Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

[15 iulie] 1940 - moartea lui Robert Wadlow


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Imagini pentru robert wadlow

 

 

Robert Wadlow este considerat cea mai înaltă persoană din istorie. A devenit o persoană populară, fiind foarte iubit de către americani.

 

Robert Pershing Wadlow s-a născut la data de 22 februarie 1918, în Alton – Illinois, fiind primul copil al soţilor Harold şi Addie Wadlow. Robert a fost un copil normal la naştere, cântărind undeva la 3,6 kilograme, însă a început să crească rapid din cauza hiperactivităţii glandei pituitare. La şase luni, el a ajuns să cântărească aproape 14 kilograme, iar un an mai târziu avea să cântărească peste 28 de kilograme. La vârsta de opt ani, Robert Wadlow avea 1,80 metri şi cântărea 77 de kilograme.

 

Soţii Wadlow au mai avut două fete şi doi băieţi, însă aceştia nu au avut astfel de probleme de creştere. Robert a crescut într-o familie normală, cu nişte părinţi ce şi-au iubit mult copiii.

 

La vârsta de nouă ani viaţa lui Robert s-a schimbat. Din cauza staturii sale ieşite din comun, Robert Wadlow a devenit un subiect senzaţional de presă pentru perioada anilor ’20 şi ’30. Reporterii şi fotografii de la majoritatea ziarelor din Statele Unite ale Americii au început să viziteze locuinţa familiei Wadlow pentru a realiza tot felul de articole cu privire la „micul” gigant.

 

În scurt timp, Robert a devenit cunoscut în întreaga lume. Oamenii se înghesuiau să ajungă la Alton pentru a vedea cu ochii lor „băiatul gigant”. Unii s-au comportat respector, însă alţii l-au jignit pe tânărul cu o înălţime remarcabilă. La vremea respectivă circurile recrutau oameni care mai de care mai deosebiţi pentru spectacolele lor. Astfel că Robert a primit oferte pentru a apărea pe ecran, însă familia sa nu a dorit să aibă de-a face cu aşa ceva.

 

La data de 25 ianuarie 1930, pe când avea vârsta de 11 ani, Robert Wadlow a fost examinat pentru prima dată de către specialiştii Universtităţii Washigton, la Spitalul Barnes din St. Louis. Cu această ocazie, familia lui Robert a aflat despre hiperactivitatea glandei pituitare ce a cauzat creşterea rapidă a tânărului. Robert a fost admis la Asociaţia Creştină a Tinerilor din Alton, unde a început să practice înotul, baschetul, să colecteze timbre şi să facă fotografii.

 

La vârsta de 13 ani, el s-a alăturat organizaţiei Boy Scouts. Robert era cel mai mare membru din lume al acestei organizaţii, cântărind 122 de kilograme şi având o înălţime de 2,43 metri. În adolescenţă, Robert avea interese tipice pentru băieţii de vârsta sa. Lui îi plăcea să facă poze, să citească, să colecteze timbre şi să asculte radio.

 

Robert Wadlow a fost un elev conştiincios, având note peste media liceului. El era foarte popular şi activ în numeroase activităţi extracurriculare. Aceasta a fost acceptat de către colegii săi. Robert a absolvit liceul în 1936.

 

După ce a absolvit liceul, Robert s-a înscris la Colegiul Shurleff, cu intenţia de a obţine o diplomă în drept. Cu toate că a primit o bursă la Colegiul Shurleff din Alton, el a trebuit să renunţe după doar un an de zile, din cauza dificutăţilor cu care se deplasa dintr-o clădire în alta, mai ales pe timpul iernii când pe jos era gheaţă.

 

Robert se considera a fi un ambasador al bunăvoinţei şi nu un exponat uman, astfel că a respins mai multe invitaţii de a apărea în spectacole de circ. Totuşi, în anul 1937, el a primit o propunere ce a fost greu de respins. Chiar şi aşa, Robert a stipulat în contractul semnat că va apărea doar în spectacolele organizate la Madison Square Garden şi Boston Garden, de două ori pe zi, timp de câte tre minute. El a cerut să fie în centrul scenei şi să poarte doar un costum simplu.

