Jump to content

[24 mai] 1819 - naşterea reginei Victoria


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Imagini pentru queen victoria

 

 

Victoria s-a născut la Palatul Kensington din Londra pe 24 mai 1819, ca singura fiică a lui Edward, duce de Kent, al patrulea fiu al lui George al III-lea. Tatăl ei a murit la puțin timp după nașterea sa și a devenit urmașă la coroană deoarece cei trei unchi ai săi care erau înaintea ei în linia tronului- George IV, Frederik duce de York și William IV- nu au avut urmași legitimi care să le supraviețuiască. Blândă și vivace, Victoria era pricepută la desen și pictură, educată acasă de o guvernantă, avea un talent deosebit la memorialistică, ținând zilnic un jurnal care va face deliciul cititorilor.

 

Regina Victoria este asociată cu expansiunea industrială, dezvoltarea economică și în special creșterea imperiului. Când a murit, se spune că Marea Britanie avea un imperiu unde soarele nu apunea niciodată. La începutul domniei a fost influențată de doi oameni: lordul Melbourne, primul ministru, și prințul Albert, soțul său cu care s-a căsătorit în 1840, ea fiind cea care a propus căsătoria deoarece rangul nu permitea ca ea să fie cerută. Albert o completa pe Victoria: era interesat de arte, știință, comerț și industrie. El a fost cel care a organizat Prima Expoziție Mondială, în 1851, iar cu profitul de pe urma acestui eveniment a ajutat la fondarea complexului muzeal din South Kensington. Căsnicia dintre regina Victoria și prințul Albert a dat nouă copii, majoritatea căsătorindu-se cu alte capete încoronate ale Europei. Victoria a fost foarte apropiată de soțul său, intrând în depresie după ce el a murit în 1861, la 42 de ani. Ea a pierdut un soț devotat și principalul sfătuitor în probleme de stat. A purtat doliu până la sfârșitul vieții. Până la finalul anilor ’60 rareori a apărut în public. Deși a răspuns constant scrisorilor primite de la supuși și a continuat acorde audiențe miniștrilor, nu a dorit după moartea soțului să mai apară deseori în fața supușilor.

 

În fața națiunii a apărut doar de câteva ori: 1866 și 1867, când a deschis Parlamentul. A fost criticată des deoarece trăia în izolare, fapt ce a dus la dezvoltarea unei puternice mișcări republicane. Șapte atentate la viața sa s-au petrecut între 1840 și 1882, dar atitudinea curajoasă pe care a avut-o față de aceste evenimente i-au sporit popularitatea. Cu timpul, rugămințile familiei și ale prim-ministrului Benjamin Disraeli, au determinat ca ea să apară mai des în public. În politica externă, perioada de mijloc a domniei a fost dominată de eforturi în sprijinul păcii și a reconcilierii. În 1864, Victoria a insistat pe lângă guvern pentru neimplicarea în războiul dintre alianța prusaco-austriacă și Danemarca, iar scrisoarea sa către Kaiser(fiul împăratului german se căsătorise cu fiica Victoriei) din 1875 a ajutat la evitarea unui al doilea război franco-prusac. În ceea ce privește Chestiunea Orientală- declinul Imperiului Otoman- Victoria (spre deosebire de primul-ministru Gldastone) era de părere că Marea Britanie, trebuia să insiste pentru reformarea turcă și să ajute la menținerea puterii musulmane ca o contrapondere la expansionismul țarist. Ca urmare a succeselor externe, populariatea reginei Victoria a crescut din deceniul al optulea. După revolta indiană din 1857, guvernarea Indiei a fost transferată de la Compania Indiilor de Est către Coroană. În 1877 regina Victoria devenit împărăteasă a Indiei.

 

În timpul celor 23.226 de zile de domnie, la dorința reginei, puterea politică a monarhului s-a transferat din ce în ce mai mult spre popor. O serie de acte au lărgit baza economică și socială a alegătorilor. În 1872 s-a introdus votul secret pentru a nu se mai putea face presiuni prin mită și intimidare. Din 1884 toți deținătorii de imobile care plăteau cel puțin 10 lire impozit pe an au primit dreptul la vot. În timpul reginei Victoria s-a născut ideea modernă a monarhiei constituționale, că suveranul este deasupra partidelor politice. În ciuda acestui fapt, ea nu a fost întotdeauna neutră și a folosit orice oportunitate de a-și exprima opiniile, uneori energetic, în privat. Deși conservatoare în multe aspecte – s-a opus acordării femeilor dreptul la vot-, în ceea ce privește problemele sociale s-a dovedit deschisă. A finanțat organizații care au dus la îmbunătățirea sistemului educațional, de sănătate și a militat pentru locuințe sociale în scopul ajutorării cetățenilor săraci.

 

Victoria și familia ei a călătorit cum nu o făcuse niciunul dintre monarhii precedenți, asta grație noilor mijloace de transport. Chipul ei a apărut în publicații din lumea întreagă mulțumită invenției fotografiei și a mijloacelor moderne de tipărire a presei. Regina Victoria a devenit în 1842 primul monarh care a călătorit cu trenul. În ultimii ani ai domniei a devenit un simbol al Imperiului Britanic. Atât jubileul de aur (1867) cât și cel de diamant (1897), unde s-au aniversat 50 respectiv 60 de ani de la urcarea pe tron, au fost marcate de ceremonii impresionante. În ciuda vârstei înainate, Victoria a continuat să-și îndeplinească datoriile publice, inclusiv o vizită oficială la Dublin în 1900, într-un moment în care era o mare tensiune între irlandezi și Londra. Războiul Burilor din Africa de Sud (1880-1881 și 1899-1902), acolo unde s-au comis numeroase atrocități, a aruncat o pată pe domnia Victoriei. La fel ca în războiul Crimeii de la mijlocul secolul XIX, suverana a trecut în revistă trupele pentru încurajare și a vizitat spitale. Regina Victoria a murit la Osborne House(acolo unde se întâlnise cu Napoleon al III-lea pentru susținera Unirii de la 1859) din insula Wight pe 22 ianuarie 1901, după o domnie ce durase 63 de ani și 219 de zile, cea mai lungă din istoria Marii Britanii. A fost înmormântată la Windsor, lângă prințul Albert, la Frogmore Royal Mausoleum, pe care îl ridicase în cinstea soțului ei.

 

 

SURSĂ: Istorie pe scurt.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.