acest nivel minim de educatie. Mai departe, la nivele de scoala mai avansate, mergeau de obicei baietii, abia acum apucandu-se de greaca si latina care faceau inca parte din buna educatie a unui barbat in secolul al XVI-lea.

 

 

Școala și biserica

În Europa, Evul Mediu a fost o perioadă în care, deși școala s-a dezvoltat, a rămas un privilegiu pe care doar copii persoanelor bogate și-l permiteau. Pentru cei mai multi, supravietuirea parea permanent mai importanta decat invatatura; a avea ce manca a doua zi era mai important decat a sti sa scrii si sa citesti, ceea ce ducea in mod fatal la segregare: cei mai saraci aveau nevoie de copiii lor ca brate de munca si nu isi puteau ingadui sa-i trimita la scoala.Rolul principal a revenit bisericii. De multe ori, preotii si calugarii erau cei mai invatati oameni ai unei comunitati, iar una dintre misiunile lor era transmiterea cunostintelor catre ceilalti membri ai comunitatii. 

În Evul Mediu şcoala a funcţionat, mai întâi, pe lângă mănăstiri şi biserici. Şcoli elementare în care copiii învăţau să scrie, să citească şi să socotească au existat în spaţiul românesc încă de la începutul epocii medievale. Treptat au apărut şi şcoli de nivel mediu, iar pentru învăţături mai înalte tinerii se îndreptau către universităţile din Polonia, Italia, Constantinopol, Viena, Paris şi Praga.

 

Limba de predare era latina, iar materiile de învăţământ erau grupate în două cicluri: primar era numit trivium, cu trei materii (gramatică, retorică, dialectică), iar al doilea quatrivium, cu patru materii (aritmetică, geometrie, astronomie, muzică). Cei care voiau să-şi desăvârşească studiile urmau, într-un ciclu superior filosofia şi teologia, considerate atunci ca o încununare a cunoştinţelor umane. Au funcţionat, de asemenea, şcoli cu predare în limba germană la Oradea, Sibiu,Brasov, Sighişoara, Sebeş şi Făgăraş. În Ţara Românească şi Moldova, pe lângă şcolile româneşti au funcţionat şi şcoli pentru locuitorii minoritari, saşi şi armeni.

 

‘’Şcoala nu este un institut de învăţătură, ci un templu ai cărui preoţi sunt profesorii.’’-Regele Carol al II-lea

‘’Cel ce deschide o scoala inchide o temnita.’’-Victor Hugo

‘’ Scoala cea mai buna e aceea in care inveti inainte de toate sa inveti’’-Nicolae Iorga

‘’ A fost un timp când religia conducea lumea. Acesta este cunoscut ca fiind Evul Mediu Întunecat.’’-Ruth Hurmence Green

Pe masura ce societatea devenea mai complexa si comunitatile se mareau, scoala incepea sa capete tot mai multa insemnatate. Faptul de a merge la scoala se transforma intr-o ocupatie in sine, parintii devenind tot mai dispusi sa-si lase copiii sa invete macar sa scrie si sa citeasca; a fi dascal devenea o profesie in adevaratul inteles al cuvantului, cu norme si coduri specifice, iar educatia se transforma ea insasi in obiect de studiu si domeniu de cercetare.

Invatamantul de nivel superior

Iacob Eraclide Despot incepe din1562 crearea scolii superioare de la Cotnari, unde pregatea functionari de stat in spirit umanist, in greaca si latina, avand profesori renumiti precum umanistul german Johann Sommer. InTransilvania sub obladuirea dominicanilor apare la Sibiu in 1525 un „Studium generale”, iar iezutii vor crea la Cluj in 1581 o universitate. In Tara Romaneasca apare in timpul lui Sserban Cantacuzino oacademie domneasca(1678-1688) si la fel in Moldova in 1707. Tipariturile insumeaza intre 1700-1800 circa 799 de carti dintre care 617 romanesti. Fanariotii se vor ingrijii de dezvoltarea scolilior medii, adresate tuturor doritorilor, scoli ce predau in greaca stiinte exacte si umaniste. Se remarca aici initiativele domnilor: Grigore II Ghica – 1747, Mihail Sturdza –1847 in Moldova si Alexandru ipsilanti – 1776, Ioan Gheorghe Caragea – 1814 in Tara Romaneasca. 

Școala în România

În Evul Mediu şcoala a funcţionat, mai întâi, pe lângă mănăstiri şi biserici. Şcoli elementare în care copiii învăţau să scrie, să citească şi să socotească au existat în spaţiul românesc încă de la începutul epocii medievale. Treptat au apărut şi şcoli de nivel mediu, iar pentru învăţături mai înalte tinerii se îndreptau către universităţile din Polonia, Italia, Constantinopol, Viena, Paris şi Praga.

În secolul al XV-lea este atestată şcoala de pe lângă Biserica din Şcheii Braşovului, apoi cea de la Biserica Sfântul Gheorghe Vechi din Bucureşti, cât şi cele de pe lângă episcopii. Pentru a putea fi înţeleasă de popor, căruia i se adresa, în Biserică, limba slavonă a trebuit să-si asocieze limba vorbită de obşte, astfel încât învăţământul a devenit în mod necesar mixt, adică slavo-român. Manualele folosite erau textele bisericeşti (ceasloave, psaltiri etc.), iar dascălii erau recrutaţi din rândul preoţilor, cântăreţilor şi copiştilor de manuscrise.

În Transilvania, primele informaţii privind şcoala se află în legătură cu Biserica, atât cea ortodoxă cât şi cea catolică. Cea dintâi şcoală atestată documentar este cea din Cenad, unde exista o veche mănăstire şi episcopie ortodoxă care, după ocupaţia maghiară, a fost înlocuită cu o mănăstire şi o episcopie catolică. Viaţa Sfântului Gerard aminteşte de şcoala din Cenad, existentă în prima jumătate a secolului al XI-lea, frecventată de 30 de elevi. Mai târziu sunt atestate şcoli şi în celelalte reşedinţe episcopale catolice: Alba Iulia şi Oradea.

Limba de predare era latina, iar materiile de învăţământ erau grupate în două cicluri: primar era numit trivium, cu trei materii (gramatică, retorică, dialectică), iar al doilea quatrivium, cu patru materii (aritmetică, geometrie, astronomie, muzică). Cei care voiau să-şi desăvârşească studiile urmau, într-un ciclu superior filosofia şi teologia, considerate atunci ca o încununare a cunoştinţelor umane. Au funcţionat, de asemenea, şcoli cu predare în limba germană la Oradea (1447), Sibiu (1471), Braşov, Sighişoara, Sebeş şi Făgăraş. În Ţara Românească şi Moldova, pe lângă şcolile româneşti au funcţionat şi şcoli pentru locuitorii minoritari, saşi şi armeni.

 

sursa

[AIM HoruS]

T/C