 

În anul 1938, Robert a efectuat un turneu de promovare pentru Compania Internaţională de Încălţăminte, pentru a promova pantofii Peters. Harold, tatăl său, a renunţat la slujba sa de muncitor de la o companie de petrol pentru a-l putea însoţi pe fiul său în călătoriile acestuia.

 

Robert şi tatăl său au vizitat 800 de oraşe şi 41 de state, ei călătorind cu o maşină modificată pentru ca „gigantul” să poată sta confortabil. Harold a scos scaunul pasagerului din faţă astfel că Robert putea sta pe bancheta din spate şi să-şi întindă picioarele foarte lungi. Acesta şi-a ocupat restul scurtei asale vieţi cu apariţii publice. Robert Wadlow a devenit una dintre cele mai populare vedete americane ale vremii.

 

Prin felul său de a fi, Robert s-a ales cu porecla „Gigantul gentil”. Când a fost întrebat la radio dacă îl deranjează faptul că oamenii se holbează la el în timp ce merge pe stradă, Robert a avut un răspuns foarte calm, spunând că nu îl deranjează câtuşi de puţin.

 

În ultima perioadă a vieţii sale, „Gigantul gentil” a avut nevoie de o cârjă pentru a se putea deplasa, deoarece picioarele sale simţeau o presine foarte mare din cauza dimensiunii corpului. La data de 4 iulie 1940, în timpul unui festival organizat la Michigan cu ocazia zilei naţionale a Statelor Unite ale Americii, Robert i-a spus tatălui său că nu se simte prea bine, simţind dureri la picioare.

 

Aceştia au plecat de la paradă şi s-au întors la hotel, unde a fost chemat un doctor. Robert a trebuit să rămână în camera sa de hotel, deoarece spitalele nu aveau paturi de dimensiuni atât de mari. Medicii i-au făcut transfuzii de sânge şi au efectuat o operaţie minoră.

 

Picioarele lui Robert au fost întotdeauna o sursă de probleme. În anii ’30, nu mai puţin de cinci ori a primit tratament la Spitalul Barnes pentru infecţii şi oase rupte. Medicii din Michigan au menţinut un contact permanent cu cei de la Spitalul Barnes, care aveau toate antecedentele medicale ale lui Robert. Din nefericire, doctorii nu au putut face prea multe pentru acesta, Robert Wadlow decedând în semn, la ora 01.30, a zilei de 15 iulie 1940.

 

În dimineaţa zilei de 15 iulie 1940, ziarele din întreaga ţară anunţau că Robert Wadlow, gigantul din Alton, a murit de la o infecţie la picior. Trupul său a fost dus înapoi în oraşul natal, pentru a fi înmormântat într-un sicriu special construit. Sicriul a fost construit din oţel şi măsura trei metri lungime.

 

Primarul Leo Struiff a cerut ca activitatea să înceteze în oraş timp de cinci minute, pe perioada serviciilor funerare, ca semn de respect în memoria tânărului ce a adus Alton pe harta Statelor Unite ale Americii. La înmormântarea lui Robert Wadlow au luat parte peste 41.000 de oameni. Acesta a reuşit să se facă iubit, admirat şi respectat de toţi cei care l-au cunoscut.

 

Robert Pershing Wadlow a fost cea mai înaltă persoană din istorie, fapt confirmat şi de către cei de la Cartea Recordurilor. Înainte de a deceda, la vârsta de 22 de ani, el avea o înălţime de 2,72 metri şi cântărea 199 de kilograme. Chiar dacă ajunsese o înălţime remarcabilă, Robert nu dădea semne că s-ar opri din creştere.

 

 

SURSĂ: Adevărul.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

1,80 la 14 ani? BAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA.

 

imi si imaginez cum e sa te misti cu 2 metri, wow... iti da cineva o palma si cazi direct

 

 

 

Edited by ThinBlueLine
Link to comment
Share on other sites

5 hours ago, ThinBlueLine said:

1,80 la 14 ani? BAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA.

 

imi si imaginez cum e sa te misti cu 2 metri, wow... iti da cineva o palma si cazi direct

 

 

 

1,80 la 8 ani, nu la 14 :)) Aveam eu 1,91 la 15 ani, 2 acum.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.